Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a semnat, joi, 25 aprilie 2024, autorizația de construire pentru primele blocuri din noul cartier ANL care vor fi ridicate în orașul nostru după mai mulți ani.
Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a semnat, joi, 25 aprilie 2024, autorizația de construire pentru primele blocuri din noul cartier ANL care vor fi ridicate în orașul nostru după mai mulți ani.
Prin emiterea autorizației de construire se intră în linie dreaptă pentru realizarea unui cartier de locuințe pentru tineri așteptat de mulți focșăneni.
Astfel, noul cartier de locuințe ANL va fi ridicat pe Calea Munteniei, nr. 57, în zona în care va fi construit și viitorul Spital Județean dar și un terminal intermodal pentru transportul public.
Agenția Națională de Locuințe, cea care finanțează investiția, va începe, în acest an, lucrările la două blocuri cu 28 locuințe pentru tineri și 28 locuințe de serviciu pentru cadre medicale.
Blocurile vor avea câte două scări și un regim de înălțime D+P+2E+M. Vor fi apartamente cu 1-3 camere, urmând să fie amenajate inclusiv spațiile comune, respectiv parcări, alei, spații verzi.
Alegerea acestei zone nu a fost întâmplătoare deoarece aici există utilități parțiale de alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă și canalizare, împrejmuire și acces din drumul național. Tot aici vor mai fi construite de ANL alte 112 locuințe în patru blocuri destinate tinerilor.