Începând de luni, 15 iulie 2019, pe raza municipiului Focșani, am demarat o nouă campanie de dezinsecție la nivelul solului pentru combaterea și prevenirea înmulțirii insectelor.
Începând de luni, 15 iulie 2019, pe raza municipiului Focșani, am demarat o nouă campanie de dezinsecție la nivelul solului pentru combaterea și prevenirea înmulțirii insectelor.
Astfel, echipele de intervenții ale Direcției de Dezvoltare, însoțite de un echipaj al Poliției Locale, au acționat luni în cartierul Mândrești, iar marți au intervenit în zona blocului Onasis și pe toate străzile din cartierul Sud, (inclusiv în interiorul blocurilor de pe strada Revoluției nr. 16, 17 și 18).
Acțiunea va continua astăzi în cartierul Laminorul, urmând ca până pe data de 26 iulie, în intervalul orar 21:00 - 05:00, să intervenim în toate cartierele din Focșani, inclusiv în zona caselor, interiorul parcurilor sau cimitirelor.
În tot acest timp, crescătorii de albine sunt rugați să își ia măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine. În cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea acțiunii de dezinsecție, programul activităților ar putea fi modificat.
De asemenea, menționăm faptul că noua substanța folosită este Solfac Trio EC 200, are toate avizele sanitare necesare și nu prezintă NICIUN PERICOL pentru sănătatea oamenilor și a animalelor.