Aprilie 2005, Afganistan în timpul unei misiuni, plutonierul-adjutant Cristian Gabriel Hanganu a dat dovadă de curaj și spirit camaraderesc ieșit din comun. Deși rănit de explozia TAB -ului în care se afla, acesta a sărit imediat să își ajute colegii. În urma exploziei celui de-al doilea TAB, a suferit arsuri pe 48% din corp, sechele post-operatorii și gradul 3 de invaliditate.
Pentru faptele sale de arme a fost decorat cu Crucea Națională "Serviciul Credincios", Emblema de Onoare a Forțelor Terestre și Emblema de Merit "În slujba păcii".
Pe 25 iulie 2013, Consiliul Local Focșani a aprobat Proiectul de Hotărâre prin care plutonierului-adjutant Cristian Gabriel Hanganu i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani.
Pentru noi toți este o bucurie și o mândrie să avem printre noi un EROU adevărat, așa cum numai în filme sau în cărțile de istorie mai găsești.
Iar astăzi, de ziua sa de naștere, pentru mine este o cinste să îi pot spune, atât în nume personal cât și în numele tuturor focșănenilor, să aibă parte de sănătate și fericire alături de familie și prieteni.
La mulți ani, domnule plutonier-adjutant Cristian Gabriel Hanganu!
Onoare și Recunoștință, EROULE!
Cu deosebit respect,
Cristi Valentin Misăilă
Primarul Municipiului Focșani
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017