Și săptămâna dinaintea Craciunului o începem cu un gând bun pentru copii, cei mai bucuroși de venirea Moșului.
Și săptămâna dinaintea Craciunului o începem cu un gând bun pentru copii, cei mai bucuroși de venirea Moșului.
De data aceasta am fost primiți să dăm daruri unui grup de copii cu diverse probleme de alimentație. Ne-am bucurat să aflăm că nu doar noi ne gândim la ei, ci și alți câțiva oameni de suflet - medici, persoane și companii private -, încercând să-i facem mai fericiți câteva ore, căutând să ne integrăm în jocul lor pur pentru un timp.
Mai timizi, mai circumspecți, cei peste 30 de copii ne-au lăsat să fim părtași la vestea bună a venirii Moșului, cu daruri. Sentimentele de bucurie vie de pe chipurile micilor jucăuși nu lăsau nicicum să treacă dincolo de fețele încântate, starea de suferință din momentele critice pricinuite de indispensabila picătură din seringă.
Avem nevoie de normalitate, iar acești copiii, cu toate grijile pricinuite de nevoia imperioasă a insulinei, de exemplu, ne-au arătat că știu și au cum să trăiască firesc și să se bucure de toate clipele alături de medici, familie și prieteni, care îi susțin și iubesc deopotrivă.
Mulțumirile mele au mers atât către medicii de specialitate, prin grija cărora acești copii sunt integrați în programe specializate, cât și către toți aceia care au răspuns afirmativ solicitării de a dărui câte ceva și micuților luați în evidențele de specialitate ale nutriționiștilor.