CONFERINȚA DE LANSARE A PROIECTULUI DE REABILITARE A SISTEMULUI DE TERMOFICARE - ETAPA A II-A
Municipiul Focșani implementează Proiectul "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - Etapa a II-a", cod SMIS 114845.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a sistemului de termoficare la nivelul municipiului Focşani prin reducerea pierderilor de la nivelul rețelelor şi creșterea calității serviciului public de alimentare cu energie termică, la tarife suportabile pentru populație ca urmare a creșterii competitivității întregului sistem urban de încălzire centralizată și asigurării viabilității acestui sistem pe termen lung.
Valoarea totală a proiectului este de 70.030.293,09 lei din care:
- 50.168.425,86 lei reprezentând cofinanțare UE
- 7.672.818,07 lei reprezentând cofinanțare de la bugetul de stat
- 1.180.433,55 lei reprezentând contribuția Municipiului Focșani la cheltuielile eligibile ale proiectului.
- 11.008.615,61 lei, reprezentând Taxa pe Valoarea Adaugată aferentă cheltuielilor eligibile.
În cadrul proiectului se vor reabilita rețelele termice de transport, rețelele termice de distribuție și punctele termice din zona Bahne astfel:
• Rețele termice de transport - 2,807 km traseu (reprezentând 5,614 km de conducte de rețea termică primară).
• Rețele termice de distribuție - 10,977 km traseu (reprezentând 43,908 km conducte de rețea termică secundară).
• Puncte termice - 9 buc.
Lucrările din cadrul proiectului se vor derula începând cu luna noiembrie 2019 și se vor finaliza în luna ianuarie 2021.
Vă invităm să participați la Conferința de lansare a proiectului ce se va desfășura în data de 28 noiembrie 2019, începând cu ora 12.00 la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia", unde se vor prezenta atât date generale privind implementarea proiectului cât și etapele de derulare a lucrărilor pe zone de intervenție.
Primarul Municipiului Focșani
Cristi Valentin Misailă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017