GUVERNUL PNL ÎMPIEDICĂ ADOPTAREA BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
GUVERNUL PNL ÎMPIEDICĂ ADOPTAREA BUGETULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
Legea bugetului de stat pe anul 2020 - Legea nr. 5/20202 adoptată de Guvernul PNL a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 6.01.2020. Conform art. 39 din Legea nr 237/2006 - Legea finanțelor publice locale, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a legii bugetului de stat, Direcțiile generale ale finanțelor publice județene repartizează pe unități administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, astfel încat fiecare UAT să își poată întocmi și aproba bugetul local pe anul în curs.
Prin adresa nr. 1482/17.01.2020, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a comunicat Primăriei Municipiului Focșani următoarele: „având în vedere faptul că, până la această dată, nu au fost elaborate și aprobate prin Hotărâre de Guvern, normativele de cheltuieli pe elev aferente anului 2020, sumele pentru cheltuieli prevăzute la art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011 vor fi repartizate ulterior". Fără această Hotărâre de Guvern NICIO primărie din România nu își poate aproba bugetul local pentru anul 2020, întrucât nu se cunosc sumele care trebuie prevăzute pentru învățământ.
Iată însă că suntem în data de 28 ianuarie 2020 și nici până în prezent nu au apărut aceste normative și în consecință nici nu au fost repartizate sumele pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. În aceste condiții, suntem în IMPOSIBILITATEA de a putea definitiva proiectul bugetului local pe anul în curs și implicit de a-l supune aprobării Consiliului Local al Municipiului Focșani în termenul prevăzut de lege. Practic, nu știm ce sume trebuie prevăzute în bugetul local pentru că aceste sume sunt stabilite în funcție de normativele emise de Guvern. Iar bugetul NU poate fi întocmit și adoptat fără a avea aceste sume în conformitate cu prevederile legale.
Din păcate, aceasta este „România educată", o Românie în care Guvernul PNL este mai interesat de alegeri anticipate decât de finanțarea corespunzătoare a învățământului din țara noastră.
Solicităm în mod public Guvernului PNL Orban să respecte legea și să aprobe aceste normative, care sunt absolut NECESARE tuturor elevilor din învățământul preuniversitar din România.
Atragem atenția miniștrilor PNL în frunte cu Premierul Orban că incapacitatea elaborării acestor normative reprezintă un atentat la învățământul din România dar și asupra întregii administrații locale, gestul lor iresponsabil având grave implicații în derularea procesului educațional și investițional din acest an și nu numai.
Primar
Cristi Valentin Misăilă