Traficul aglomerat din zona pasajului Vâlcele, precum și numeroasele autoturisme care intră și ies din parcarea Supermarketului Penny din imediata apropiere au condus la necesitatea amenajării unui sens giratoriu în această zonă.
Pentru fluidizarea traficului pe perioada lucrărilor, accesul din direcția Câmpineanca, de pe str. Vâlcele, va fi permis, pe o singură bandă pe direcția înainte către str. Anghel Saligny, precum și pentru viraj dreapta către parcarea Supermarketului Penny. Pentru cetățenii care doresc să iasă din parcarea Supermarketului, traficul rutier va fi permis către str. Anghel Saligny, prin viraj dreapta, iar soferii care vor dori să se deplaseze pe str. Prof. Gh. Longinescu, vor trebui să întoarcă în sensul giratoriu provizoriu de la intersecția cu str. Cotești.
Din direcția str. Anghel Saligny, traficul rutier va fi permis, pe o singură bandă pe direcția înainte, către str. Vâlcele- Câmpineanca, pe direcția la stânga pentru acces către Supermarketul Penny, precum și pe o bandă pentru viraj dreapta pe str. Prof. Gh. Longinescu.
Din direcția Prof. Gh. Longinescu traficul rutier va fi permis pe direcția str. Vâlcele - Antrepozite (viraj dreapta), precum și cu viraj stânga, către accesul în parcarea Supermarketului Penny și str. Anghel Saligny.
Pentru fluidizarea traficului rutier, pe perioada desfășurării lucrărilor, traficul rutier va fi dirijat prin instalarea de semafoare temporare cu timpi de trafic mai mari pentru relația Vâlcele - Anghel Saligny și cu timpi mai reduși pentru relația Prof. Gh. Longinescu - Vâlcele - Anghel Saligny.
Traficul pietonal va fi permis prin utilizarea a două treceri de pietoni provizorii care vor fi realizate pe str. Prof. Gh. Longinescu și pe str. Vâlcele.
Traficul pietonal pe celelelte treceri de pietoni din zona lucrărilor va fi interzisă.
Din zona Câmpineanca se pot utiliza următoarele trasee ocolitoare:
1. Str. Antrepozite - DJ205S - intersecție DN2M-DND- str. Mărășești
2. Str. Vlad Țepeș DJ205S - intersecție DN2M- DN2D- str. Mărășești
3. DN2M- DN2D- str. Marășești .
Facem apel către cetățeni ca în perioada următoare să se deplaseze în zonă cu o viteză care să permită evitarea pericolelor, să respecte semnificația indicatoarelor rutiere temporare instalate pe timpul lucrărilor, precum și a celorlalte mijloace de semnalizare temporară. Nu în ultimul rând, recomandăm și utilizarea rutelor ocolitoare mai sus menționate.
Biroul de presă
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017