Medaliată cu bronz la recentele Jocuri Olimpice de la Paris, Ana a dovedit că gimnastica românească are un cuvânt important de spus în elita mondială, pentru meritele sale fiind declarată cetățean de onoare, în cadrul ședinței Consiliului Local de joi, 29 august 2024.
Sportiva noastră a reușit să aducă României prima medalie olimpică după 12 ani de la izbânda Sandrei Izbaşa (aurul la sărituri) și a Cătălinei Ponor (argint la sol) la Jocurile Olimpice de la Londra.
Palmaresul impresionant de medalii și trofeele obținute până la cei 18 ani împliniți de curând ne dovedesc că Ana Maria are un potențial imens și că viitorul gimnasticii românești va putea purta amprenta sportivei noastre.
Tot în cadrul ședinței Consiliului Local, de joi, 29 august 2024, Ana Maria a fost premiată cu suma de 10.000 de lei, iar antrenorii focșăneni care au contribuit la formarea gimnastei - Daniela Trandafir și Cezar Stoica - au fost premiați cu câte 5.000 de lei.
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017