Am verificat la fața locului stadiul lucrărilor în proiectul pentru extinderea conductei de distribuție de gaze în cartierul Laminorul. Investiția, la care municipalitatea contribuie cu 547.000 lei presupune racordarea (accesul) la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuție pentru străzile Militari, Mugur, Constantin Brîncoveanu, Laminorul și Fundătura Militari.
Extindem sistemul de alimentare cu gaze naturale în cartierul Laminorul
Astăzi am verificat la fața locului stadiul lucrărilor în proiectul pentru extinderea conductei de distribuție de gaze în cartierul Laminorul. Investiția, la care municipalitatea contribuie cu 547.000 lei presupune racordarea (accesul) la sistemul de distribuție a gazelor naturale prin extinderea conductei de distribuție pentru străzile Militari, Mugur, Constantin Brîncoveanu, Laminorul și Fundătura Militari.
Astfel, se va introduce o conductă de gaze ce va avea o lungime totală de aproape 2.000 de metri liniari, din care: strada Mugur - 628 ml; strada Constantin Brâncoveanu - 403 ml; Fundătura Militari - 40 ml; strada Militari - 202 ml și strada Laminorul - 711 ml. Practic, prin acest proiect, asigurăm confortul necesar locuitorilor de pe aceste străzi prin posibilitatea branșării la noua conductă de gaze.
Tot în cartierul Laminorul, pe strada Constantin Brâncoveanu, Compania de Utilități Publice Focșani a început lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare, lucrări ce fac parte din proiectul inițiat de Consiliul Județean Vrancea - "Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare".