Mesajul de 1 Decembrie 2019 - Ziua Națională a României
"Acum, la aniversarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, se cuvine în primul rând să ne exprimăm omagiul şi recunoștința cuvenite tuturor făuritorilor actului măreț al istoriei noastre. Unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat român unitar, pentru care au luptat moșii şi strămoșii noştri, a fost încoronarea tuturor actiunilor de veacuri întregi de afirmare necontenita a conștiinței naţionale şi a dorinţei de unitate naţională. 1 decembrie este ziua noastră şi ne bucurăm de ea oriunde am fi. Cu tricolorul în piept sau în mâini trăim împreună emoţia defilărilor militare, cântăm şi ne bucurăm că suntem Români. Îmi doresc din toata inimă să avem înțelepciunea celor care, la 1918, au înțeles cât de important este ca românii să fie solidari unii cu ceilalți, indiferent de opțiunile lor politice.
Vreau să depășim aceste momente de dezbinare și ură, să privim împreună spre viitor și umăr la umăr să construim proiectul de țară care să ne unească, să ne mobilizeze și să ne facă din nou să fim cu toții mândri de România. Și să știți că avem nenumărate motive, pentru că România a dat lumii foarte multe valori şi foarte multă valoare, de-a lungul timpului. De la toți cei ce au arătat că pot să țină piept celor mai mari armate ale lumii și până la cercetători și inventatori de renume mondial, de la sportivii de performanță ce ne fac să plângem de bucurie atunci cand tricolorul flutură falnic pe acordurile Imnului de Stat și până la elevii și studenții medaliați în competiții internaționale ori artiștii premiați și apreciați în toate colțurile lumii, cu toții ne fac să fim măndri că suntem români. Să nu-i uităm însă nici pe cei ce nu țin prima pagină a ziarelor, dar care zi de zi își fac datoria cu dăruire și profesionalism, în țară sau în străinatate.
Acum, mai mult ca oricând trebuie să începem să credem cu adevărat în România și în români! România înseamnă „acasă" pentru toţi cei care astăzi simt, iubesc şi trăiesc româneşte, indiferent că locuiesc la Focșani, București, Roma, Londra, Paris sau New York. Chiar dacă sunt de ani buni printre străini, românii din diaspora ne-au arătat încă o dată că nu au uitat de unde au plecat și că le pasă de tot ceea ce se întâmplă în Țară. Tocmai de aceea, suntem datori să păstrăm şi să cultivăm darul unității naţionale, pentru că acest simbol al demnității poporului român a fost obținut cu eforturi materiale imense și mai ales cu mult prea multe jertfe de vieți omenești.
Astăzi, în anul în care împlinim 30 de ani de la Revoluția din 1989, vreau sa transmit către Presedintele reales Klaus Werner Johannis, dorința tuturor românilor:
Domnule Președinte,
Aveți obligația față de această țară să vă îndepliniți rolul constituțional de mediator, aducând la aceeași masă toate partidele politice, reprezentanții societății civile, asociațiile patronale și sindicale, academicienii și toți factorii decidenți, pentru ca împreună să stabiliți unde va trebui să ajungă România peste 30 de ani! Iar în urma acestor negocieri să rezulte un PACT PENTRU ROMÂNIA COPIILOR COPIILOR NOȘTRI! O anexă a Constituției României, care să fie respectată de toți cei care vor conduce destinele acestei țări, indiferent de orientarea politica, fie ea de dreapta, de centru sau de stânga! Și va fi datoria noastră, a tuturor cetățenilor României și a tuturor instituțiilor statului să respectăm acest PACT spre binele României şi a românilor de pretutindeni.
Dragii mei,
Sunt mândru că sunt român și sunt fericit că m-am născut pe aceste meleaguri minunate, cu oameni frumosi harnici și curajoși care au preferat moartea decât să își plece capul în fața vreunei orânduiri străine. Să ne mândrim pentru ceea ce suntem și să nu uităm că
"Eroi au fost, eroi sunt încă
Și-or fi în neamul românesc!
Căci rupți sunt ca din tare stâncă
Românii orișiunde cresc."
La Mulți Ani, România!
La Mulți Ani, români!
La Mulți Ani, dragii mei focșăneni!"