Comitetul local pentru situații de urgență a municipiului Focșani întrunit în ședință extraordinară de astăzi, 27 martie 2020, a adoptat o serie de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.
Nu vrem încă un centru de carantină în Focșani
Dragi focșăneni, ne cunoaștem de aproape 4 ani de zile, împreună am depășit multe încercări și tot împreună putem trece poate peste cea mai grea perioadă a noastră.
Suntem cu toții îngrijorați de efectul pe care-l poate avea noul virus în municipiul nostru, dar, prin solidaritate și o colaborare cât mai bună între instituții putem, pe cât posibil, limita răspândirea lui.
Astăzi, 17.03.2020, am convocat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a Municipiului Focșani, în vederea desfășurării activității de prevenire în domeniul situațiilor de urgență.
Astăzi, 16 martie 2020, împreună cu reprezentanții unităților subordonate implicate în gestionarea crizei, am avut o primă întâlnire cu marii angajatori din municipiul Focșani.
Locurile de joacă din parcurile și zonele publice ale municipiului Focsani au intrat într-un amplu program de dezinfecție.
Mijloacele de transport în comun aparținând SC Transport Public Local SA Focșani sunt igienizate și dezinfectate în fiecare zi la capăt de linie, așa cum am stabilit încă dinaintea apariției noului virus în țara noastră.
Chiar dacă în momentul de față principala noastră preocupare e luarea celor mai bune decizii pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului virus, proiectele importante pentru Municipiul Focșani nu pot fi amânate.
În ședința ieri, 13 martie 2020, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență am stabilit pentru astăzi convocarea în regim de urgență a Consiliului Local al Municipiului Focșani, într-o Ședință de Îndată, pentru aprobarea unor măsuri în ceea ce privește carantina persoanelor venite din zonele afectate de COVID-19.
În ședința Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta la nivelul Municipiului Focșani am dispus luarea măsurilor de igienizare şi dezinfectare a tuturor spaţiilor publice aflate în piețele din Municipiul Focșani.
Etapa cu numărul 21 a Ligii Naționale de handbal a adus echipei noastre a zecea victorie în campionat. Cu acest succes rămânem în zona play-off-ului, dar va trebui să tratăm de acum încolo fiecare meci ca pe o adevărată finală pentru a continua, în faza a doua a competiției, între cele mai bune formații ale țării.
Am început lucrările de refacere a infrastructurii rutiere și pe strada Arhitect Ion Mincu din Focșani. În momentul de față lucrările sunt în plină desfășurare, fiind deja montate bordurile și trotuarele pe aproape jumătate din stradă.
Am fost onorat să particip astăzi, 2 martie 2020, la festivitățile prilejuite de aniversarea a 25 ani de la înființarea Batalionul 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu" din Focșani.
Primăvara începe cu fiecare zâmbet, cu fiecare floare pe care o oferim din suflet! Vă doresc tuturor, doamne, domnișoare și domni, o primăvară încărcată de energie, entuziasm și oameni dragi alături!
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017