Vineri, 1 noiembrie, am avut plăcerea de a fi gazda unei delegații italiene, condusă de Primarul orașului Borgaro Torinese, domnul Claudio Gambino. Vizita oaspeților noștri are loc cu ocazia aniversării a 10 ani de colaborare între Biblioteca Duiliu Zamfirescu din Focșani și Asociația Dacia.

Aflat pentru prima oară în România, primarul Claudio Gambino a dorit să precizeze faptul că românii din Borgaro Torinese, care formează cea mai mare comunitate de străini, s-au integrat foarte bine, fiind considerați cetățeni cu drepturi egale ca și toți ceilalți.
Totodată, domnia sa s-a declarat încântat de orașul Focșani pe care îl găsește curat, aerisit și plin de oameni veseli la tot pasul. De altfel, această caracteristică a românilor, de a fi în general persoane plăcute, i-a făcut pe cei din Borgaro Torinese să-i îndrăgească și să-i primească în rândurile lor cu brațele deschise.
La finalul discuțiilor am convenit cu omologul meu italian că ar fi în interesul comunităților noastre ca această colaborare pe parte culturală să fie extinsă și la alte nivele, inclusiv cel adminstrativ.