Joi, 11 mai 2023, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Focșania a avut loc o ședință de lucru organizată de Instituția Prefectului Vrancea, la care au participat Prefectul Nicușor Halici, primarii localităților din județul Vrancea, reprezentanți APIA Vrancea, ai Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea.
Primăria Muinicipiului Focșani a fost reprezentată de doamna Administrator public Cristina Stoica și de Secretarul general Carmen Ghiuță. Temele dezbătute în cadrul ședinței au fost următoarele:
1. Informare referitoare la atribuțiile primăriilor în ceea ce privește eliberarea adeverințelor aferente cererilor unice de plată adresate APIA de către fermieri;
2. Analiza modului de colaborare interinstituțională a Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea cu unitățile administrative-teritoriale din județ;
3. Gestionarea deșeurilor – obligații ale autorităților publice locale;
4. Informare privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic;
5. Analiza referitoare la posibilitatea extinderii capacității de furnizare a apei pentru irigații prin racordarea la rețeaua de distribuție ANIF a canalelor existente la nivelul U.A.T.-urilor, altele decât cele aflate în administrarea ANIF;
6. Situația procedurilor administrative aferente exproprierilor de pe coridorul Autostrăzii A7, tronsoanele Buzău-Focșani și Focșani-Bacău.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017