Anunţ privind proiecte de act normativ
ANUNŢ
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, republicată, Primăria municipiului Focşani aduce la cunoştinţa celor interesaţi următoarele proiecte de act normativ:
- proiect de hotărâre privind aprobarea Procedurii privind reglementarea acordării eșalonării la plată a impozitelor/taxelor și a majorărilor de întârziere datorate bugetului local al municipiului Focșani de către persoane juridice și persoane fizice autorizate;
- proiect de hotărâre privind modificarea art. 18 și de la art.. 48 alin. (2) la art. 63, abrogarea art. 69 din regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Focșani aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr. 55/2009.
Proiectele de act normativ sunt afişate din data de 23 martie 2018 la sediul Primăriei municipiului Focşani şi pe site-ul www.focsani.info.
În perioada 2-18 aprilie 2018 cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii privind aceste proiecte de act normativ la Primăria municipiului Focşani, din bdul. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, camera 102 - serviciul administraţie publică locală, agricultură, persoana de contact - Cristina Dăscălescu.