Primăria Municipiului Focșani invită cetățenii să participe la elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă
2021-02-23 10:41:14

Primăria Municipiului Focșani invită cetățenii să participe la elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă

Municipiul Focșani implementează proiectul finanțat din fonduri europene „Planificarea și managementul mobilității urbane durabile prin elaborarea PMUD", în cadrul căruia va fi elaborat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru perioada 2021-2027.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă este un document strategic de politică publică ce are drept scop satisfacerea nevoilor de mobilitate ale persoanelor și activităților economice în arealurile urbane sau metropolitane pentru o mai bună calitate a vieții, adresându-se tuturor formelor de transport din întreaga aglomerație urbană, cu precădere transportului public si privat, de marfă și de pasageri, motorizat și nemotorizat, în mișcare sau în staționare.
Planul va fi elaborat printr-o abordare transparentă şi participativă, în cadrul acestui proces fiind analizate și corelate informațiile obținute cu cele conținute în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Focșani și Planul Urbanistic General al Municipiului Focșani.
Astfel, primele activități au fost desfășurate în octombrie 2020 și au constat în recenzări de trafic în mai multe puncte/ intersecții principale din municipiu cu ajutorul dispozitivelor de filmare speciale, care au detectat automat, în timp real și simultan pietonii, cicliștii și vehiculele.
În vederea definitivării elaborării PMUD este necesară efectuarea interviurilor privind mobilitatea populației, pe un eșantion de minim 1% din numărul total al populației Municipiului Focșani utilizând anchetele origine-destinație.
Comportamentul de deplasare al cetățenilor este influenţat de o serie de factori de natură socio-economică şi demografică, precum: vârsta, venitul, deţinerea permisului de conducere, deţinerea de vehicule, etc.
Interviul este structurat în trei părţi principale referitoare la:
- Informaţii generale privind mărimea gospodariei, incluzând număr de persoane, autovehicule disponibile, nivelul veniturilor etc.;
- Informaţii caracteristice despre fiecare membru al gospodariei, cum ar fi: vârsta, sexul, ocupaţia, deţinerea permisului de conducere auto, locul de muncă sau de studiu etc.;
- Informaţii caracteristice privind deplasările efectuate de către fiecare membru al gospodăriei, în ziua precedentă, într-o perioadă de 24 de ore. Informaţiile includ originea deplasării, destinaţia deplasării, ora de plecare şi ora de sosire, modul de transport utilizat, scopul deplasării etc.
În urma efectuării anchetelor de tip origine-destinație în rândul populației din Municipiul Focșani, datele vor fi centralizate și folosite în scop statistic și vor furniza informații cum ar fi: numărul persoanelor intervievate și distribuirea acestora pe categorii de vârstă și sex, numărul de călătorii realizat de către un locuitor al Municipiului Focșani în decursul unei zile lucrătoare, numărul de autoturisme pe cap de locuitor, durata medie a unei călătorii și scopul acesteia (domiciliu, serviciu, cumpărături etc.), metoda de transport utilizată mai des în rândul populației ( autoturism, bicicletă, transport public etc.).
În contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor noi măsuri care să permită autorităților publice locale să intervină eficient și cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei.
În acest sens, continuând eforturile depuse pentru asigurarea siguranței cetățenilor Municipiului Focșani, Primăria pune la dispoziție un formular online privind ancheta de tip origine-destinație și INVITĂ toți focșănenii să completeze acest formular pentru a putea elabora un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă cât mai real și eficient.
Formularul online se poate completa accesând linkul de mai jos:


 https://chestionare-pmud.info/focsani


Completarea formularului este intuitivă și durează aproximativ 5 minute.
Vă mulțumim!

 

 

Biroul de presă

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect