ROMANIA
JUDETUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCSANI
CONSILIUL LOCAL
PROCES VERBAL, din 28 martie 2017
Astăzi, data de mai sus, la sediul Primăriei Municipiului Focşani din B-dul Dimitrie Cantemir nr.1 bis, are loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Focşani.
D-nul Eduard-Marian Corhană, Secretar al municipiului Focşani, deschide
şedinţa ordinară din 28.03.2017, şedinţă convocată prin dispoziţia d-nului Primar nr.489/22.03.2017, constatând că în sală sunt prezenţi un număr de 21 consilieri locali.
Este întrunit cvorumul necesar pentru ca şedinţa să fie legal constituită, este astfel îndeplinită condiţia art. 40 alin. (1) din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
D-nul Secretar al municipiului Focşani, Eduard-Marian Corhană, supune votului procesul verbal al şedinţei ordinare din 23.02.2017.
Nu sunt observaţii pe marginea celor consemnate şi se aprobă cu 21 voturi „pentru".
La şedinţă participă:
■ d-nul Cristi Valentin Misăilă - Primarul mucipiului Focşani;
■ d-nul Dan Grigoraş - inspector Serviciul Impozite si taxe;
■ d-nul Marius Iulian Manoliu - consilier Compartiment Cabinet Primar;
■ d-na Irina Necoară- consilier Compartiment Cabinet Primar;
■ d-na Micşunica Baciu - Director executiv - Direcţia resurse umane ;
■ d-na Carmen Grosu - Director executiv - Direcţia Economică;
■ d-na Simona Poieană - Şef Compartimentul buget, contabilitate;
■ d-na Carmen Ghiuţă - Şef serviciu juridic contencios;
■ d-na Cristina Dăscălescu - Şef serviciu administraţie publică locală, agricultură,
cadastru;
■ d-na Cristina Costin - Şef serviciu investiţii, fond locativ;
■ d-na Carmen Pascaru - Consilier juridic, aparatul permanent de lucru al Consiliului local;
■ d-nul Florinel Ionaşcu - Inspector, aparatul permanent de lucru al Consiliului local;
■ d-nul Dan-Mihai Cazaciuc - Şef serviciu comunicare;
■ d-nul Răzvan Necula - Inspector Compartiment informatică, imagine;
■ d-nul Dan Braşov- Inspector Birou Proiecte;
■ d-na Oana Isac - Director Serviciul Creşe Focşani;
■ d-na Maria Murgoci - Director Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei;
■ d-nul Mihai Ciubotaru - Director Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Focşani;
■ d-nul Tatian Agache- Director Poliţia Locală Focşani;
■ d-nul Manole Merchea - Director SC ENET SA Focşani;
■ d-ra Veronica Ştefan - Inspector Serviciul public comunitar de evidenţa persoanelor Focşani;
■ d-nul Viorel Profiroiu - Director S.C. CUP Salubritate SRL Focşani;
■ d-nul Ion Diaconu - Director S.C. Transport Public SA Focşani;
■ d-na Mirela Poienaru - Căminul pentru Persoane Vârstnice Focsani;
■ d-nul Lucian Feroiu - Director Cantina de Ajutor Social Focşani;
■ d-nul Sile Velniţă - Inspector Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani;
■ d-nul Adrian Grosu - Inspector Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani;
■ d-nul Liviu Băeţelu - Contabil şef SC ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SA Focşani;
■ d-nul Viorel Ciubotaru - Director Clubul Sportiv Municipal Focşani;
■ d-nul Valentin Gheorghiţă - Director Ateneul Popular Mr.Gh.Pastia;
■ d-nul Liviu Topală - Inspector Ateneul Popular Mr.Gh.Pastia;
■ d-nul Sorin Francu - Director Teatrul municipal Focşani ;
■ d-nul Dorian Alecsandrescu - Director SC PARKING FOCŞANI S.A.;
■ d-nul Marean Popoiu -
■ d-nul Sandu Gurguiatu -
■ d-nul Ion Ştefan - Deputat PNL Vrancea.
La şedinţă mai participă cetăţeni ai municipiului Focşani, precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: "bună ziua, cred că toţi consilierii au primit informările, proiectele de hotărâre şi proiectele în completare.
Dacă sunteţi de acord cu ordinea de zi, dacă sunt anumite discuţii ?
Vă rog d-nule Primar".
D-nul Primar Cristi Valentin Misăilă: „bună ziua, doamnelor şi domnilor consilieri, stimaţi invitaţi, propun ca suplimentarea ordinii de zi următoarele proiecte :
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 2,46 mii lei din bugetul
local al municipiului Focşani pe anul 2017 Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu" Focşani în vederea participării echipei de volei feminin la etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, care va avea loc la Tulcea în perioada 30.03-01.04.2017;
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 3,24 mii lei din bugetul
local al municipiului Focşani pe anul 2017 Liceului de Artă „Gheorghe Tăttărescu" Focşani în vederea participării Corului de Cameră „Jeunesses" la etapa interjudeţeană a Concursului Naţional Coral, care va avea loc la Botoşani în data de 31 martie 2017;
- proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a unui imobil din
domeniul public al Statului Român şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea în domeniul public al Municipiului Focşani;
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 22,50 mii lei din bugetul
local al municipiului Focşani pe anul 2017 Colegiului Naţional Unirea în vederea participării unui grup de elevi la Concursul de Informatică American Computer Science League, care va avea loc în luna mai 2017;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 1(1) din Hotărârea
Consiliului local al municipiului Focşani nr.166/2009 privind acordarea Diplomei de fidelitate şi a unui premiu în valoare de 500 lei, din bugetul local al municipiului Focşani, cuplurilor focşănene care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, cu modificările şi completările ulterioare;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 1(1) din Hotărârea
Consiliului local al municipiului Focşani nr.165/2009 privind acordarea Diplomei de longevitate şi a unui premiu anual în valoare de 500 lei, persoanelor în vârstă de 90 de ani inclusiv, cu domiciliul în municipiul Focşani;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art.1(1) din Hotărârea
Consiliului local al municipiului Focşani nr.129/2011 privind acordarea unui premiu în valoare de 2.500 lei brut, persoanelor care împlinesc 100 de ani, cu domiciliul în municipiul Focşani;
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „dacă mai sunt şi alte
discuţii?".
D-nul consilier Radu Niţu: „aş dori să retrag ca iniţiator, proiectul de hotărâre nr.39 de pe ordinea de zi - proiect de hotărâre privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată şi modificată, pentru unele clarificări pentru noi şi pentru aparatul Primăriei municipiului Focşani".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „este vorba de proiectul nr.39.
Dacă mai sunt alte discuţii sau alte propuneri!"
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: prezintă proiectul ordinii de zi care cuprinde 40 puncte:
Secţiunea I - proiecte de hotărâri
1. proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Focşani compozitorului Horia Moculescu;
2. proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului General al municipiului Focşani pe anul 2017;
3. proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării, în anul 2017, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar a anului precedent;
4. proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse şi a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al Municipiul Focşani pe anul 2017;
5. proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR FOCŞANI SA pe anul 2017 şi estimat pe următorii 2 ani;
6. proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC TRANSPORT PUBLIC SA Focşani pe anul 2017 şi estimat pe următorii 2 ani;
7. proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC ENET SA Focşani pe anul 2017 şi estimat pe următorii 2 ani;
8. proiect de hotărâre privind aprobarea alocării, din bugetul local al municipiului Focşani pe anul 2017, a sumei de 20,00 mii lei, în vederea acordării unui sprijin material persoanelor aflate în nevoie socială, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte;
9. proiect de hotărâre privind aprobarea completării art.2 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.28/185/21.07.2008 cu modificările şi completările ulterioare, privind aprobarea cotei de dezvoltare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Focşani în procent de 5% din tariful de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice şi modul de utilizare;
10. proiect de hotărâre privind aprobarea preţurilor şi tarifelor pentru unele produse livrate şi servicii executate de către Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani către terţi;
11. proiect de hotărâre privind aprobarea modificării tarifelor pentru legitimaţiile de călătorie aferente serviciului public local de transport urban de călători în municipiul Focşani, stabilite prin HCL nr.79/207, cu modificările şi completările ulterioare;
12. proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 6,5 mii lei din bugetul local al municipiului Focşani pentru premierea participanţilor la Concursul Regional „Pe-o gură de rai", organizat de Palatul Copiilor din Focşani, în data de 2 aprilie 2017;
13. proiect de hotărâre privind abrogarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focşani nr.42/2003 privind aprobarea reeditării publicaţiei lunare „FOCŞANII", în format de revistă a Consiliului local Focşani şi Primăriei municipiului Focşani;
14. proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării, în perioada 28 aprilie - 2 mai 2017, a unei delegaţii reprezentative a municipiului Focşani, conduse de primar Municipiului Focşani, domnul Cristi Valentin Misăilă, în localitatea Majdanpeck, Republica Serbia, pentru semnarea Acordului de înfrăţire a Municipiului Focşani, România cu oraşul Majdanpek, Republica Serbia ;
15. proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor tehnico-economice, a indicatorilor tehnico- economici, faza DALI şi descrierea sumară a investiţiei propuse a fi realizată prin proiect pentru obiectivul „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Focşani";
16. proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecţie pentru funcţiile de membrii ai consiliului de administraţie la PARKING FOCŞANI S.A.;
17. proiect de hotărâre privind avizarea profilului consiliului de administraţie, al candidaţilor şi matricea consiliului de administraţie al S.C. Administraţia Pieţelor Focşani S.A.;
18. proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi numărului de personal pentru Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani;
19. proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi numărului de personal pentru Primăria municipiului Focşani;
20. proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi numărului de personal pentru Poliţia locală a municipiului Focşani;
21. proiect de hotărâre privind înfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Şcolară Focşani;
22. proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.125/304/2012 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi numărului de personal pentru Aparatul Permanent de Lucru al Consiliului local al municipiului Focşani, cu modificările şi completările ulterioare;
23. proiect de hotărâre privind promovarea domnului Ionaşcu Florinel din funcţia contractuală de execuţie de inspector de specialitate debutant clasa de salarizare 33, gradaţia 5 în cadrul Aparatului Permanent de Lucru al Consiliului local al municipiului Focşani, în funcţia contractuală de execuţie de inspector de specialitate gradul II gradaţia 5 clasa de salarizare 42, începând cu data de 1 aprilie 2017;
24. proiect de hotărâre privind însuşirea modificărilor aduse anexelor la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.383/2015 pentru însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Focşani;
25. proiect de hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcţiune în vederea valorificării şi, după caz, casării unor bunuri inventariate în domeniului privat al municipiului Focşani;
26. proiect de hotărâre privind aprobarea încredinţării către SC ENET SA Focşani a bunurilor aferente serviciului public de alimentare cu energie termică produsă centralizat ce face obiectul contractului de concesiune nr.33648/09.08.2006 cu modificările ulterioare;
27. proiect de hotărâre privind aprobarea încredinţării în folosinţă gratuită Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, până la data de 31.03.2021, a obiectivului de investiţii „Amenajare spaţiu verde Cartier Mîndreşti, Cartier Focşani Sud şi Cartier Laminorul" având suprafaţa de 122844 mp;
28. proiect de hotărâre privind aprobarea încredinţării în folosinţă gratuită pe o perioadă de 5 ani, către Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva" a spaţiului situat în incinta Punctului termic nr.19, ce aparţine domeniului public al municipiului Focşani, în vederea amenajării unei case de prăznuire, precum şi a unei cantine sociale;
29. proiect de hotărâre privind abrogarea Hotărârii Consiliului local a municipiului Focşani nr.93/2007 privind aprobarea încredinţării în folosinţă gratuită pe o perioadă de 5 ani, către Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Focşani, a imobilului clădire şi teren aferent în suprafaţă de 650,00 mp., situat în Focşani, str. Ştefan cel Mare nr.21 în vederea amenajării unui sediu;
30. proiect de hotărâre privind aprobarea realizării de către Municipiul Focşani în parteneriat cu LIDL ROMANIA SCS a investiţiei - „Amenajare staţie de transport public şi trecere de pietoni";
31. proiect de hotărâre privind aprobarea dării în administrare pe o perioadă de 4 ani, a unor bunuri ce aparţin domeniului public al municipiului Focşani, situate în „Perimetru Istoric Piaţa Unirii şi Grădina Publică din Focşani", către Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani;
32. proiect de hotărâre privind schimbarea destinaţiei spaţiului medical cu suprafaţa utilă de 132,26 mp. situat la etajul II al imobilului - Policlinica nr. II, situat în Focşani, str.Bucegi nr.28, judeţul Vrancea, ce aparţine domeniului privat al municipiului Focşani, în „spaţiu cu destinaţia de bază de practică pentru şcoală postliceală sanitară";
33. proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii cu titlu gratuit a dreptului de uz şi servitute asupra unui teren în suprafaţă de 2,60 mp către ENGIE România SA - Distrigaz Sud Reţele SRL;
34. proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării terenului în suprafaţă de 4978,00 mp, aparţinând domeniului privat al municipiului Focşani, situat în Focşani, str. Vîlcele nr. 15, T 125, P 6601 şi constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros şi a dreptului de servitute în indiviziune şi în cote părţi egale, cu titlu oneros, către proprietarii construcţiilor amplasate pe acest teren;
35. proiect de hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafaţă de 14,60 mp., situat în Focşani, Aleea Căminului nr.1, bl. B1, ap.1, aparţinând domeniului privat al municipiului Focşani, în favoarea domnului Arbunescu Ionel;
36. proiect de hotărâre privind modificarea alin. (2) al art. 1 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.362/2016 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafaţă de 10,00 mp., situat în Focşani, str.Dinicu Golescu nr.13, ap.1, aparţinând domeniului privat al municipiului Focşani, în favoarea domnului Ene Daniel;
37. proiect de hotărâre privind sistarea vânzării imobilelor case pe pământ aparţinând fondului locativ de stat aflate în proprietatea municipiului Focşani;
38. proiect de hotărâre privind aprobarea Listei de priorităţi pe anul 2017, pentru repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.962/2001 cu modificările şi completările ulterioare;
39. proiect de hotărâre privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată şi modificată;
40. proiect de hotărâre privind alegerea unui preşedinte de şedinţă pentru Consiliul local al municipiului Focşani pe o perioadă de trei luni, începând cu luna aprilie 2017;
Secţiunea a II-a - rapoarte, informări
1. Raport privind administrarea activităţii SC COMPANIA DE UTILITĂŢI
PUBLICE S.A. Focşani pe anul 2016;
2. Raport privind activitatea desfăşurată de Poliţia locală a municipiului Focşani în
anul 2016;
Secţiunea a III-a - discuţii, declaraţii politice
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „cu introducerea celor şapte proiectede hotărâre introduse în completare de d-nul Primar - Cristi Valentin Misăilă şi retragerea proiectului de hotărâre nr.39, propunere făcută de d-nul consilier Radu Niţu.
Şapte proiecte, minus unul.
Dacă sunteţi de acord !" .
Se supune la vot completarea ordinii de zi cu proiectele :
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 2,46 mii lei din bugetul
local al municipiului Focşani pe anul 2017 Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu" Focşani în vederea participării echipei de volei feminin la etapa zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, care va avea loc la Tulcea în perioada 30.03-01.04.2017;
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 3,24 mii lei din bugetul local al municipiului Focşani pe anul 2017 Liceului de Artă „Gheorghe Tăttărescu" Focşani în vederea participării Corului de Cameră „Jeunesses" la etapa interjudeţeană a Concursului Naţional Coral, care va avea loc la Botoşani în data de 31 martie 2017;
- proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a unui imobil din
domeniul public al Statului Român şi din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea în domeniul public al Municipiului Focşani;
- proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 22,50 mii lei din bugetul local al municipiului Focşani pe anul 2017 Colegiului Naţional Unirea în vederea participării unui grup de elevi la Concursul de Informatică American Computer Science League, care va avea loc în luna mai 2017;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 1(1) din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.166/2009 privind acordarea Diplomei de fidelitate şi a unui premiu în valoare de 500 lei, din bugetul local al municipiului Focşani, cuplurilor focşănene care împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, cu modificările şi completările ulterioare;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art. 1(1) din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.165/2009 privind acordarea Diplomei de longevitate şi a unui premiu anual în valoare de 500 lei, persoanelor în vârstă de 90 de ani inclusiv, cu domiciliul în municipiul Focşani;
- proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea art.1(1) din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focşani nr.129/2011 privind acordarea unui premiu în valoare de 2.500 lei brut, persoanelor care împlinesc 100 de ani, cu domiciliul în municipiul Focşani şi retragerea de pe ordinea de zi a proiectului nr.39 - proiect de hotărâre privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată şi modificată, se aprobă cu 21 voturi „pentru".
Se supune la vot ordinea de zi, în totalitatea ei şi se aprobă cu 21 voturi „pentru".
Se prezintă punctul 1 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Focşani compozitorului Horia Moculescu;
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „nu ştiu dacă este cineva în sală în acest moment din partea d-nului Horia Moculescu ...".
D-nul Primar Cristi Valentin Misăilă: „dacă este cazul, să dăm cuvântul
d-nului Director Valentin Gheorghiţă de la Ateneul Popular Mr. Gh.Pastia Focşani".
D-nul Valentin Gheorghiţă - Director Ateneul Popular Mr.Gh.Pastia: "...
d-nul Horia Moculescu, îşi cere scuze că nu a putut fi prezent şi vă transmite sentimentele de simpatie din partea dânsului. Este o şedinţă de alegeri la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, dânsul este în organismul de conducere şi a trebuit să fie prezent acolo. Va fi prezent data viitoare când înţeleg, se va înmâna placheta respectivă.
Este o iniţiativă pe care am avut-o şi am propus-o d-nului Primar, dvs. doamnelor şi domnilor consilieri pentru că maestrul Horia Moculescu de 40 de ani este membru şi ca preşedinte al Festivalului Florentin Delmar. A avut o serie de iniţiative personale în afirmarea şi dezvoltarea acestui proiect municipal care între timp a ajuns de talie naţională.
Ca preşedinte a avut propunerea ca să se confere un premiu special pentru cea mai bună interpretare compusă de Florentin Delmar, care ştiţi că este focşănean. De asemenea în calitatea pe care a avut-o pe o perioadă de vreo 4 ani de zile ca director de programe în Televiziunea Română a sprijinit festivalul cu decoruri, specialişti, lumini, absolut tot, în mod gratuit. A fost o perioadă când Delmar-ul nu avea un buget pe măsură şi atunci dumnealui a înţeles acest lucru şi ne-a ajutat în foarte mare măsură.
De asemenea în anii trecuţi, având acea emisiune Atenţie se cântă, în anul 2008 dacă nu mă înşel, a beneficiat de transmisiune de înregistrare şi transmisiune pe postul naţional de televiziune.
A îndrumat foarte mulţi tineri către creaţiile compozitorului Delmar, a reorchestrat piese ale compozitorului Delmar şi după cum spuneam este un apropiat al festivalului de peste 40 de ani.
Dânsul, în afară de Festivalul Delmar, pe care-l are la inimă, sigur, este membru şi în alte jurii, dar Focşani-ul îi este cel mai drag şi din acest motiv eu l-am propus şi sper să fiţi de acord ca, maestrului Horia Moculescu să i se confere titlul de Cetăţean de onoare pentru meritele deosebite pe care le-a avut şi sper să le aibă în continuare în afirmarea şi dezvoltarea acestui proiect municipal şi implicit în crearea unei imagini Focşani-ului, datorită acestui festival naţional".
Nu sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 21 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 90.
Se prezintă punctul 2 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului General al municipiului Focşani pe anul 2017;
D-nul consilier Neculai Tănase: „bugetul Focşani-ului este foarte important pentru municipalitate, şi în urma dezbaterilor publice care au avut loc pentru configurarea acestui buget, foarte multe din amendamentele pe care noi le-am propus la nivelul acelei dezbateri publice, d-nul Primar, cu foarte multe a fost de acord. Însă, în discuţiile de ieri de la comisii, am văzut că o parte, sau o mare parte, nu au intrat la nivelul bugetului. De aceea, noi consilierii PNL am hotărât să avem nişte amendamente şi, părerea mea, că urmează să fie votate.
O parte din ele, poate sunteţi de acord cu ele, o parte, poate nu sunteţi de acord cu ele, dar aş a vrea să propun nişte amendamente pe care le-am reiterat iniţial în comisiile de specialitate.
Aş vrea să vă dau citire unui amendament. Acest amendament cu ... ".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... iertaţi-mă, îl propuneţi sau îl veţi da citire ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... ca să propui ceva, trebuie să citeşti ...
Pot să constat cu bucurie că amendamentul propus pentru str.Cpt.Stoenescu a întrunit sufragiile d-nului Primar şi de asta am propus execuţia lucrărilor de amenajare a trotuarelor şi a canalizărilor stradale, pe lângă refacerea infrastructurii.
Deci, practic, acea stradă, nu are absolut nimic. Infrastructura este zero. Când plouă este noroi, când este soare este praf şi este o mare problemă pentru cetăţenii care locuiesc în acea zonă.
Apoi, refacerea parcărilor situate în spatele blocurilor din B-dul Unirii şi str.Arh. I.Mincu.
Refacerea părcării situate în spatele blocurilor cuprinse între B-dul Unirii şi str.Diviziei.
Refacerea părcării situate în spatele blocurilor cuprinse între B-dul Unirii şi str.A.Saligny. Acolo este făcută parţial parcarea. Anul trecut s-a făcut, prin lunile mai - iunie.
Refacerea infrastructurii str. D.Golescu.
Refacerea structurii str.Rarău.
Şi am propus, asigurarea transportului gratuit, între orele: 5 şi 7, respectiv 15 şi 17 pentru salariaţii cu domiciliul în municipiul Focşani, inclusiv pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în sistem privat.
Eu zic că, municipalitatea ar trebui să dea un sprijin pentru aceşti oameni care asigură un anumit nivel pentru ... de funcţionare a municipiului Focşani.
Am propus, acordarea de burse şi premii anuale în valoare de 300 lei pentru copiii supradotaţi şi aceeaşi sumă pentru profesorii acestora.
Apoi, finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia a 4 creşe de copii a câte 100 de locuri şi să fie situate în cartierele unde există multă populaţie tânără, ca de exemplu, zona ANL-urilor.
Finanţarea unui sistem de învăţământ dual, mă refer la after school. Care, acest tip de învăţământ, nu există în oraşul Focşani la nivel de finanţare a Primăriei, sau, mă rog, cu finanţare din partea statului. Există numai la nivel privat.
Închiderea definitivă, şi reiterez asta, a str.Mr.Gh.Pastia pe tronsonul M.Kogălniceanu şi intersecţia de la BIG.
D-nule Primar, eu zic că ar fi bine pentru locuitori să avem un parc mai mare ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... o listă, pentru că eu la un moment dat am piedut şirul ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... o să vă dau lista ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „ ... era bine să faceţi o copie ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „ Între Grădina Publică şi Parcul Schuman, acea stradă ... ştiţi că am discutat-o şi la dezbaterea publică, ar fi bine să fie închisă
d-nule Primar. Eu zic că ar fi bine pentru toţi cetăţenii municipiului Focşani. Avem şi o prelungire a parcului. Avem un parc mai mare, plus că pe zona de stradă se poate desfăşura diverse ... eu ştiu, cu bicicleta, cu diverse ...
Montarea de bănci la fiecare scară de bloc şi pe străzile cu case.
De asemenea, în ultima perioadă s-a făcut un studiu al nivelului facilităţilor medicale la nivel de ţară, pe oraşe. Părerea mea, că un studiu de fezabilitate pentru un spital municipal ar fi de urgenţă maximă. Aţi văzut că suntem pe ultimul loc, sau pe penultimul loc la nivelul oraşelor din România ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... depinde din ce unghi privim ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... nu am făcut eu unghiul d-nule consilier, este făcut de specialişti ... este un unghi făcut de specialişti, eu nu pot să-mi dau cu părerea. Eu am citit. Probabil că puteţi să citiţi şi dvs.
Eu asta am vrut să spun, din punctul meu de vedere. Probabil că mai au şi colegii meu mai multe puncte de vedere şi mi-aş dori ca aceste proiecte să fie supuse la vot".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „dacă sunt şi alte discuţii şi propuneri !".
D-nul consilier Neculai Tănase: „d-nule Preşedinte, nu le supunem la vot?".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „discutăm amendamente, nu ?".
D-nul consilier Neculai Tănase: „bine atunci, cum credeţi dvs.".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „normal că le supunem şi
la vot".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „am ascultat cu deosebită atenţie amendamentul, aşa l-a numit d-nul consilier Tănase, amendament. Ceea ce dânsul a rostit până de curând ... dar, ţin să-i amintesc d-nului consilier că suntem la dezbaterea bugetului. Eu nu am auzit de la dvs. o formulare tehnică a unui amendament despre sume, că despre asta vorbim astăzi, nu v-am auzit vorbind despre capitole de cheltuieli, nu v-am auzit vorbind despre ... de unde se iau anumiţi bani. Că nu aţi spus sume, evident că nu aveaţi de unde să-mi spuneţi de unde luaţi bani.
Discutăm la buget pe programul de parcare ... îmi cer scuze, nu am reţinut exact ... de la ora 5 la ora 7. Este foarte bună iniţiativa dar, suntem la ... repet, la bugetul municipiului Focşani pe anul 2017.
Dacă acest program înseamnă sume, vă rog să spuneţi.
Aţi mai vorbit de creşe şi after school. De subiectul am discutat şi în mandatul trecut. Este o iniţiativă lăudabilă, dar spuneţi-ne sume.
Este foarte uşor aşa, să spunem că vrem, nu ştiu ... toţi vrem, spre exemplu, străzile din municipiul Focşani să fie asfaltate, toate într-un singur an. Ar fi minunat, dacă am avea şi resursele financiare respective.
Ieri, la Comisia de buget, aţi mai dat citire unui astfel de amendament, şi care era mult mai stufos, văd că astăzi l-aţi mai simplificat un pic. Probabil că aţi realizat că parte din amendamentele pe care aţi vrut ... amendamente între ghilimele, pentru că nu există sume, parte din acele dorinţe, doleanţe ale dvs. se regăsesc deja în proiectul de buget pe care noi astăzi îl dezbatem.
Pentru că am fost obligat să iau atitudine faţă de ceea ce a spus colegul meu, am să trec şi la lucruri serioase, şi anume, dacă îmi permiteţi, o să dau şi eu citire unui amendament care a rezultat în urma discuţiilor din dezbaterea publică, din dezbaterea care a avuzt loc ieri la şedinţa de buget, astfel încât, Grupul PSD, doreşte dă facă următorul amendament:
- pentru bugetul local:
Se suplimentează cu 195,50 mii lei astfel:
ÎNVĂŢĂMÂNT
- 12,00 mii lei - Şcoala Gimnazială Ion Basgan la articolul Alte cheltuieli materiale pentru întreţinere şi funcţionare - pentru completare documentaţie ISU;
- 15,00 mii lei - Grădiniţa nr.23 la articolul Reparaţii curente pentru avarie la instalaţia de încălzire;
- 59,80 mii lei - Grădiniţa nr.17 pentru Grădiniţa nr.19, la articolul Reparaţii curente în vederea efectuării de reparaţii gresie, lambriuri, gard;
- 3,24 mii lei - Liceul de Artă pentru participare la Concursul Naţional Coral;
- 2,46 mii lei - Colegiul Economic pentru participare la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar; este vorba exact de acel proiect care a fost introdus pe ordinea de zstăzi, l-am discutat şi ieri şi va urma să fie supus la vot în cadrul acestei şedinţe;
- 22,50 mii lei - Colegiul Unirea pentru participare concurs informatică, unde elevii noştri s-au calificat după primele poziţii, este o solicitare de care aţi luat cunoştinţă ieri la Comisia de buget, urmează de asemenea un proiect de hotărâre prin care să li se aprobe deplasarea respecită .
SERVICIUL PUBLIC LOCAL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
Am discutat marele necaz pe care îl au locatarii din imediata vecinătate a fostei Pensiuni Monte Carlo şi am decis împreună, chiar şi cu dvs. să alocăm o sumă de 50,00 lei, la capitolul ajutoare sociale, astfel încât d-nul Primar să poată emite decizii de ajutor pentru acei oameni, evident după parcurgerea etapelor legale pentru a putea primi oamenii aceste ajutoare. Deci:
- 50,00 mii lei pentru ajutoare de urgenţă.
PRIMĂRIA
- 20,00 la capitolul bugetar Asigurări şi asistenţă socială reprezentând subvenţii pentru Căminul pentru persoane vârstnice în vederea achiziţionării şi instalării unui sistem de supraveghere video;
-10,50 mii lei la capitolul Alte servicii publice generale reprezentând subvenţii pentru Serviciul public Local de Evidenţă a Persoanelor în vederea achiziţionării şi instalării unui sistem de supraveghere video.
Se diminuează cu 195,50 mii lei din care 172,50 mii lei bugetul PRIMĂRIEI de la capitolul bugetar Alte servicii economice generale, articolul Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii şi 23 mii lei bugetul Şcolii Alexandru Vlahuţă, articolul Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii.
De asemenea mai doresc să fac următorul amendament:
Suma de 100,00 mii lei cuprinsă în bugetul Primăriei pentru obiectivul de investiţii Sistematizare verticală şi împrejmuire Colegiul Naţional Unirea se transferă în bugetul Colegiului Unirea, pentru a-şi rezolva problema cu curăţenia în spate".
D-nul consilier Neculai Tănase: „am observat că, ieri, când eram la comisie,
d-nul Primar a făcut nişte amendamente şi întreba comisia tehnică de unde să ia nişte bani.
Nu am înţeles, era normal, era firesc, că nu ai cum să ştii exact de toţi banii, decât când lucrezi asupra bugetului, nu!
Îmi pare rău că d-nul consilier Matişan, consideră finanţarea unui spital sau a 4 creşe, treburi neserioase. A spus, hai să trecem la treburi serioase.
Dacă dvs. credeţi că sunt serioase ... ".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... eu v-am spus să faceţi amendamente ....".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... lăsaţi-mă să termin, răspundeţi după aceea. Eu v-am aşteptat civilizat.
Deci, dacă dvs. vi se par mai serioase manifestările cu mici şi votarea unor luminiţe în oraş, atunci, vă rog să mă scuzaţi.
Eu am venit, chiar cu chestii serioase. Iar dacă dvs. aţi citit Programul de guvernare al PSD-ALDE, în care spune, negru pe alb ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „ ... d-nule consilier, vorbim despre buget şi amendamente...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... despre buget vorbesc şi eu.
În Programul PSD-ALDE, spune aşa, că, şi-a luat angajamentul să facă câteva mii de creşe. Deci, banii sunt, numai, trebuie luaţi ...
Domnule ... eu vreau să vă spun că aceasta este foarte serioasă treaba cu spitalul cu creşele. Deci dacă dvs. credeţi că acestea sunt neserioase...
Ori mi-aţi întrerupt microfonul ...!
Dacă dvs. aşa credeţi că lucrurile decurg ... ".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... v-aţi înfierbântat puţin şi ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... nu am radiatorul bun, sau ce ?".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... nu ştiu ce radiator aveţi, îmi pare rău, şi ce sistem de răcire dar, vă rog să discutăm despre amendamente, pe subiect ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... pe subiect, tocmai de asta ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „..., spuneţi o soluţie ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... am spus-o mai înainte ... Prin Programul PNL-D se fac aceste creşe.
Eu acum, dacă tot veni vorba, sunt prin fonduri europene, nu?
Eu nu am văzut ... pot să-l întreb şi pe d-nul Imireanu, există vreo fişă de fonduri europene, nişte idei. Eu nu am văzut ... d-nule Primar!
Probabil că este de râs ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... nu are nici o legătură, un proiect pe fonduri europene cu proiectul de hotărâre ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... eu v-am spus, ca şi consilier, care nu sunt în coaliţia de, la putere să zic aşa...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „ ... aici nu facem politică ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... eu nu pot să ştiu exact sumele de bani şi bugetul. Deci, nu-mi cereţi chestii din astea că acestea sunt aşa, pentru copii mici, aşa, să-i ceri o chestie pe care nu o are.
Am eu acces la Comisia tehnică? Să particip la ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... ca şi consilier local, cu vechime, aveţi acces la orice informaţie din Primărie, ca şi consilier local".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... bun., aţi spus-o foarte bine.
Eu am observat acum că, d-nul Primar a chemat-o pe doamna, ca spună de nişte bani. Nici dumnealui nu ştie exact, şi este firesc ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... nu ai cum să ştii tot ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... vă rog eu frumos, să supuneţi la vot toate aceste amendamente şi pe cele pe care le-a propus d-nul consilier Matişan şi pe care
le-am propus eu şi pe care o să le propună şi alţi colegi".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „eu nu am spus că ... în plen, pentru proiectul de buget, să facem amendamente serioase. Când spun serios, mă refer la, sume, de unde se iau banii, cum se alocă, unde se alocă, despre asta am vorbit.
Pentru că, tot în Comisia de buget şi în dezbaterea publică, în proiectul de buget există şi un capitol destinat exclusiv bugetării veniturilor din surse proprii ale instituţiilor subordonate.
Pentru acest capitol, la învăţământ, la Anghel Saligny, propun suplimentarea cu 2,00 lei veniturile din donaţii şi sponsorizări utilizate pentru achiziţia de obiecte de inventar.
Liceul cu Program Sportiv se suplimentează cu 30,00 mii lei, venituri din donaţii şi sponsorizări, din care: 5,00 mii lei pentru obiecte de inventar şi 25,00 mii lei ajutoare sociale în numerar. Este vorba de banii pe care ei îi atrag, nu este vorba de banii pe care îi punem noi la dispoziţioe de la Consiliul local.
De asemenea, la Căminul pentru Persoane Vârstnice, se suplimentează subvenţia primită, cu 20,00 mii lei şi se elimină poziţia Documentaţie sistem supraveghere video cu 10,00 mii lei şi se adaugă poziţia Sistem supraveghere video - 1 bucată, cu suma de 30,00 mii lei.
La Serviciul Public de Evidenţa Persoanelor, se suplimentează subvenţia primită cu suma de 10,50 mii lei pentru Sistem supraveghere video - 1 bucată".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „dacă mai sunt alte discuţii sau alte propuneri, referitoare la proiectul de hotărâre privind bugetul local al Municipiului Focşani!".
D-nul consilier Claudiu-Alin Dobre: „la dezbaterea publică, am atras atenţia asupra Parcului de la Teatru. Mă bucur că d-nul Primar a fost în asentimentul meu şi ieri, în comisie a sus că se va face un studiu de fezabilitate pentru Teatru ... există un proiect, nici atunci nu aţi spus nici o sumă ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... aveţi răbdare, la proiectul următor. Este vorba de excedent, am şi vorbit asta în comisie.
În Comisia de buget am vorbit că banii pentru acele suplimentări le vom lua din excedent.
Următorul proiect de pe ordinea de zi, dacă aţi fost atent, este cel legat de repartizarea excedentului pe care-l avem din anul anterior".
D-nul consilier Claudiu-Alin Dobre: „deci, să înţeleg că sunt banii necesari. Asta este foarte bine.
Voiam să adaug, nişte reabilitări de străzi din zona Pieţii Moldovei. Mă bucur că m-aţi luminat de unde se dau banii. De aici, este vorba de Capitolul 84.02 transporturi.
Este vorba de refacerea infrastructurii str.Aurora, str.Greva de la Griviţa, str.Piaţa Moldovei, str.Peneş Curcanul şi str.T.Vladimirescu.
Ca un răspuns pentru dvs., din acel excedent, pentru că m-aţi întrebat de bani, cred că se pot lua bani şi pentru asemenea lucrări".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „ok, luăm de unde aţi spus dvs. de la excedent. Cât? ".
D-nul consilier Claudiu-Alin Dobre: „ar trebui să se calculeze o sumă pentru fiecare stradă să înţeleg, sau ce anume?".
D-nul consilier Neculai Tănase: „domnule, noi nu suntem aici ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... stimate coleg eşti mai tânăr în Consiliul local. Alocaţiile bugetare se fac în urma unor documentaţii. Dacă avem documentaţie pentru aşa ceva, îl punem în buget. Dacă nu avem, cel mult, putem finanţa documentaţia pentru străzile respective, dacă mai sunt bani, bineînţeles".
D-nul consilier Ionuţ Filimon: „asemenea colegilor mei, noi nu am văzut în proiect, deşi în buget câteva străzi, care am văzut cum le-aţi prins şi sunt de ceva timp, care, pur şi simplu ele nu au fost reabilitate de ani de zile. Daţi-mi voie să vă spun:
- la transporturi, refacerea drumului adiacent parcării din B-dul Unirii nr.24, mai precis în spatele staţiei de la Capelă. Am discutat-o şi ieri pe aceasta.
Tot la transporturi:
- refacerea infrastructurii str.Plevnei nr.2. De ani de zile, zace aşa;
- montarea limitatoarelor de viteză pe str.Brăilei, la trecerea de pietoni vis-a-vis de Parcul Schuman;
- amenajare infrastructură şi covor asfaltic pe Al.Aviatorilor. Ştiţi foarte bine că, are vreo 6-7 ani de zile când, au fost depuse şi la Primărie, bineînţeles, sesizări ale agenţilor economici de acolo;
- amplasarea unei treceri de pietoni lângă straţia UNIPLAST, colţ cu ANL, B-dul Bucureşti cu intersecţia str.Ulmului, Cartier ANL-SUD. Au fost câteva evenimente rutiere acolo, din păcare s-a soldat şi cu decesul a unei persoane şi în acest sens sunt ... vor veni şi câteva ... 80 de semnături care vor ... doresc o amenajare, o trecere de pietoni amplasarea uneia;
- la Capitolul Asigurări şi asistenţă socială, finalizarea proiectului Ateliere şi Sală de sport la Colegiul Tehnic Traian Vuia Focşani;
- reluarea rutelor de transport public Focşani-Cîmpineanca, Focşani-Vînători.
La Capitolul Cultură, recreere şi relicie. Amenajarea de piste pentru biciclişti. În tot oraşul Focşani, piste de biciclişti, Sky-board şi role".
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu: „asemenea colegilor mei, la Capitolul Transporturi, am de adus câteva amendamente ţinând cont că în dezbaterea publică de miercurea trecută am şi făcut astfel de propuneri, lucru care nu s-a luat în considerare absolut de loc, altele în schimb ... mă rog, s-au putut trece ca şi proiecte de hotărâre pe ordinea de zi.
Un amendament ar fi: refacerea infrastructurii şi a canalizării stradale subdimensionate, str.Argeş, pe care, dacă ştiţi foarte bine, dacă aţi trecut pe acolo, nu a fost niciodată reabilitată;
- sensurile giratorii de pe Independenţei, mă repet, am spus-o şi în dezbaterea publică, sunt cele două din baliză, nu ştiu dacă ne fac cinste în oraşul acesta, în condiţiile în care, la Ceasul Rău este un sens giratoriu cât de cât acceptabil, cât şi cel din B-dul Independenţei, şi consider că, nedându-ne voie zona, să facem sensuri giratorii,
s-ar putea monta semafoare cu temporizator;
- iarăşi o problemă stringentă la nivelul oraşului este această mixtură, să spun, de limitatoare de viteză. Ba tip dală, ba, tip cauciuc, ba, ventuză. Şi aş prefera pentru siguranţa pietonilor, să fie montate în apropierea tuturor unităţilor de învăţământ, a zonelor cu trafic pietonal intens, şi la tecerile de pietoni în sensurile giratorii;
- tot la acest Capitol Transporturi, amenajare parcări care nici nu există pe str.Popa Şapcă, Ghinea Dorinel, Coşbuc, Magheru, Dornişoarei, Fundătura Dornişoarei şi Ştefan cel Mare.
Mai am de adus un amendament la Capitolul Tranporturi, amenajarea pe cât se poate a tuturor staţiilor de autobuz, corespunzător, pentru a putea călătorii să stea în condiţii normale aşteptând mijloacele de transport.
La Capitolul Cultură, recreere şi religie, amenajare de locuri de joacă pentru copii, str.Renaşterii, care, de când eram eu copil, sunt acele două mese de ping-pong, din ciment, unde s-ar putea crea un ambient pentru cei care sunt în zonă. Zona fiind vitregită de astfel de locuri de joacă. Iarăşi un alt loc de joacă ar fi necesar pe str.Ghinea Dorinel, unde există un spaţiu de zonă verde neamenajată şi la intersecţia str.U.Principatelor, Horia Cloşca şi Crişan şi Argeş, există un părculeţ după cum bine ştim care, nu a fost nicicând amenajat.
La capitolul Protecţia Mediului: montarea coşurilor de gunoi în tot oraşul, acolo unde este cazul şi ar fi de preferat să fie cât mai dese, şi înlocuirea celor deteriorate.
Spunea d-nul Primar că a început înlocuirea acestor coşuri de gunoi, dar încă nu s-a finalizat tot acest proces.
Menţinerea pubelelor de gunoi în condiţii de igienă. Pentru că în tot oraşul, ştim foarte bine, pubelele, unde toată lumea se duce să-şi arunce gunoiul menajer, arată jalnic. Şi toaletarea copacilor şi a gardului viu. Înlocuitea copacilor îmbătrâniţi care este un real pericol să se facă în funcţie de sezon şi atunci când este cazul în tot oraşul.
Şi la Capitolul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cetăţenii, pentru că toate aceste amendamente evident, sunt vocea cetăţenilor care ne-au ales, pentru siguranţa dumnealor, şi-ar dori patrule de agenţi din Poliţia locală noaptea în oraş. Dacă este posibil, aici, în funcţie de numărul de angajaţi care ştim că este destul de mic la Poliţia locală ".
D-nul consilier Neculai Tănase: „voiam să vă rog, după ce supuneţi la vot aceste amendamente, unele mai serioase, unele mai neserioase, la sfârşit, aş vrea să-l rog pe d-nul Matişan, să ne explice şi nouă care .. discută numai de lucruri serioase, cum a făcut de a găsit acei bani, schemele, calculele ... să ne spun şi nouă, pentru că dânsul face numai propuneri serioase şi restul le fac neserioase.
Deci sunt foarte curios cum găseşte banii ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... ţinând cont că suntem la îndepărtatul punct 2 din ordinea de zi...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „stimate d-nule consilier o să vă răspund, nu o să aştept până la punctul Diverse.
Important este atunci când dezbatem un proiect de hotărâre, indiferent de care este el, că este vorba de proiectul de buget, că este vorba de oricare alt proiect de buget, important este să studiem şi să ne interesăm.
Mă întrebaţi de unde am luat banii! Am găsit în proiectul de buget, afişat public, pe site-ul Primăriei, transmis chiar şi dvs., adică, nu puteţi să spuneţi că proiectul de buget nu l-aţi primit. Iar acolo unde, urmare a dezbaterilor publice, a propunerilor dvs.am găsit surse din bugetul municipiului Focşani care a fost afişat pe site.
Nu este nici un secret. Am propus diminuarea unor sume dintr-o zonă şi creşterea sumelor într-o altă zonă, pentru a susţine nişte cheltuieli. Ce este aşa de complicat? Este foarte simplu !".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „adevărul este că nu aţi vrut să aşteptaţi, din respect pentru d-nul consilier să înţeleg !".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „bineînţeles".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „să o luăm pe rînd. O să propun la vot amendamentul făcut de d-nul consilier Tănase ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... le luăm pe rând ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... cu amendamentele pe care le-aţi propus cu subcapitolele pe care le-aţi citat, nu sunteţi de acord aşa?".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „d-nule Preşedinte, aş vrea să ştiu şi eu ce amendament votăm. Pentru că aici nu s-au spus sume. Aici s-au spus lucruri care se doresc a fi făcute în oraş. Corect !
Dar, nu s-au spus sume, nu s-au spus de unde! Adică, asta înseamnă un amendament".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „ca şi consilier, vă rog să luaţi o decizie !".
D-nul consilier Neculai Tănase: „amendamentele le-am spus ieri la comisie şi acum ... Eu spre exemplu, nu am avut perspicacitatea dvs. ca să căutăm banii cum ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... unii au noroc în viaţă ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „să o supun la vot amendamentul făcut de d-nul consilier Tănase, cu următoarele subcapitole:
- refacerea parcărilor din spatele blocurilor B-dului Unirii, Arh.I.Mincu;
- refacerea parcării între B-dul Unirii - Diviziei;
- refacerea parcării N-dul Unirii - Anghel Saligny;
- refacerea infrastructurii D.Golescu;
- refacerea infrastructurii Rarău;
- refacerea infrastructurii C.Centrală;
- execuţia lucrărilor de amenajarea trotuarelor şi canalizării pe următoarele străzi: Culturii, Mare a Unirii şi Prosperităţii;
- refacerea infrastructurii şi a canalizărilor stradale, str.Argeş;
- sensul giratorii din balize;
- montarea limitatoarelor de viteză din apropierea unităţilor de învăţământ;
- finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia a 4 creşe de copii;
- montarea de bănci la fiecare scară de bloc şi la stăzile unde se cere;
- închiderea definitivă a str.Mr.Gh.Pastia;
- strudiu de fezabilitate pentru construcţia unui spital municipal;
D-nul consilier Radu Niţu: „d-nule Preşedinte, aş vrea să reţineţi că avem un secretariat care se înregistrează tot ce se vorbeşte aici, deci, sunt cunoscute la secretariat, nu are rost să repetăm. Atunci, le reluăm din nou, ce facem aici ?
D-nule Preşedinte, nu ştiu dacă aţi reţinut, avem aici un secretariat ...
Unele propuneri făcute de colegii noştri consilieri PNL sunt regăsite în bugetul pe care-l vom aproba astăzi. Şi avem secretariatul aici care şi-a cuprins tot ce s-a spus aici ... Ce facem, reluăm poveştile ...".
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu: „voiam să dau o replică d-nului consilier Radu Niţu, că nu sunt poveşti.
Aţi spus, poveştile celor de la PNL. Vă rog frumos d-nule consilier Niţu, că nu suntem la poveşti aici!".
D-nul consilier Radu Niţu: „v-aş ruga să ... ".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „dragi colegi, vă rog aceste discuţii să le purtăm la Secţiunea Diverse şi declaraţii politice.
Propun să votăm amendamentele cu subcapitolele pe care le-am citit adineauri, amendamentul făcut de d-nul consilier Tănase".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „îmi pare rău, d-nule Preşedinte, vreau să ştiu ce votăm ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... votăm bucată cu bucată ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „... d-nule consilier spuneţi-ne sume, pentru că suntem la buget, nu suntem în altă parte.
Dacă aveţi de gând să promovaţi ceea ce aţi scris acolo, vă felicit, dar, iniţiaţi proiecte de hotărâre. Spuneţi sume. O sută de lei vreţi să cheltuiţi, de unde îi luaţi şi de la ce capitol. Este foarte simplu, ce-i aşa de complicat!
Ne batem joc ?".
D-nul consilier Neculai Tănase: „mai întâi aş vrea să-i spun d-nului consilier Matişan, că nu trebuie să ţipe. Haideţi să vorbim civilizat. Am crezut că vreţi să mă speriaţi.
D-nule consilier, eu ieri am prezentat atât la discuţiile pe buget, a fost şedinţa publică cât şi la comisii. Eu cred că dacă exista interes din partea dvs. a majorităţii, am fi găsit acele sume, dar, îmi cereţi mie să vin eu ... că trebuie 50,30 miliarde lei şi 3,7 miliarde lei ... ".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... d-nule consilier, eu vin cu o altă propunere. Eu aş propune, dacă introducem amendamentele pe ordinea de zi, sau, d-nul Primar a venit cu următoarea propunere acum, d-na Carmen Grosu, vă rog să ne daţi o mică lecţie, un scurt rezumat, cum se alcătuieşte un proiect de hotărâre în ceea ce priveşte bugetul local, sau un amendament, ca să fie la subiect ".
D-na Carmen Grosu - Director executiv - Direcţia Economică: " în proiectul bugetului general al municipiului, al oricărui municipiu, se pot înscrie doar obiective de investiţii ale căror documentaţii tehnico-economice au fost deja aprobate în Consiliul local. Pentru toate străzile pe care le-am auzit aici nominalizate de domnii consilieri, nu sunt la ora actuală documentaţii aprobate. Toate celelalte documentaţii care sunt aprobate la nivelul Consiliului local, sunt cuprinse în buget.
Proiectul bugetului a fost publicat pe 8 martie, a fost în dezbatere publică, dezbaterea publică oficială a fost făcută la finele celor 15 zile de publicare.
Mai mult de atât, nu ştiu ce să vă spun!
Nu am avut contestaţii, nu am avut alte probleme ridicate".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „vă mulţumesc.
Înţeleg că propunerea acestor amendamente nu este fundamentată cu nimic. Am dreptate?".
D-nul consilier Neculai Tănase: „dacă noi facem propuneri şi Primăria, doamnele de la tehnic nu sunt de acord şi majoritatea, asta înseamnă că noi nu putem să facem niciodată ... să venim cu aceste amendamente ... ".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „... ori nu aţi înţeles ori nu vreţi să înţelegeţi ...".
D-nul consilier Neculai Tănase: „... am înţeles foarte bine, nu sunteţi de acord să facem anumite străzi şi anumite obiective în Focşani. Eu cred că am înţeles bine, că altfel ... pentru că d-na Grosu spune că ...".
Preşedintele de şedinţă d-nul Marius-Eusebiu Iorga: „pentru mai multă transparenţă, vă propun să trecem la vot, pierdem timpul ...".
D-nul consilier Bogdan-Emilian Matişan: „vă rog să se consemneze în procesul verbal, eu nu particip la vot pentru că,&
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017