Concursul "Focșani - Centenarul Unirii în 100 de imagini" și-a premiat câștigătorii
La sfârșitul săptămânii trecute, câștigătorii concursului „Focșani - Centenarul Unirii în 100 de imagini", organizat de Primăria Municipiului Focșani și Inspectoratul Școlar Vrancea cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului din acest an, și-au primit binemeritatul premiu. Astfel, echipele Școlii Nr. 7 și a Colegiului "Ion Mincu", care s-au clasat pe prima poziție, au efectuat o excursie de două zile la Alba-Iulia. Pe o vreme mai degrabă de vară târzie decât de toamnă, cei patruzeci de elevi și profesorii lor cordonatori au vizitat Orașul Marii Uniri și s-au plimbat cu bucurie și emoție pe aleile Cetății Alba Carolina. Tot aici au avut ocazia să străbată și ruinele Castrului roman Apulum, ce a fost un secol și jumătate garnizoană pentru celebra Legiune a XIII-a Gemina, înființată de însuși Iulius Cezar. Iar în cea de-a doua zi, pe drumul de întoarcere, au vizitat, preț de câteva ceasuri, alte două orașe cu istorie seculară, Sibiu și Brașov.
Tot sâmbătă, au plecat în excursie, de data aceasta însă în Vrancea, și câștigătorii locului secund la același concurs, echipele de la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" și de la Școala „Anghel Saligny". Însoțiți de dascălii lor, elevii celor două unități școlare au vizitat timp de câteva ore mausoleele de la Mărăști și Mărășești. Reabilitate în cadrul proiectului „Drumul de glorie al armatei române în primul război mondial", cele două mausolee au oferit copiilor ocazia să facă o incursiune în trecut, într-una dintre cele mai dramatice și mai glorioase pagini din istoria României. Ziua s-a încheiat într-o atmosferă relaxată, la o pizza și un suc în decorul idilic de la Balta Paradisul Pescarilor.
În perioada imediat următoare vor fi răsplătiți și ceilalți ocupanți ai podiumului, premiul fiind vizionarea unor spectacole puse în scenă la Teatrul din Focșani, la care elevii echipelor de la școlile Ștefan cel Mare și Nicolae Iorga și de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi" vor avea acces gratuit.
Felicitări încă o dată câștigătorilor și mulțumiri partenerilor și colaboratorilor noștri, Inspectoratul Școlar Vrancea, Muzeul Vrancei și Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia".
Biroul de presă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017