ANUNŢ
Consiliul Local al Municipiului Focşani organizează examen pentru promovarea în gradul imediat superior celui deţinut a unui salariat - personal contractual, care ocupă postul de consilier juridic gradul II gradaţia 5 clasa de salarizare 42 în cadrul Aparatului Permanent de Lucru al Consiliului Local al Municipiului Focşani.
Examenul de promovare în gradul imediat superior celui deţinut va consta în susţinerea unei probe scrise în data de 17 ianuarie 2017, ora 10.00 şi a unei probe interviu în data de 20 ianuarie 2017, ora 10.00, la sediul Primăriei Municipiului Focşani, din B-dul Dimitrie Cantemir Nr. 1bis.
Bibliografia pentru examenul de promovare în gradul imediat superior celui deţinut este următoarea:
- Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr. 55/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Focşani, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în anul 2013;
- Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Relaţii suplimentare la Direcţia resurse umane şi coordonare unităţi subordonate, telefon 0237/213416, secretar comisie concurs: Buică Diana Sorinela.