Primăria Municipiului Focșani s-a înscris în Programul Rabla Local
2023-05-03 13:08:07

Primăria Municipiului Focșani s-a înscris în Programul Rabla Local

 


Primăria Municipiului Focșani se numără printre primele primării din România care s-au înscris în „Programul privind casarea autovehiculelor uzate" - Rabla Local. Prin participarea în acest program ne-am propus să casăm 1000 de autoturisme uzate, care au o vechime egală sau mai mare de 15 ani, din Municipiul Focșani. Acesta este numărul maxim de autoturisme permis prin ghidul de finanțare, deși este prea mic dacă ne raportăm la cele 10363 autoturisme și 589 autoutilitare ușoare, care îndeplinesc criteriile și care se află în evidențele noastre. Prin casarea acestor autoturisme uzate vrem să îmbunătățim calitatea mediului în Municipiul Focșani și să reducem presiunea asupra infrastructurii rutiere din orașul nostru, stimulând totodată utilizarea transportului public local în detrimentul autoturismului personal.
Ne dorim ca Programul Rabla Local să fie derulat cât mai repede, însă calendarul și etapele acestuia sunt stabilite de Administrația Fondului pentru Mediu. Instituția de mediu va stabili suma alocată pentru fiecare localitate în parte, data la care cetățenii se pot înscrie pentru obținerea stimulentului pentru casare și va transmite lista solicitanților către Primăria Municipiului Focșani.
După înscrierea municipalității noastre în Programul Rabla Local urmează încheierea contractului de delegare între Primăria Municipiului Focșani și Administrația Fondului pentru Mediu. Ulterior va fi publicat pe site-ul www.afm.ro anunțul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții persoane fizice și sumele alocate pentru Municipiul Focșani. Stimulentul pentru casare are o valoare de 3.000 lei, din care 2.400 lei este contribuția Administrației Fondului pentru Mediu și 600 lei contribuția Primăriei Municipiului Focșani.
În perioada următoare vor fi stabilite procedura și documentele care trebuie completate de către persoanele ce vor să se înscrie în acest program.
Vă vom ține la curent cu data la care va fi lansată înscrierea pe site-ul AFM și celelalte condiții care trebuie respectate de persoanele doritoare să se înscrie în „Programul privind casarea autovehiculelor uzate" - Rabla Local. Ghidul de finanțare pentru acest program poate fi consultat pe pagina de internet a AFM, la adresa : https://bit.ly/3nfjK7D

Etapele desfășurării Programului Rabla Local :
publicarea pe site-ul AFM a localităților acceptate în Programul Rabla Local;
semnarea contractului de delegare între Primăria Municipiului Focșani și AFM;
publicarea pe site-ul AFM a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere în Programul Rabla Local pentru solicitanții persoane fizice;
înscrierea cetățenilor în aplicația informatică a AFM;
AFM va comunica Primăriei Municipiului Focșani lista solicitanților aprobați;
depunerea cererii de participare la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate" la Primăria Municipiului Focșani, însoțită de documentele justificative;
semnarea contractului de finanțare între Primăria Municipiului Focșani și cetățean ;
casarea autovehiculului uzat, doar prin intermediul colectorilor autorizați;
radierea autovehiculului uzat din circulație și din evidența fiscală a Primăriei Municipiului Focșani;
acordarea stimulentului pentru casare într-un cont bancar indicat de beneficiar;
monitorizarea, timp de 36 de luni, de către Primăria Municipiului Focșani a beneficiarilor care au primit acest stimulent.

Condiții minimale care trebuie respectate de beneficiarii programului :
Autovehiculul propus pentru casare trebuie să fie înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei Municipiului Focșani, să aibă o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației și să aibă norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Solicitanții care vor să beneficieze de acest stimulent prin casarea autovehiculele vechi nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat sau cel local.
Solicitantul trebuie să aibă autovehiculul înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani. Autovehiculul propus pentru casare trebuie să conțină componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).
Persoanele care vor primi 3000 de lei pentru casarea unui autovehicul nu vor putea să-și cumpere, timp de trei ani, o mașină cu un nivel de poluare egal sau mai mic de Euro 5.


Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect