Primarul Cristi Valentin Misăilă a invitat vineri, 9 decembrie 2022, directorii tuturor unităților de învățământ din oraș la o întâlnire de lucru, care a avul loc în sala de ședințe din cadrul Primăriei Municipiul Focșani.
Discuțiile purtate în cadrul acestei întruniri, la care a participat și Inspectorul General Școlar, doamna Gabriela Daniela Marchitan, au vizat variantele de relocare a elevilor și cadrelor didactice din instituțiile școlare focșănene care vor intra în reabilitare în anul 2023.
Pentru început, s-a solicitat o situație a locurilor disponibile în celelalte unități școlare deja reabilitate sau care vor intra după această etapă în procesul de modernizare.
După analizarea situației generale, s-a hotărât de comun acord ca în perioada următoare să se stabilească câte o întâlnire cu fiecare unitate de învățământ în parte, astfel încât să se identifice cele mai bune soluții pentru elevii și profesorii de acolo.
În încheiere, Primarul Cristi Valentin Misăilă le-a transmis tuturor elevilor și cadrelor didactice invitația de a veni cu colindul în perioada premergătoare Sărbătorii Crăciunului la Primăria Muncipiului Focșani.
Biroul de Presă al Municipiului Focșani
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017