Liberalii nu se mai satură să se umple de ridicol
ADEVĂRUL! În data de 15.02.2021, personalul de serviciu de la Creșa Nr. 1 Focșani a constatat încă de la prima oră că centrala NU mai funcționează.
În urma controlului efectuat în aceeași zi, inginerul de service a constatat că există un defect major care impune înlocuirea unei piese foarte scumpe sau înlocuirea întregii centrale.
Serviciul Creșe a anunțat în mod operativ în data de 16.02 Primăria despre această situație, drept pentru care am propus în proiectul de repartizare a excedentului bugetar alocarea unei sume pentru achiziționarea unei centrale noi.
Ca urmare a absenței consilierilor USR-PNL, banii necesari nu au putut fi alocați, ceea ce a avut ecou în presa locală și națională.
În aceste condiții, domnul Cătălin Drăguleanu, Directorul firmei Ariston Thermo România SRL și-a exprimat intenția de a sponsoriza Creșa Nr 1 Focșani cu o centrală termică Genus Premium Evo HP 65 NOUĂ. Deși pentru această problemă nu am găsit înțelegere, așa cum ar fi fost normal, la majoritatea din Consiliul Local, mă bucur că în mediul privat există oameni cu suflet mare și cu o capacitate de înțelegere peste nivelul grupului de consilieri locali USR-PNL.
Fiindcă circul și minciuna sunt singurele arme ale PNL, în mod abuziv, consilierul local Bîrsan și viceprimarul Dimitriu s-au prezentat în dimineața acestei zile cu o „echipă" să verifice starea centralei actuale, acuzând faptul că specialistul, care a evaluat din punct de vedere tehnic, a mințit, atrăgând implicit și Creșa într-un joc politic murdar. În altă ordine de idei, se remarcă faptul că viceprimarul Dimitriu și-a încălcat atribuțiile încă din prima zi de muncă, întrucât "controlul" efectuat împreună cu colegul de partid nu reprezintă decât un abuz, care cu sigurață nu va rămâne nesancționat.
Țin să mulțumesc, atât în nume personal cât și în numele tuturor părinților micuților de la Creșa Nr 1, domnului Director Cătălin Drăguleanu pentru gestul său, iar focșănenilor le transmit faptul că voi continua să lupt pentru ADEVĂR și pentru ca acest oraș să fie așa cum ne dorim cu toții!
Focșani, Acasă!
Primar
Cristi Valentin Misăilă