Raportul de activitate al Poliţiei Locale a Municipiului Focșani pentru luna decembrie 2019
În perioada 01-31.12.2019, Poliţia Locală a Municipiului Focșani a acționat cu precădere pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, asigurarea fluenței traficului, prevenirea și combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare, pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor legale privind activitățile de comerţ, protecţia mediului și pe linia disciplinei în construcții, conform legislaţiei în vigoare.
Pe lângă acţiunile de prevenire desfășurate în această lună, au fost aplicate un număr de 416 sancțiuni contravenționale în valoare de 85.310 lei, după cum urmează:
1) nerespectarea prevederilor H.G. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, circulația pe drumurile publice:
- oprire în zona de acțiune indicator "Oprirea interzisă" - 43 sancțiuni în valoare de 5.510 lei;
- oprire neregulamentară pe trecerea pentru pietoni - 37 sancțiuni în valoare de 7.250 lei;
- oprire neregulamentară pe trotuar - 13 sancțiuni în valoare de 1.740 lei;
- oprire neregulamentară în stația destinată mijloacelor de transport în comun - 3 sancțiuni în valoare de 290 lei;
- oprire neregulamentară în intersecție - 16 sancțiuni în valoare de 2.900 lei;
- staţionare neregulamentară - 96 sancțiuni în valoare de 29.580 lei;
- circulație pe interzis - 15 sancțiuni în valoare de 3.190 lei;
2) nerespectarea prevederilor H.C.L. 160/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Focșani:
- staționare neregulamenatară în parcare fără a deține abonament - 105 sancțiuni în valoare de 15.900 lei;
- expunere la vânzare a unui vehicul în alte locuri decât cele special amenajate - o sancțiune cu avertisment;
3) nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:
- refuz de legitimare sau de a se prezenta la sediul poliției locale - 6 sancțiuni în valoare de 1.800 lei;
- consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele prevăzute de lege - o sancțiune în valoare de 100 lei;
- tulburarea ordinii și liniștii publice fără drept după ora 22 - 4 sancțiuni în valoare de 2.500 lei.
- tulburarea ordinii și liniștii publice prin producerea de zgomote cu un aparat muzical la intensitate mare - 3 sancțiuni în valoare de 2.500 lei;
4) nerespectarea prevederilor H.C.L. 25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice și ale cetățenilor privind gospodărirea Municipiului Focșani:
- pătrundere şi staţionare cu autoturismul pe spaţiul verde - 35 sancțiuni în valoare de 3.300 lei;
- a aruncat mucuri de ţigară/coji de seminţe în alte locuri decât în coşurile de gunoi stradale - 11 sancțiuni în valoare de 750 lei;
- însușirea deșeurilor din pubele - o sancțiune în valoare de 300 lei;
- a depozitat saci de moloz pe calea de acces în bloc - 2 sancțiuni în valoare de 1.000 lei;
5) nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor:
- a depozitat deșeuri pe un teren proprietate privată - o sancțiune în valoare de 1.000 lei;
6) nerespectarea prevederilor O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață:
- funcționarea punctului de lucru fără autorizație de funcționare valabilă eliberată de Primăria Municipiului Focșani - o sancțiune în valoare de 500 lei;
7) nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991R privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor:
- executarea de lucrări de construire fără a deţine autorizaţie - 4 sancțiuni în valoare de 4.000 lei;
8) nerespectarea altor prevederi legale aflate în competența Poliției Locale:
- 18 sancțiuni în valoare de 1.200 lei.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017