ROMANIA
JUDETUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCSANI
CONSILIUL LOCAL
PROCES VERBAL, din 29 iunie 2017
Astăzi, data de mai sus, la sediul Primăriei Municipiului Focşani din B-dul Dimitrie Cantemir nr.1 bis, are loc şedinţa ordinară a Consiliului Local al municipiului Focşani.
D-nul Eduard-Marian Corhană, Secretar al municipiului Focşani, deschide şedinţa ordinară din 29.06.2017, şedinţă convocată prin dispoziţia d-nului Primar nr. 1038 / 22.06.2017, constatând că în sală sunt prezenţi un număr de 17 consilieri din totalul de 21 consilieri, absentând, din motive medicale d-na consilier Mariana Miron, care a depus un certificat medical în acest sens și aflați în concedii de odihnă dl. consilier Mihai Petruț și d-nele consilier Lupu Cătălina și Maria Panaite Irina Anca.
Este întrunit cvorumul necesar pentru ca şedinţa să fie legal constituită, este astfel îndeplinită condiţia art. 40 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
D-nul Secretar al municipiului Focşani, Eduard-Marian Corhană, supune votului procesul verbal al şedinţei ordinare din 30.05.2017.
Nu sunt observaţii pe marginea celor consemnate şi se aprobă cu 17 voturi „pentru".
D-nul Secretar al municipiului Focşani, Eduard-Marian Corhană, supune votului procesul verbal al şedinţei extraordinare din 20.06.2017.
Nu sunt observaţii pe marginea celor consemnate şi se aprobă cu 17 voturi „pentru".
La şedinţă participă:
d-nul Cristi Valentin Misăilă - Primarul municipiului Focşani;
d-na Carmen Grosu - Director executiv - Direcţia Economică;
d-na Simona Poieană - şef serviciu buget contabilitate;
d-na Carmen Ghiuța - șef serviciu juridic contencios;
d-na Cristina Dăscălescu - şef serviciu administraţie publică locală, agricultură;
d-na Paula Mîndru - inspector seviciul administrarea patrimoniului;
d-na Cristina Costin - șef serviciu investiții;
d-na Carmen Pascaru - consilier juridic, aparatul permanent de lucru al Consiliului local;
d-nul Florinel Ionașcu - inspector de specialitate aparatul permanent de lucru al Consiliului local;
d-ra Cristina Iulia Dascălu - birou presă, relații externe;
d-nul Răzvan Necula - inspector compartiment informatică;
d-nul Dan Grigoraș - inspector serviciul impozite și taxe locale;
d-nul Marius Manoliu - consilier, Cabinet Primar.
d-na Valentina Gătej - șef birou agricultură;
d-na Emanuela Botezatu - inspector compartiment transport;
d-nul Viorel Profiroiu - Director SC CUP Salubritate SA;
d-nul Ion Diaconu - Director SC Transport Public SA;
d-nul Adrian Grosu - Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani;
d-nul Stoian Voicu - Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani.
La şedinţă mai participă cetăţeni ai municipiului Focşani, precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu: „înainte de a supune la vot ordinea de zi dacă mai aveți modificări ale acesteia?"
Vă rog d-nule Primar Cristi Valentin Misăilă."
D-nul Primar Cristi Valentin Misăilă: mulțumesc d-le președinte de ședință, bună ziua d-nelor și d-nilor consilieri, bună ziua stimați invitați mai avem câteva modificări de făcut față de ordinea de zi a ședinței de astăzi propun retragerea următoarelor următoarelor proiecte: proiectul de hotărâre, de la punctul 7, proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 108/2017 privind înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani; punctul 16 proiect de hotărâre privind desemnarea mandatarului Consiliului local al municipiului Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor la SC TRANSPORT PUBLIC SA Focșani; punctul 17 proiect de hotărâre privind desemnarea mandatarului Consiliului local al municipiului Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor la SC ENET SA Focșani și propun introducerea următoarelor proiecte de hotărâre: proiect de hotărâre prin aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru Direcția de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani și proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Parohiei Sf. Cuvioasa Parascheva, noua Catedrală Focșani."
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu: prezintă proiectul ordinii de zi care cuprinde 46 puncte:
Secţiunea I - proiecte de hotărâri
1. proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017 a sumei de 14,50 mii lei pentru premierea sportivilor și antrenorilor echipei de fotbal seniori a Clubului Sportiv Municipal Focșani 2007, pentru rezultatele deosebite obținute în sezonul competițional 2016-2017;
2. proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017, a sumei 55,30 mii lei pentru premierea elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare pe discipline - faza națională, organizate în perioada iunie 2016 - iunie 2017;
3. proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 32,90 mii lei din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017 Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau" pentru participarea echipei Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională Vrancea la Olimpiada Internaționala „World Robot Olympiad" 2017, ce va avea loc în luna noiembrie 2017 în Costa Rica;
4. proiect de hotărâre pentru revocarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani nr. 197/2017 privind modificarea art. 7 alin. (2) la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 108/2017 privind înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani;
5. proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 276/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, organigramei, statului de funcții și numărului de personal ale Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
6. proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 106/2017 pentru aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru Primăria municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
7. proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 108/2017 privind înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani;
8. proiect de hotărâre privind stabilirea cuantumului chiriei lunare pentru locuințele ANL de pe raza municipiului Focșani;
9. proiect de hotărâre privind aprobarea înființării și alegerii formei de gestiune a Serviciului public de salubrizare în municipiul Focșani;
10. proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 30/2014 privind asocierea Municipiului Focșani prin Consiliul local Focșani cu Comuna Golești prin Consiliul local al comunei Golești, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea, cu modificările ulterioare;
11. proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 31/2014 privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea de a delega gestiunea serviciului de salubrizare menajeră de pe raza administrativă a municipiului Focșani precum și exercitarea atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor Consiliului local al municipiului Focșani în acest domeniu, cu modificările ulterioare;
12. proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii activității de salubrizare stradală de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani la S.C. CUP Salubritate S.A. Focșani;
13. proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani;
14. proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, aprobat prin Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 102/2001, cu modificările și completările ulterioare;
15. proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini pentru delegarea serviciului de iluminat public din Municipiul Focşani, judeţul Vrancea şi al anexelor sale, precum şi contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public;
16. proiect de hotărâre privind desemnarea mandatarului Consiliului local al municipiului Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor la SC TRANSPORT PUBLIC SA Focșani;
17. proiect de hotărâre privind desemnarea mandatarului Consiliului local al municipiului Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor la SC ENET SA Focșani;
18. proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 310/2016 privind numirea reprezentanților Consiliului local al municipiului Focșani în Consiliul de administrație la Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu" Focșani;
19. proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 313/2016 privind numirea reprezentanților Consiliului local al municipiului Focșani în Consiliul de administrație la Liceul Pedagogic „Spiru Haret" Focșani;
20. proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 314/2016 privind numirea reprezentanților Consiliului local al municipiului Focșani în Consiliul de administrație la Colegiul Național „Unirea" Focșani;
21. proiect de hotărâre privind numirea reprezentantului Consiliului local al municipiului Focșani în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității la Colegiul Național „Al. I. Cuza" Focșani;
22. proiect de hotărâre privind desemnarea în calitate de observator a unui reprezentant al Consiliului local al municipiului Focșani la desfășurarea concursului pentru funcția de director la Școala Gimnazială „Ion Basgan" Focșani;
23. proiect de hotărâre privind desemnarea în calitate de observator a unui reprezentant al Consiliului local al municipiului Focșani la desfășurarea concursului pentru funcția de director și de director adjunct la Școala Gimnazială nr. 3 Focșani;
24. proiect de hotărâre privind desemnarea în calitate de observator a unui reprezentant al Consiliului local al municipiului Focșani la desfășurarea concursului pentru funcția de director și de director adjunct la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia" Focșani;
25. proiect de hotărâre privind desemnarea în calitate de observator a unui reprezentant al Consiliului local al municipiului Focșani la desfășurarea concursului pentru funcția de director adjunct la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea" Focșani;
26. proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecție pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație la SC Administrația Piețelor Focșani SA;
27. proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 250/2016 privind desemnarea reprezentanților Consiliului local al municipiului Focșani, în vederea constituirii comisiei pentru vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale, precum și ale spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, proprietate privată a municipiului Focșani, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Focșani, precum și a comisiei de contestații;
28. proiect de hotărâre privind modificarea art. 2 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Focșani nr. 214/2009 privind aprobarea împărțirii municipiului Focșani în 6 zone de lucru, arondarea consilierilor locali pe aceste zone și constituirea grupurilor de dialog, având ca obiect creșterea gradului de transparență și implicarea civică în actul de administrare;
29. proiect de hotărâre privind aprobarea clasificării unităților locative situate în blocurile de locuințe situate în Focșani, str. Măgura nr. 123, str. Revoluției nr. 16, bl. C2, str. Revoluției nr. 17 și Aleea Căminului nr. 12 ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Focșani, în locuințe sociale;
30. proiect de hotărâre privind însușirea completărilor și modificărilor aduse anexei la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 383/2015 pentru însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
31. proiect de hotărâre privind aprobarea tabelului nominal reprezentând propunerea de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
32. proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărarea imobilului - monument istoric Casa Tomescu, cod LMI VN-II-m-B-06470 din Focșani, str. Ștefan cel Mare nr. 18, aflat în proprietatea domnului Bobîrcă Ionel;
33. proiect de hotărâre privind completarea și modificarea Hotărârii Consiliului local a municipiului Focșani nr. 59/2007 privind aprobarea inventarierii și clasificării parcărilor și locurilor de parcare din municipiul Focșani, cu modificările și completările ulterioare;
34. proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării fără licitație publică, a terenului în suprafață de 76,00 mp situat în Focșani, Aleea Echității nr. 25A, județul Vrancea, T. 204, P % 11172 ce aparține domeniului privat al municipiului Focșani, către Asociația „VRANCEA PENTRU TOȚI";
35. proiect de hotărâre privind constatarea încetării dreptului de administrare al Consiliului local al municipiului Focșani asupra Stadioanelor „Milcov" și „Tineretului", ca urmare a retragerii acestuia de către Consiliul Județean Vrancea;
36. proiect de hotărâre privind aprobarea unui schimb de locuinţe ANL situate în Focșani, Cartierul Brăilei, solicitate de titularii contractelor de închiriere în conformitate cu Legea nr.152/1998 republicată, cu modificările și completările ulterioare;
37. proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate lunare a apartamentului situat în Focșani, Aleea Parc nr. 9, bloc 67, tronson 13, ap. 4 înscris în CF 54673-C1-U21 UAT Focşani către familia Ivan Lobert şi Ivan Maria ;
38. proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate lunare a apartamentului situat în Focşani, Aleea Parc nr. 9, bloc 67, tronson 11, ap. 9 înscrisă în CF 54684-C1-U7 UAT Focşani către doamna Mocanu Liliana;
39. proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu plata în rate lunare a garsonierei situată în Focşani, Str. Ulmului nr. 9, bloc 9, ap. 8 înscrisă în CF 51890-C1-U9 UAT Focşani şi a boxei înscrisă în CF 51890-C1-U32 UAT Focşani către familia Nazâru Alexandru şi Nazâru Florentina;
40. proiect de hotărâre privind vânzării cu plata în rate lunare a garsonierei situată în Focşani, Aleea Parc nr. 9, bloc 67, tronson 13, ap. 18 înscrisă în CF 54673-C1-U5 UAT Focşani către doamna Petcu Lucica;
41. proiect de hotărâre privind modificarea anexei 1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și executare a serviciilor de transport în regim de taxi și în regim de închiriere pe raza municipiului Focșani, modificată prin HCL nr. 180/2014, HCL nr. 395/2016 și HCL nr. 63/2017;
42. proiect de hotărâre privind aprobarea reglementării circulației autovehiculelor ce aparțin școlilor de șoferi pe raza municipiului Focșani, pe perioada instruirii practice în vederea obținerii permisului de conducere;
43. proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului Consultării și Informării Publicului nr. 9091/09.02.2017 privind documentația P.U.Z. și aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Atragere în intravilan a suprafeței de 1007 mp pentru construire locuință, anexă și împrejmuire" Focșani, extravilan, str. Cuza Vodă, T 30, P 153, nr. cad. 10092/1N;
44. proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului Consultării și Informării Publicului nr. 36037/22.05.2017 privind documentația P.U.Z. și aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Construire ansamblu comecial, servicii, construire platformă betonată, împrejmuire, amenajare acces auto și lucrări tehnico-edilitare aferente" - generat de imobilele amplasate în Focșani, intravilan, Calea Moldovei, T 30, P 156/1, 156/9, nr. cad. 60747;
45. proiect de hotărâre privind alegerea unui președinte de ședință pentru Consiliul local al municipiului Focșani pe o perioadă de trei luni, începând cu luna iulie 2017;
46. proiect de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 140/2010 pentru aprobarea Normelor ce specifică condițiile de creștere și îngrijire a animalelor domestice și de companie în municipiul Focșani;
Secţiunea a II-a - discuţii, declaraţii politice
Se supune la vot retragerea și introducerea proiectelor de hotărâre şi se aprobă cu 17 voturi „pentru".
Se supune la vot ordinea de zi în totalitatea sa şi se aprobă cu 17 voturi „pentru".
Se prezintă punctul 1 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017 a sumei de 14,50 mii lei pentru premierea sportivilor și antrenorilor echipei de fotbal seniori a Clubului Sportiv Municipal Focșani 2007, pentru rezultatele deosebite obținute în sezonul competițional 2016-2017.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Nu sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 223
Se prezintă punctul 2 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017, a sumei 55,30 mii lei pentru premierea elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare pe discipline - faza națională, organizate în perioada iunie 2016 - iunie 2017.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Nu sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 224
Se prezintă punctul 3 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 32,90 mii lei din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2017 Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau" pentru participarea echipei Centrului de Excelență pentru Robotică Educațională Vrancea la Olimpiada Internaționala „World Robot Olympiad" 2017, ce va avea loc în luna noiembrie 2017 în Costa Rica.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Dl. consilier Ionuț Mersoiu „am un amendament la acest proiect de hotărâre, se propune majorarea cu 4,60 mii lei a sumei alocate Colegiului Edmund Nicolau pentru acoperirea cheltuielilor cu deplasarea la olimpiadă pentru încă o persoană, astfel suma totală alocată pentru participarea la Olimpiada de Robotică devine 37,50 mii lei."
Se supune la vot amendamentul d-lui consilier și se aprobă cu 17 voturi „pentru".
Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 225
Se prezintă punctul 4 al ordinii de zi: proiect de hotărâre pentru revocarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani nr. 197/2017 privind modificarea art. 7 alin. (2) la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 108/2017 privind înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „vreau să vorbim un pic despre acest proiect de hotărâre care revocă HCL nr. 197/2017 și anume: în 28 martie prin HCL nr. 108 s-a aprobat înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară care prelua patrimoniul Serviciul Public de Asistență Socială, Căminul de Persoane Vârstnice și Cantina de Ajutor Social, cabinetele medicale și de medicină școlară. Aparatul de specialitate a venit cu o nouă hotărâre în 30 mai nr. 197 prin care modifica art. 7, alin. 1din prima Hotărâre de Consiliu Local nr. 108 și acum venim să revocăm hotărârea din 30 mai pe motivul că acestă Direcție nu poate funcționa din cauza faptul că cele 3 instituții trebuiesc radiate ca și roluri fiscale, lucrul acesta nu se știa înainte de 30 mai când s-a modificat art. 7, alin. 1?"
D-na Carmen Grosu „am explicat și ieri în comisia de specialitate Hotărârea așa cum am făcut-o noi inițial în martie este cea corectă. Luna trecută am avut discuții cu Agenția Județeană a Finanțelor Publice, iar dumnealor aveau niște probleme vis-a-vis de sistemul informatic acesta nou și au venit cu propunerea ca execuția bugetară să rămână pe instituțiile vechi, pe codurile fiscale vechi și să fie raportate așa cum au fost efectuate de cele trei instituții până la finele anului acesta 2017. Între timp au discutat cu Ministerul de Resort, au găsit rezolvarea problemei tehnice, că de fapt este doar o problemă tehnică de raportare. Plățile acestea au fost efectuate, rămân efectuate, era doar problema raportării acestora, cine o face, cele trei instituții vechi sau instituția nou înființată. Ministerul a fost de acord cu soluția noastră drept pentru care se propune revocarea hotărârii anterioare care nu a produs efecte."
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „d-na Grosu întrebarea mea era atunci, de ce a trebuit să mai avem o altă Hotărâre de Consiliu Local cea din 30 mai nr. 197 cum ați spus dumeavoastră, aseară ați afirmat că cea 108 din martie era valabilă?"
D-na Carmen Grosu „este valabilă cea din 28 martie, noi luna trecută am dat, am propus această Hotărâre de Consiliu ca să deblocam situația pentru că altfel aveam conturile blocate, între timp Ministerul Finanțelor și-a rezolvat problema tehnică, că este vorba doar de o problemă tehnică. Acum în final Direcția de Asistență Socială a putut să preia informatic plățile pe care cele trei instituții desființate le-au făcut. Nu este vorba decât de o raportare într-un sistem informatic nu este vorba de altceva. Din cauza aceasta s-a revocat hotărârea, dacă hotărârea de luna trecută nu o aveam nu mai puteam să facem plăți și să funcționăm luna aceasta, pentru că nu se mai deschidea finanțarea, nu se mai deschideau credite pentru toate instituțiile."
Nu mai sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 14 voturi „pentru" și 3 voturi „împotrivă", devenind hotărârea nr. 226
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „nu reiau votul pentru că luna trecută v-am ascultat și nu a fost corect. Când s-a pus problema de abțineri nu a ridicat nimeni mâna, când a fost vorba de împotrivă d-ra Dimitru, cu dl. Filimon și cu dl. Buzoi au ridicat mâna. Am consemnat 3 voturi „împotrivă" și 14 „pentru"
Dl. consilier Neculai Tănase „d-le secretar probabil că nu vedeți bine, nu am votat „pentru". Eu cel puțin nu am votat „pentru".
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „nu am zis că ați votat „pentru",nici măcar la „abțineri", nici măcar la „împotrivă"."
Se prezintă punctul 5 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 276/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, organigramei, statului de funcții și numărului de personal ale Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Nu sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 227
Se prezintă punctul 6 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 106/2017 pentru aprobarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal pentru Primăria municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Nu sunt discuţii, şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 228
Punctul 7 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local a municipiului Focșani nr. 108/2017 privind înființarea Direcției de Asistență Socială și Medicină Școlară Focșani, a fost retras de inițiator.
Se prezintă punctul 8 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind stabilirea cuantumului chiriei lunare pentru locuințele ANL de pe raza municipiului Focșani.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „cum am vorbit și ieri în comisii având în vedere anexa nr. 16 din Legea nr. 152, avem posibilitatea să micșorăm chiriile, mărind durata de amortizare, astfel la clădirile de locuit avem posibilitatea să alegem între 40-60 de ani, în momentul acesta este de 40 de ani la ANL-uri. S-a cerut ieri în comisie de dl. Primar o simulare de calcul al chirie, astfel avem o diferență, la garsoniere în funcție de coeficientul de pondere venit între 42 si 53 lei o reducere a chiriei lunare, la un apartament de trei camere între 83 și 104 lei. Ce nu m-am dumerit eu în comisie dacă în cazul în care și aș vrea să întreb aparatul de specialitate, în cazul în care garsoniera a fost cumparată în rate dacă se modifică într-un fel sau altul? D-na Grosu ieri spunea că se modifică și nu știu dacă este așa."
D-na Carmen Grosu „eu am spus ieri în comisii că este vorba de principiul permanenței metodelor, nu putem să avem o durată de amortizare calculată într-un fel la chiriile ANL și în altfel la vânzările ANL. La vânzările ANL așa cum avem înregistrat în contabilitate, în evidența contabilă, încă de la înregistrarea acestor apartamente din 2000-2001amortizarea era calculată la 40 de ani, vânzarea acestor ANL-uri se face calculând amortizarea la 40 de ani, în momentul în care se va mări la 60 de ani așa cum propuneți prețul la vânzare va crește. Dar în același timp nu pot să am o durată de amortizare, nu se poate lucra cu o durată de amortizare la vânzari și cu o altă durată de amortizări la chirii, asta am spus."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „am înțeles, v-am întrebat dacă va afecta într-un fel sau altul apartamentele care au fost cumpărate în rate."
D-na Carmen Grosu „în rate, nu. Este un contract de vânzare."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „v-ați răzgandit."
D-na Carmen Grosu „eu nu m-am răzgândit, eu nu am spus nimic pe tema asta aseară. Odată încheiat contractul de vânzare cumpărare, este contract de vînzare cumpărare, problema este că vor apărea discriminări pentru cei care vor cumpăra de acum încolo aparamente ANL față de cei care le-au cumpărat anterior."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „dacă ar fi să treacă această amortizare la 60 de ani, dacă ar fi să cumpere cineva o garsonieră astăzi fără să înceapă plata chiriei mai mici astfel mărind prețul de cumpărare, astăzi este mărit prețul de cumpărare sau nu?"
D-na Carmen Grosu „da este un 10.000 lei aproximativ, am făcut calcul pe câte un apartament. Este logic împărțind valoarea de inventar la un număr de ani mai mare, deci valoarea amortizării lunare va fi mai mică înmulțită cu anii de la momentul punerii în funcțiune până la un moment, va rezulta o valoare mai mică a amortizării care se va scădea din valoarea apartamentului. Deci e clar că pe vânzarea ANL valoarea apartamentului va fi mai mare, cu o durată de amortizare de 60 ani față de 40 de ani."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „v-am cerut ieri în ce procent din apartamentele ANL pe care le avem s-au vândut pentru a cuantifica exact."
D-na Carmen Grosu „nu ați cerut lucrul acesta."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „vă cer acum dacă puteți să-mi spuneți?"
D-na Carmen Grosu „nu pot să vă spun pe de rost."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „să vedem dacă are rost să micșorăm chiria în detrimentul vânzării. Dacă puteți să-mi spuneți?"
D-na Cristina Costin „dar nu ați cerut. Ați cerut o simulare de calcul pe care o aveți în fața dumneavoastră, vînzare raportată la chirie."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „d-na Costin vă întreb acum, ce procent din apartamentele ANL s-au vîndut până acum?"
D-na Cristina Costin „să spunem undeva la 15%. Nu am cum să vă dau date exacte."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „d-na Costin nu sunteți obligată să răspundeți pe loc, dl. Consilier are dreptul să facă interpelări conform Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local, iar dumneavoastră, noi aparatul de specialitate conform acelui regulament avem dreptul să-i răspundem în scris până la următoarea ședință."
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „cum a spus și dl. Primar, interpelarea este de fapt cerere verbală. Eu am făcut în ședințele anterioare și am ajuns la d-na Costin care mi-a spus să fac cerere scrisă, s-ar putea ca colegul meu să aibă aceeași problemă. D-na Costin dacă colegul meu nu v-a cerut ieri și v-a cerut acum, dumeavoastră în ședințele de comisii de ieri azi precizat că legea este ambiguă la capitolul amortizare și că ați cerut un punct de vedere ministerului privind amortizarea. Dacă ați cerut un punct de vedere ministerului pentru amortizare vă rugăm frumos să ne aduceți și nouă acel punct de vedere pe care dumneavoastră l-ați adresat către dumnealor."
Dl. Președinte de ședință Mihai Nedelcu „d-ra consilier dumneavoastră trebuie să vorbiți cu mine și dacă eu consider că trebuie să-i dau cuvântul d-nei o voi face, dar deocamdată dumneaiei va spus că nu are cum să vă dea datele acestea, deci până data viitoare o să se documenteze și va rezolva problema."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „ vroiam să spun doar atât, ca să înțeleagă d-nii consilieri PNL, care din păcate văd că refuză să înțeleagă, sunt convins că au o logică foarte clară și foarte coerentă și sunt foarte buni, așa ca și oameni, dar dumnealor vor să facă așa "pe Gică contra". Vă dau un exemplu simplu, dacă astăzi până se aprobă această hotărâre o garsonieră situată în Focșani, str. Ulmului nr. 9, ar fi să se vândă, valoarea de vânzare ponderată este de 95.136 lei. Dacă s-ar modifica sistemul de calcul al amortizării de la 40 la 60 de ani valoarea de vânzare tot astăzi ar fi de 104.403 lei, deci cel care astăzi ar vrea să cumpere această garsonieră după ce se aprobă această hotărâre cu amendamentul propus de d-nii consilieri liberali, ar fi un preț majorat de 9.267 lei, iar în momentul în care trecem la acest sistem de calcul automat toate vânzările vor fi cu un preț majorat. Eu știu că principiul prin care au fost construite aceste locuințe de către Agenția Națională a Locuințelor a fost de a fi vândute, de a colecta bani, de a se strânge într-un fond cu, care să se reconstruiască alte locuințe. Nu stimulăm sub nici o formă creșterea vânzărilor prin această metodă de calcul, s-a lăsat la latitudinea Consiliului Local, conform acestei noi modificări, care modificare trebuie să precizăm foarte clar a venit în urmă propunerilor, chiar de către mine, direct Parlamentului României, pentru că atunci când s-a adoptat Hotărârea de Consiliu Local cu mărirea chiriilor stabilite de către Guvernul Cioloș a fost un întreg scandal și a fost o întreagă nebunie și din acest motiv am propus foarte clar să se revină la modul de calcul. S-a venit cu un alt altgoritm, altgoritm care dă posibilitatea să facem o recalculare a chiriilor prin aplicarea doar a câtorva coeficienți și a noului altgoritm de calcul, se reduc oricum la jumătate chiriile. Într-adevăr dacă aplicăm acest sistem de calcul propus de către consilierii liberali ar trebui să mai reducem față de 159 lei cât ar rezulta acum, să zicem la o garsonieră, s-ar reduce la 117 lei ceea ce însemnă 42 lei diferență pe luna în plus față de reducerea de 159 lei."
Dl. consilier Radu Nițu „în primul rând d-le președinte a fost o discuție amplă și ieri la comisie, chiar apreciez munca celor din aparatul Primăriei privind documentația care ne-a fost prezentată și eu cred că rămân la 40 de ani, să vă spun și de ce. Am făcut un calcul la 10.000 lei, 100 milioane lei vechi, se duce la 20 de ani, deci se duce exact la 60 de ani plata care vreți dumneavoastră cu reducere. Principalul obiectiv al ANL-ului, al nostru și al cetățenilor care sunt acolo este să-și cumpere aceste apartamente pentru că așa cum a spus și dl. Primar aici, banii aceștia vor fi investiți în următoarele apartamente care se vor construi atât în municipiu, chiar și în țară. Deci toată discuția aceasta cred că nu își are rost, calculele au fost făcute bine, documentate. La apartament cu 2 camere sunt 13 ani, deci cam 13 ani este diferența am făcut eu calcule, dacă plătesc cei care cumpără, iar dincolo la 3 camere, 10 ani, deci se duce de la 40 la 50 de ani, nu încurajăm în nici un fel vânzarea aparamentelor."
Dl. consilier Neculai Tănase „asist cu amărăciune la această dezbatere pentru că poate fi o dezbatere și o discuție civilizată. D-le Primar noi nu suntem „Gică contra", nu ne este lene să ridicăm mână, noi pur și simplu vrem ca acei cetățeni care locuiesc la ANL-uri să plătească mai puțin, dacă se poate în mod legal. Eu spun că orice dezbatere este binevenită, noi trebuie să reprezentăm acei oameni și să încercăm să le obținem niște condiții cât mai bune de plată. Dumeavoastră tot dați vina pe Guvernul Cioloș și acum ați avut Guvernul Grindeanu, Guvernul Tudose rugați-i să scadă aceste plăți, nu? Sau dacă nu cumva schimbați pe Guvernul Tudose peste câteva săptămâni."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „d-le consilier s-au redus la jumătate sau sunteți în eroare."
Dl. consilier Neculai Tănase „nu sunt în eroare d-le Primar, dar dumneavaostră știți valorile care sunt? Sunt valori mici? Sunt destul de mari valorile acelea, la ANL sunt oameni care sunt tineri, care nu au posibilități foarte mari. Vă rog frumos, haideți să discutăm să avem disponibilitatea să avem o discuție, o dezbatere, pentru că nimeni nu pune pumnul în gură nimănui.
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „d-le consilier dezbatere am avut și ieri."
Dl. consilier Neculai Tănase „la comisie a trecut acest amendament,acum văd că s-au schimbat lucrurile, ați fost de acord cu noi ieri."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „ați cerut niște lămuriri, vi s-au adus."
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „la comisia de buget nu au fost amendamente,vă recunoașteți semnăturile sau nu, am dreptate sau nu?"
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „nu aveți dreptate d-le secretar și vă contrazic, era într-adevăr scris amendament Alin Dobre."
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „la comisia de drepturile omului d-ra consilier. Sunt două comisii prin care am trecut acest proiect. Am spus la comisia de buget nu au fost amendamente și vă rog să vă uitați dacă vă recunoașteți semnăturile pe acest proces verbal, pentru că se fac totuși niște acuzații. Nu confundați comisiile d-le consilier. Am spus că la comisia de buget nu au fost amendamente. Vă arat că la comisia de drepturile omului s-a formulat amendamentul d-lui consilier Dobre și îl citesc, se supune la vot amendamentul formulat de dl. Dobre în sensul ca modalitățile de calcul, amortizarea să fie de 60 de ani și nu de 40 de ani și nu se avizează cu 4 voturi „pentru" ci 5 "abțineri", se avizează proiectul cu majoritatea de voturi. Asta a fost ceea ce s-a discutat ieri și s-a consemnat. La comisia de buget, repet, nu a fost amendamente."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „deci automat nu avem ce discuta pe marginea acestui amendament. Clar nu o să-l supunem la vot."
Dl. consilier Marius Eusebiu Iorga „eu fac totuși un apel la stimații noștrii colegi consilieri de la PNL, la calm și la bun-simț în primul rând. Nu poți să vii într-o ședință să bați cu pumnul în masă, vreau acum date, nu se face așa. Eu sunt la al doilea mandat, nu am văzut așa ceva, îmi fac cruce. Să știți că metoda pe care ați impus-o astăzi nu va influența pe nimeni și nici măcar nu va intimida pe nimeni și nici măcar consilierii sau din aparatul de lucru. Vă rog foarte mult să fim civilizați. În al doilea rând datorită faptului că mă ocup și de fondul locativ din peste 1000 locuințe ANL au fost vândute până astăzi 17 apartamente, cu 2 camere, garsoniere sau cu 3 camere, în total 17. Deci ce doriți să facem? Să le oferim cetățenilor o posibilitate de plată mai mică la chirie? Uitați-vă care este procentul, procentul de cumparare este foarte mic."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „concluzia este următoarea, chiriile au scăzut la jumătate, dumneavoastră vreți să le scadeți mai mult, nu se poate. Trebuie să-i ajutăm și pe cei care vor să cumpere. Una este să plătiți 40 lei lunar și alta este să plătiți 10.000 lei."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „d-le președinte având în vedere procentul foarte mic de vânzare."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „stați puțin, ați discutat, ați spus ceea ce aveați de spus."
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „principalul obiectiv nu este din punctul meu de vedere, nu este cum a spus dl. Nitu să vindem ANL-urile, principalul obiectiv este să ajutăm tinerii de la ANL-uri, să ne ajutăm cetățenii. Având în vedere că procentul de vânzare este foarte mic și avem posibilitatea să ajutăm un procent mult mai mare, nu văd de ce v-ați putea împotrivi la acest amendament. Astfel amendament, având în vedere că se micșorează chiria, aș vrea să modificăm durata de amortizare conform Legii nr. 152, anexa 16, de la 40 de ani la 60 de ani."
Dl. consilier Marius Eusebiu Iorga „cum se modifică chiria cu amendamentul dumneavoastră?"
Dl. consilier Alin-Claudiu Dobre „exact simularea de calcul pe care o avem aici. De exemplu pentru o garsonieră poate să fie între 42 lei si 53 lei în funcție în funcție de coeficientul pondere/venit, pentru un apartament cu 2 camere între 55 lei si 70 de lei în funcție de coeficientul pondere/venit, pentru un apartament cu 3 camere între 83 lei și 104 lei. Din punctul meu de vedere sunt îndeajuns de mari diferențele încât să conteze pentru cei mulți, pentru cei care nu au cumpărat, cei care plătesc chirie. Procetul de vânzare este foarte mic, nu cred că ar trebui să fie principalul nostru obiectiv."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „sunt curios de ce nu ați spus dumneavoastră, de ce nu ați felicitat Partidul Social Democrat că a redus chiria de la 350 lei sau cât era la 150 lei. Asta de ce nu ați spus-o,ați venit acum să spuneți tot politic, să spuneți că de fapt 40 lei aceștia contează, dar ce am făcut noi, n-a contat, nu? Despre asta este vorba."
Nu mai sunt discuţii, şi se supune la vot amendamentul d-lui consilier și nu se aprobă cu 8 voturi „pentru" și 9 voturi „abținere".
Se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 17 voturi „pentru", devenind hotărârea nr. 229
Dl. consilier Neculai Tănase „era o chestie simplă, noi am avut să facem o dezbatere, dacă se poate face o scădere de chirie. Nu am fost împotrivă."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „vi s-a spus și de aparatul tehnic, v-a lămurit clar că nu se poate."
Dl. consilier Neculai Tănase „nu am făcut o dezbatere politică am discutat în interesul cetățenilor, ca și consilieri simpli, nu din partea Partidului Social Democrat, nu din partea Partidului Național Liberal, nici nu a fost vorba de așa ceva. Ați văzut că nu am fost împotrivă, nu ne-am pus împotrivă."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „se încurca foarte mult tot aparatul."
Se prezintă punctul 9 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea înființării și alegerii formei de gestiune a Serviciului public de salubrizare în municipiul Focșani.
Preşedintele de şedinţă d-nul Mihai Nedelcu întreabă dacă sunt discuţii pe marginea proiectului de hotărâre.
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „dacă tot s-a adus puțin mai devreme discuția iarăși despre Guvernul Cioloș, dacă iarăși referitor la proiectul cu locuințele ANL nu se vrea a se continua ceea ce s-a început, mă refer la Democrației și să înțeleg că a fost numai campanie electorală, în anul trecut 2016 când cei care au repartiție în Democrației au primit telefoane să vină să-și ia cheile pentru a se duce acolo și nici în momentul de față nu li s-a dat, dați-mi voie să împart celor din sală, să le facem așa o aducere aminte. Vreau să aduc aminte programul de campanie a d-lui Primar, dacă Guvernul Grindeanu a făcut evaluare la 6 luni..."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „ascultați-mă puțin, asta le discutați dumneavoastră la diverse."
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „dați-mi voie să le împart acum pentru că are legătură."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „avem o ședință, nu facem circ. Dacă nu, vă evacuez din sală. Vă rog frumos să vă supuneți rigorilor și soliditudinii acestei ședințe. Nu aveți cum să vă duceți acum prin sală să faceți circ."
D-na consilier Ana-Maria Dimitriu „vă rog frumos să aveți un comportament civilizat și un limbaj asemenea."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „deci eu am comportament civilizat, vă dau cuvântul când trebuie și dumneavoastră respectați regulamentul vă rog mult de tot."
Dl. consilier Dan Buzoi „aș vrea să fac un amendament la acest proiect și să adaug la obiectele de activitate ale noul serviciul public de salubritate încă unul dacă se poate, trecerea activității de întreținerea și reabilitarea străzilor întrucât societatea are în dotare o stație de asfaltare."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „tupeul acesta nu are margini, nu avem cum să facem așa ceva datorită faptului acestuia. În mod normal ar trebui să suspend ședința. Facem o pauză?"
Dl. consilier Radu Nițu „d-le președinte haideți să mergem pe proiecte, lăsăm colateralele, avem diverse la sfârșit, pentru că sunt atâția cetățeni în sală și așteptăm să o vedem pe d-ra Dimitriu cum se plimba pe lânga noi pe aici și ne spune nu știu ce."
Dl. consilier Marius Eusebiu Iorga „d-le secretar al Primăriei municipiului Focșani este permis în timpul ședinței această activitate? Este legal? Cetățenii care își pierd din timpul dumnealor liber și care sunt într-un număr foarte mare astăzi și le mulțumesc că îi interesează problemele urbei noastre asistă la un circ care nu a mai fost întâlnit până acum."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „a mai fost când candidatul a venit la Primărie, tot cu circul a fost și atunci."
Dl. consilier Marius Eusebiu Iorga „aș vrea să știu dacă este legal."
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „desfășurarea ședinței și regulamentul presupune o solemnitate, presupune un respect reciproc, presupune și vă obligă în același timp să vă pronunțați cu privire la obiectul sau la numărul proiectului care face obiectul înscris pe ordinea de zi. Faptul că cineva are alte solicitări, dumneavoastră le puteți discuta, aproba sau nu. Dar Regulamentul presupune ca fiecare consilier, dacă vreți să vă reamintesc are dreptul de a lua cuvântul, puteți stabili programul sau limita timpul alocat fiecărui consilier, puteți limita numărul de intervenții pe proiect în cadrul unei ședințe de consiliu local. Eu cred că atunci când ați început dumneavoastră mandatul, amintiți-vă că din respect pentru dumneavoastră am xeroxat și am trimis pe mail atât Legea nr. 215 a Administrației, precum și Legea nr. 393 a aleșilor locali și nu întâmplător Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local. Faptul că sunt și astfel de tendințe nu am calitate să le apreciez, pot spune însă că președintele de ședință este cel care poate direcționa într-un fel sau altul bunul mers al acestei ședințe. Amintiți-vă că aveți șansa să spun așa, de a fi sancționați, amintiți-vă că aveți șansa de a vi se lua cuvântul, amintiți-vă că aveți șansa, deși este o neșansă să zic, de a fi suspendată ședința și evacuată sala. Acestea sunt consecințele pentru faptele dumneavoastră în funcție de gravitate și în funcție de cum dispune președintele de ședință."
Dl. consilier Dan Buzoi „aș vrea ca la art. 1 să mai adaug încă un aliniat, lit. K prin care să mai trecem un obiect de activitate la acest nou serviciu, deci activitatea de întreținere și reabilitarea străzilor,întrucât avem la acest serviciu o stație de astfalt."
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „Legea nr. 101/2006, la art. 2, alin. 3 prevede ca acest serviciu de salubrizare să desfășoare următoarele activități:
a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale, dacă vreți să mă urmăriți este exact ca și în proiect;
b) Colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, vorbim de acel moloz popular pe care tot CUP Salubritate trebuie să îl strângă să îl ducă în locuri special amenajate;
c) Organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materialelor cinegetice a deșeurilor;
d) Operarea sau administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și deșeuri similare;
e) Sortarea deșeurilor municipale, lucru care se întâmplă;
f) Elementul de noutate, măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;
g) Curățarea și transportul zăpezilor, iarăși este un element de noutate fac o comparație și știți cu siguranță că până acum această activitate era la Direcția de Dezvoltare prin acest proiect se dorește trecerea către CUP Salubritate;
h) O problemă pe care ați sesizat-o și dumeavoastră și care a fost depășită, colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public, se întâmpla să mai apară și astfel de situații, le strângea Direcția, de mâine dacă se aprobă sau de când intră în vigoare, cei de la CUP Salubritate;
i) Organizarea tratării mecanico-biologice a deșeurilor municipale;
j) Administrarea depozitelor de deșeuri;
k) Dezinsecția, definfecția și deratizarea. Este singurul obiect sau singura activitate sau activități care rămân la Direcția de Dezvoltare,motivat de faptul că au o licență în acest sens emisă de către autoritatea în materie.
Alte activități ca cea propusă de dumneavoastră, reabilitarea străzilor, nu este prevăzută. Dacă dumneavoastră doriți puteți face amendament, dar este datoria mea să vă spun că leguitorul aceste activități le-a gandit ca fiind parte din activitatea de salubrizare."
Dl. consilier Dan Buzoi „deci d-le secretar dacă este stipulată în lege, deci este stipulat în lege, eu nu am căutat în lege respectivă."
Dl. secretar al municipiului Focșani Eduard Marian Corhană „vreau să vă asigur d-le consilier de toată disponibilitatea și toată maturitatea de care dăm dovadă, în momentul în care am luat aceste două activități vedeți că am spart componenta trecerii de activitate de salubrizare de la Direcția de Dezvoltare la CUP Salubritate prin 5 proiecte, este vorba de 5 proiecte care produc efecte inclusiv cu modificarea statutului societății, inclusiv cu ceea ce înseamnă acte conexe premergătoare și după aceea pe care trebuie să le îndeplinim. Am luat literă cu literă din lege, Legea 101, cum este cea care reglementează această activitate și tocmai din dorința de a nu greși le-am luat nu numai ad-literam, le-am luat și în ordine. Vedeți că legiuitorul nu ne dă voie să facem această activitate. Acesta a fost raționamentul pentru care și dl. Primar a propus ca aceste activități să treacă la CUP Salubritate, celelalte să rămână acolo unde sunt astăzi."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „d-le consilier este o idee excelentă și chiar o să ne gândim la acest aspect, dar acest proiect vizează doar modul de alegere al formei de gestiune privind serviciul public de salubrizare. Acest proiect vizează doar acest aspect. Ulterior la modul de organizare și la statutul CUP Salubritate se poate face cred eu mai bine acest amendament al dumneavoastră și nu cred eu că ar fi de neglijat,acum depinde de cum decideți dumneavoastră."
Dl. consilier Neculai Tănase „d-le Primar, stimați colegi, știm cu toții și care nu știe poate să afle acum CUP Salubritate deține o stație de astfalt. Eu cred că ar fi foarte logic și foarte corect ca deținând această stație de astfalt să poată să intervină și la nivelul infrastructurii străzilor, să reabiliteze, să plombeze dacă nu altcumva. Uitați-vă zilele acestea avem o grămadă de gropi pe străzi, nu discutăm ce și cum dacă CUP Salubritate ar fi putut să aibă în gestionare aceste străzi ar fi putut să intervină imediat, aici este problema. Aici noi nu ne batem politic sau nu mai știu eu ce, noi trebuie să discutăm administrație, trebuie să ne punem de acord împreună, dacă ne dă voie dl. Jandarm viceprimar Iorga."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „d-le consilier am spus că este o idee foarte bună și chiar sunt de acord cu dumneavoastră, numai că la acest proiect nu puteți face acest amendament, având în vedere că se vorbește doar de alegerea formei de gestiune privind salubritatea. Sunt alte proiecte în care se poate discuta despre acest amendament. Proiectul acesta nu suportă acest amendament pentru că vorbim doar de alegerea formei de gestiune a serviciului public de salubrizare care conform legii, serviciul public de salubrizare nu conține și întreținere străzi, dar putem atunci când vorbim de modificarea statutului. La proiectul de la punctul 12 cred că se poate face acest amendament, dacă îmi confirmă dl. Secretar, numai că asta va include și alte amendamente, acolo când vorbim de aprobarea organigramei, statului de funcții și a numărului de personal de la Direcția de Dezvoltare, ar trebui să avem în vedere ce implică acest transfer. Va trebui să facem amendamente, amendamentele care recurg din această modificare și la alte proiecte de hotărâre."
Dl. consilier Neculai Tănase „d-le Primar dacă îmi permiteți, mie mi se pare foarte corect că putem să avem această discuție. Chiar mi-a plăcut acum că putem să discutăm. Și dacă nu putem să facem amendamentul la acest proiect, îl facem la următorul, nu este nici o problemă."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „cert este că în acest moment CUP Salubritate efectuează lucrările de reparații la străzi, este într-adevăr o utopie care s-a întâmplat la noi în România, a trebuit să facem licitație la care s-a înscris o singură societate, societate comercială care este cu capital 100% a municipalității. Deci noi nu am putut să utilizăm serviciile propriei noastre societăți a municipalității împiedicându-ne de această lege, legea privind achizițiile publice, efectiv a trebuit să așteptăm cel puțin 60 de zile ca să poată dumnealor să adjudece o licitație la care, culmea, nu s-a mai înscris nimeni, dar a trebuit să așteptăm 60 de zile că așa este procedura pe lege și consider că având în vedere că dumnealor au stația de astfalt, era o variantă. Și mai era o variantă la care noi ne gândisem să facem un contract multianual pe 4 ani maxim, cât ne permite legea la care probabil s-ar fi înscris și CUP Salubritate, dar s-ar mai fi înscris și alte societăți. Acum trebuie să consultăm și aparatul de specialitate să vedem dacă este posibil așa ceva, să nu ne scape. Scăpăm de licitație, dar atenție dacă dăm în întreținere serviciul de întreținere străzi trebuie să dăm și serviciul de marcaje și așa mai departe, tot ce ține de întreținere străzi. În schimb trebuie să ne gândim că implică mai multe modificări, inclusiv transfer de mijloace fixe care sunt la dispoziția Direcției de Dezvoltare și care sunt utilizate pentru această activitate."
Dl. președinte de ședință Mihai Nedelcu „vă retrageți amendamentul pentru punctul 12?"
Dl. consilier Dan Buzoi „da, îl retrag acum și revin atunci."
Dl. consilier Neculai Tănase „vroiam să vă fac o propunere, s-ar putea ca dl. Primar să aibă dreptate că vor implica mai multe modificări. Haideți să retragem proiectele 9,10, 11 și 12 să-l rediscutăm pentru luna viitoare sau într-o ședință de urgență, extraordinară, să-l facem așa cum trebuie să nu apară disfuncționalități că apoi iar ne grăbim."
Dl. Primar al municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă „eu consider că este foarte bună propunerea dumneavoastră, putem să trecem aceste hotărâri, aceste proiecte,dacă dori
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017