TOATE unitățile de învățământ preuniversitar din Focșani au primit sumele de bani solicitate pentru achiziționarea materialelor igienico-sanitare necesare pentru a-i proteja pe elevi de noul Coronavirus, după ce, vineri 29 mai 2020, în cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Focșani, a fost aprobat proiectul inițiat de Primarul Cristi Valentin Misăilă privind suplimentarea sumelor acordate unităților școlare în bugetul pe anul 2020 pentru astfel de materiale.
Prin această rectificare bugetară, Primăria Municipiului Focșani a dorit să aibă certitudinea că fiecare școală gimnazială și fiecare colegiu/liceu va putea să asigure tuturor elevilor cele mai bune condiții din punct de vedere igienico-sanitar, în contextul actualei pandemii provocate de virusul SARS-COV-2.
Facem precizarea că nicio unitate de învățământ nu a primit mai puțini bani decât a solicitat, întrucât sănătatea copiilor noștri nu are preț, iar obligația noastră ca municipalitate este de a ne asigura că aceștia învață în cele mai bune condiții, nu doar din punct de vedere școlar.
Astfel, pe lângă cei 78.700 lei acordați la începutul anului, Primăria Municipiului Focșani a suplimentat bugetele unităților școlare cu încă 117.000 lei, aceste sume fiind strict pentru achiziția de materiale igienico-sanitare.
Mai mult decât atât, vom suplimenta aceste sume ori de câte ori va fi nevoie, pentru că fiecare cetățean din Municipiul Focșani trebuie să știe că sănătatea copilului său este protejată pe toată perioada programului școlar.
Noi, Primaria Municipiului Focșani, împreună cu directorii unităților școlare și cu fiecare cadru didactic în parte, ne vom asigura că acest lucru va fi valabil zi de zi, în așa fel încât școlile și liceele nu vor avea nicio problemă în organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului din acest an.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017