Focșănenii sunt așteptați să depună cererile pentru ajutoarele de încălzire pentru sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025
2024-10-09 13:52:33

Focșănenii sunt așteptați să depună cererile pentru ajutoarele de încălzire pentru sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025

Primăria Municipiul Focșani anunță normele de aplicare pentru care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței și stimulentele pentru energie în baza Legii nr. 226/2021 și a normelor de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 1073/2021.
I. AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada sezonului rece, respectiv noiembrie 2024 - martie 2025, pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței, categoriile de ajutoare fiind:
• ajutor pentru energie termică,
• ajutor pentru gaze naturale,
• ajutor pentru energie electrică,
• ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.
Tranșele de venit pe membru de familie în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt următoarele:
Tranşe venit lunar/membru de familie Compensarea procentuală
(din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat)
până la 200 lei 100%
între 200,1 lei şi 320 lei 90%
între 320,1 lei şi 440 lei 80%
între 440,1 lei şi 560 lei 70%
între 560,1 lei şi 680 lei 60%
între 680,1 lei şi 920 lei 50%
între 920,1 lei şi 1040 lei 40%
între 1040,1 lei şi 1160 lei 30%
între 1160,1 lei şi 1280 lei 20%
între 1280,1 lei şi 1386 lei în cazul familiilor 10%
între 1280,1 lei şi 2053 lei în cazul persoanei singure 10%

Cererile pentru acordarea ajutoarelor se pun la dispoziția cetățenilor și vor fi preluate însoțite de documentele doveditoare, astfel:
• pentru ajutorul pentru energie termică la sediul SC ENET SA Focșani din str. Cuza Vodă nr. 3,
• pentru ajutorul pentru gaze naturale la sediul Primăriei Municipiului Focșani din Str. Cuza Vodă nr. 9A,
• pentru ajutorul pentru energie electrică și cel pentru combustibili solizi și/sau combustibili petrolieri la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani din str. Cuza Vodă nr. 43.
• cererile pot fi descărcate și de pe site-ul Primăriei Municipiului Focșani www.focsani.info - secțiunea Ajutoare încălzire locuință.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, începând cu luna următoare pentru cei ce au depus documentele după data de 20 a lunii, începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data depunerii cererii.
"Cererea și declarația pe propria răspundere" se depune însoțită de actele doveditoare care atestă identitatea și veniturile realizate de membrii familiei:
a) copii după actele de identitate ale persoanei singure, respectiv ale membrilor de familie,
b) copie a unei facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale,
c) copie după documentul care atestă calitatea în care deține locuința,
d) copii ale documentelor care atestă veniturile realizate.
Pentru pensionari, la stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024, dovada veniturilor din pensii fiind reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora în baza Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Solicitantul are obligația de a menționa în "cererea și declarația pe proprie răspundere" componența familiei, veniturile realizate, elementele de identificare a furnizorului, codul de client și locul de consum, bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței (listă prevăzută în anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001), listă anexată prezentei.
Ulterior acordării ajutorului, titularii sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
II. STIMULENTUL PENTRU ENERGIE
Familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1386 lei lunar/membru de familie sau 2053 lei lunar în cazul persoane singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de:
a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate.
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat. În cazul în care se solicită împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei, solicitantul va depune cererea și declarația pe propria răspundere conform mențiunilor de mai sus, în secțiunea privind ajutorul pentru încălzirea locuinței, în funcție de sistemul de încălzire utilizat. Solicitantul va depune copii ale facturilor de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale.
În cazul în care se solicită separat, solicitantul va depune "cererea și declarația pe propria răspundere" conform mențiunilor de mai sus la sediul Direcției de Asistență Socială Focșani.

 

ANEXA 4
la normele metodologice, aprobate prin HG nr.1154/2022


LISTA
bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune

A. Bunuri imobile
Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente

B. Bunuri mobile
1. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice
2. Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi
3. Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"

NOTĂ:
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului.
Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.

C. Depozite bancare
Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

 

CERERE  

 

 

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect