Primăria Municipiului Focșani continuă premierea seniorilor care au prins în buchetul vieții cel puțin 90 ani, luna aceasta fiind rândul a 19 focșăneni să fie aniversați de municipalitate, în semn de respect și apreciere din partea comunității noastre❗
Primăria Municipiului Focșani continuă premierea seniorilor care au prins în buchetul vieții cel puțin 90 ani, luna aceasta fiind rândul a 19 focșăneni să fie aniversați de municipalitate, în semn de respect și apreciere din partea comunității noastre❗
Sărbătoriții lunii octombrie au primit cu emoție felicitările și recunoștința Primarului Cristi Valentin Misăilă, fiind recompensați cu diplome de onoare, flori și câte un premiu în valoare de 500 lei, meritat cu prisosință.
O mențiune specială merită doamna Elena Răducan, care a împlinit 99 de ani. De altfel, doamna Elena ne dă din 2012 ocazia de a-i ura, an de an, La Mulți Ani! și de fiecare dată ne despărțim cu promisiunea de a ne vedea și în anul următor.
Înconjurată de dragostea familiei, doamna Răducan ne-a primit cu bucurie și ne-a spus că este mulțumită de faptul că Dumnezeu i-a dat o familia frumoasă și că a avut ocazia să își crească nepoții și strănepoții, unul dintre nepoți fiind fostul fotbalist focșănean Narcis Răducan, acum antrenor și director sportiv. La plecare, doamna Elena ne-a mulțumit pentru vizită și ne-a spus că ne invită, încă de pe acum, la petrecerea de 100 de ani, iar noi am confirmat, bineînțeles, prezența❗
Toate acțiunile de premiere s-au desfășurat, ca și cele de până acum, cu respectarea măsurilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.
Cu dragoste și recunoștință pentru "bunicii" noștri, le urăm din tot sufletul un sincer și călduros La Mulți Ani!, alături de cele mai bune gânduri din partea tuturor focșănenilor.❗