Joi, 29 aprilie 2021, în colaborare cu Garnizoana Focșani, a fost sărbătorită Ziua Naționala a Veteranilor de Război, prilej de cinstire a celor care, prin curajul și vitejia de care au dat dovadă pe câmpul de luptă, au apărat Independența și Suveranitatea României
Primarul Cristi Misăilă a participat la ceremonialul militar și religios de la Mausoleul Eroilor din Cartierul Sud, unde am și depus o coroană de flori în memoria ostașilor români căzuți la datorie, dar și a celor care au avut norocul să supraviețuiască războiului pentru a povesti și celor de acasă ororile celei de-a doua conflagrații mondiale.
După acest eveniment, Primarul Cristi Misăilă a avut plăcerea să premieze un erou, veteranul de război Ion Popa, în vârstă de 95 de ani.
Fost Primar în comuna Fitionești timp de 21 de ani, domnul Popa este unul dintre seniorii focșăneni la care, odată cu împlinirea vârstei de 90 de ani, avem bucuria si placerea de a veni, an de an, să îi înmânăm premiul pentru longevitate.
Întâlnirea a fost una călduroasă, fiind o ocazie de a afla "secrete" de la Primarul Popa, experiența în administrația locală, dar mai ales cea de viață, în cazul domniei sale, fiind una de poveste.
Primarul Crsti Misăilă i-a mulțumit domnului Popa pentru toate sfaturile, iar la plecare și-au promis unul celuilalt că se vor revedea la următoarea sa aniversare, până atunci urându-i din toată inima multă sănătate și viață lungă, iar Sfintele Sărbători Pascale să le petreacă cu bucurie, alături de cei dragi.