Plan de măsuri pentru prevenirea şi stoparea depozitării de deşeuri în locuri neamenajate
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI
ANUNȚ
Atenţie ce faceţi cu deşeurile!
Primăria Municipiului Focşani şi Poliţia Locală au demarat un plan de măsuri specifice pentru prevenirea şi stoparea depozitării de deşeuri de orice natură ȋn zona fostei platforme industriale a MOPAF Vrancea.
După cum, de altfel, mulţi dintre cetăţenii Municipiului Focşani cunosc, fosta platformă industrială este ȋntr-o situaţie incertă din punct de vedere al proprietarului. Delăsarea şi dezinteresul foştilor proprietari au condus la transformarea treptată a zonei ȋntr-o adevărată rampă de deşeuri, pentru cei ce ȋncercă să ocolească prevederile legale. În urma numeroaselor sesizări ale cetăţenilor, a fost demarat un program specific de monitorizare şi control pentru stoparea acestui fenomen.
Astfel, ȋn data de 17 februarie a fost depistată o dubiţă albă din care se descărcau deşeuri şi resturi menajere, ȋn această zonă. În urma intervenţiei inspectorilor de la Poliţia locală, conducătorul autovehicolului, Munteanu A.C., a fost sancţionat cu amendă contravenţională de 1.000 lei.
Pe acestă cale, avertizăm toţi cetăţenii asupra interdicţiei de a depozita deşeuri ȋn această zonă sau ȋn altele similare, dar şi asupra consecinţelor pe care le vor suporta când vor fi depistaţi. Pentru a vă debarasa, ȋn mod legal, de deşeuri, vă recomandăm să contactaţi SC CUP Salubritate SA - str. Horia Closca și Crișan, nr. 5, tel.: 0237.621338, 0237.622444.
Autorităţile locale vor acorda ȋn continuare o atenţie deosebită acestei probleme, care se regăseşte şi ȋn alte zone ale oraşului şi fac apel la toţi cetăţenii să anunţe faptele reprobabile de această natură la tel.: 0237 215005 - Ofiţer de serviciu, Poliţia Locală.