Anunț privind organizarea unui exercițiu de alarmare publică, marți, 29 septembrie
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCŞANI
COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
ANUNȚ
În data de 29 septembrie 2015, începând cu ora 11.00, se va desfăşura în municipiul Focşani un exerciţiu de alarmare publică şi intervenţie, pentru înlăturarea urmărilor unui cutremur de pământ în zona Vrancea. Acţiunea exerciţiului va avea loc în Piaţa Moldovei.
Pe timpul exerciţiului va fi întreruptă circulaţia pietonilor şi a autovehicolelor pe următoarele străzi: Mare a Unirii, Duiliu Zamfirescu, Mărăşti, Peneş Curcanu, Aurora, Greva de la Griviţa, Piaţa Moldovei, Independenției, Tudor Vladimirescu şi Ana Ipătescu.
La recepţionarea semnalelor de alarmare, rugăm populaţia să nu intre în panică, să manifeste calm şi responsabilitate și să respecte indicaţiile organelor de pază şi ordine şi pe cele ale personalului din serviciile pentru situaţii de urgenţă.