Luni, 22 februarie 2021, Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut o nouă întâlnire de lucru în vederea implementării proiectului European "Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 18".
Întâlnirea a fost convocată de edilul Municipiului Focșani ca urmare a faptului că dorește ca la 1 martie 2021 să semneze ordinul privind începerea lucrărilor din cadrul acestui contract.
La finele anului trecut a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări în cadrul proiectului, perioada de implementare fiind de 24 luni. Primarul Misăilă consideră însă, în urma discuțiilor avute cu echipa de implementare, că lucrările pot fi finalizate mai devreme, astfel încât începutul anului școlar 2021-2022 să îi găsească pe cei mici în casă nouă.
Obiectivul general al proiectul este creșterea calității infrastructurii Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 18, din Municipiul Focșani în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie pentru minim 273 de copii și sprijinirea participării părinţilor acestora pe piaţa forţei de muncă.
Sunt prevăzute lucrări de reabilitare a acoperişului terasă, refacerea/ȋnlocuirea finisajelor interioare şi exterioare, recompartimentare, refacerea izolaţiei termice, lucrări necesare pentru obţinerea avizelor de funcţionare etc., ȋn scopul asigurării tuturor condiţiilor necesare de confort, siguranţă şi securitate pentru toţi copiii din grădiniţă. De asemenea, se va achiziţiona mobilier şi echipamente IT, pentru crearea unor spaţii de ȋnvăţare şi recreere adecvate, care promovează noi abordări de predare şi ȋnvăţare.
Bugetul proiectului este de 4.399.162,25 lei, iar proiectul este finanţat prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.
Biroul de presă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017