Modificări legislative privind venitul minim garantat
- ȋn atenţia beneficiarilor-
Legea nr. 192/2018 pentru modificarea şi completarea Legii privind venitul minim garantat a intrat în vigoare ȋn data de 22 octombrie 2018.
Legea vine ȋn sprijinul administraţiei publice locale, dar şi al investitorilor privaţi, aflaţi ȋn căutare de forţă de muncă sezonieră, totodată punând pe o bază justă acordarea ajutorului social pentru persoanele care demonstrează interes faţă de prestarea unei activităţi remunerate.
Astfel, principalele prevederi şi modificări sunt:
1. Familia care beneficiază de venit minim garantat are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local. Această obligaţie revine uneia sau mai multor persoane majore apte de muncă, din respectiva familie
Acţiunile sau lucrările de interes local care pot fi prestate de beneficiarii de venit minim garantat sunt: lucrări de salubrizare şi/sau de întreţinere spaţii verzi, de salubrizare/întreţinere obiective publice, inclusiv activităţi de sprijinire a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi alte activităţi specifice stabilite prin hotărâre a consiliului local. În acest sens, încă de la data la care a intrat în vigoare actul normativ mai sus menţionat, în baza de date a Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focşani, prin care se gestionează dosarele beneficiarilor de ajutor social, s-a procedat la completarea listei cu toate persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social.
2. Familia care beneficiază de venit minim garantat are obligaţia de a presta activităţi sezoniere, dacă există solicitări.
Pentru aceasta, Primarul localităţii are obligativitatea de a întocmi și aproba planul de activităţi sezoniere, pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale, denumite beneficiari de lucrări. Acesta se comunică Agenţiei Teritoriale de Muncă, în luna următoare aprobării.
Repartizarea activităţilor sezoniere se realizează de către Primar. Efectuarea activităţilor sezoniere nu exceptează persoanele de la îndeplinirea obligaţiei de a presta acțiuni sau lucrări de interes local, activitățile sezoniere urmând să fie prestate după finalizarea acestora din urmă. Lista nominală va fi comunicată la începutul fiecărei luni către Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani, în sarcina căreia revine repartizarea, monitorizarea şi normarea persoanelor apte de muncă care efectuează orelor de muncă în folosul comunităţii.
Remunerarea activităților sezoniere, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Față de prevederea anterioară, în care dreptul la ajutor social înceta atunci când beneficiarul refuza repetat, de 3 ori, un loc de muncă, în prezent ajutorul încetează la refuzul unui singur loc de muncă oferit sau la refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, iar familia/persoana nu mai poate solicita venitul minim garantat în următoarele 12 luni.
Pe această cale, atragem atenţia tuturor beneficiarilor de venit minim garantat că, potrivit noilor prevederi legale, încetarea dreptului la ajutorul social presupune că aceștia vor mai avea posibilitatea să depună o nouă solicitare ȋn acest sens abia după un an de zile de la data deciziei.
De asemenea, refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua activităţile sezoniere duce la încetarea dreptului la ajutor social.
Totodată, persoanele care doresc să solicite forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere, sunt invitate să se adreseze Primăriei Municipiului Focşani, în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfăşurată, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii sezoniere.
Primar
Cristi Valentin Misăilă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017