Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Focșani, Școala Postliceală "Hippocrate" și Crucea Roșie - Filiala Vrancea, a organizat, în perioada 30 iunie - 5 septembrie 2020, mai multe puncte de prim ajutor, de fiecare dată când s-au înregistrat temperaturi caniculare (de peste 35 ˚C) sau un indice de confort termic ce a depășit 80 ITU.
Astfel, la nivelul Municipiului Focșani, au beneficiat de asistență peste 4800 cetățeni cu vârsta cuprinsă între 40 - 70 ani și în unele cazuri chiar de servicii medicale primare. Toate persoanele la care au fost constatate probleme medicale deosebite au fost îndrumate către cabinetul medicului de familie sau către Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon". Prin grija Primăriei Municipiului Focșani, la aceste puncte de prim ajutor, focșănenii au primit apă plată și apă minerală, deoarece pe perioada caniculei gradul de deshidratare era ridicat, ceea ce putea duce la reale probleme de sănătate, mai ales persoanelor în vârstă sau celor cu tulburări cardiace.
De asemenea, personalul medical care a deservit aceste puncte de prim ajutor a fost echipat cu măști și mănuși de protecție și dezinfectant.
Față de anii precedenți am luat măsura creșterii numărului de puncte de prim ajutor tocmai ca să venim în sprijinul cetățenilor și să eliminăm, pe cât posibil, apariția unor complicații cauzate de expunerea la temperaturile ridicate din timpul verii.
Biroul de presă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017