Rectorul Universității ”Al. I. Cuza” Iași, prezent la lansarea proiectului antidrog “Eu, tu, noi, liberi!”
2022-05-16 14:46:20

Rectorul Universității ”Al. I. Cuza” Iași, prezent la lansarea proiectului antidrog “Eu, tu, noi, liberi!”

Luni, 16 mai 2022, a avut loc la Cinematograful Balada din Municipiul Focșani, conferința de lansare a proiectului "Eu, tu, noi, liberi!".
Demarat de societatea civilă, la inițiativa membrilor asociației „Gentlemen Bikers", proiectul are în vedere prevenirea și reducerea consumului de substanțe psihoactive printre elevii din clasele IX-XII, precum și realizarea unei ample campanii de conștientizare a pericolului reprezentat de consumul de droguri, adresată unui număr de peste 8.000 de elevi din 21 de licee din județul nostru.
Conferința de lansare a proiectului s-a bucurat de prezența a doi invitați speciali, parteneri în cadrul proiectului, profesor doctor Tudorel Toader, Rectorul Universității "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi și profesorul doctor Ștefan Boncu, Decanul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul aceleiași universități ieșene.
De altfel, conferința a avut și o secțiune de întrebări și răspunsuri, iar cei doi au răspuns cu plăcere întrebărilor primite din partea zecilor de tineri voluntari prezenți în Cinematograful Balada.
Proiectul este unul în premieră națională, iar numărul mare de voluntari, dar și de instituții publice implicate confirmă o dată în plus angajamentul, dar mai ales necesitatea abordării unei teme care este mai mult decât actuală - conștientizarea riscurilor pe care le presupune consumul de substanțe psihoactive în rândul elevilor de liceu.
Acțiunile care vor fi desfășurate cu această ocazie beneficiază de tot sprijinul partenerilor proiectului - Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia" Focșani.
Conferința de lansare și principalele declarații ale celor prezenți se regăsesc aici: https://fb.watch/d1X5O6GImq/.


Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect