Se apropie Festivalul FLORENTIN DELMAR
Festivalul de Muzică Ușoară românească „Florentin Delmar" împlinește 44 de ani, iar ediția din 2019 promite să fie una specială. Premiile oferite de organizatori sunt mai mari decât la edițiile anterioare iar pentru serile cu recitaluri sunt pregătite surprize speciale pentru spectatorii focșăneni. Ediția din acest an a Festivalului va avea loc în perioada 21-22 noiembrie. „Ne străduim ca la ediția din acest an să fie prezente nume de valoare ale muzicii ușoare românești", ne-a spus directorul Ateneului Popular, Marilena Șerbănuț. Înscrierea candidaților se va realiza, online, până la sfârșitul lunii septembrie, iar preselecția va avea loc în data de 1 octombrie. Festivalul - Concurs Național de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar" este organizat de Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia" Focșani, Primăria Focșani, Consiliul Local Focșani, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Conducerea Ateneului Popular a realizat Regulamentul Festivalului, cu toate regulile care trebuie respectate de concurenți. La concurs pot participa tineri cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani (împliniți), care nu au câștigat trofeul niciunei ediții precedente a Festivalului, iar categorii de vârstă vor fi 14-17 ani și 18-25 ani. Vor fi acordate câte trei premii pentru fiecare secțiune, plus Trofeul „Florentin Delmar" și premiul special al juriului, pentru cea mai bună interpretare a uneia dintre aceste melodii. În acest caz, jurizarea acestui premiu se va face separat de interpretarea și prezentarea generală a concurenților. Trofeul „Florentin Delmar" va avea o valoare de 10 mii lei, la fiecare secțiune se vor oferi premiul I - 5 mii lei, premiul II - 4 mii lei, premiul III - 3 mii lei iar premiul special al juriului o mie de lei. „Trofeul va fi acordat unui singur participant. În cazul egalității de puncte, va avea câștig de cauză concurentul care a interpretat o piesă din repertoriul compozitorului Florentin Delmar", a precizat directorul Ateneului Popular, Marilena Șerbănuț. Jurizarea va fi realizată de un juriu de specialitate, compus din personalități ale vieții muzicale românești, condus de maestrul Horia Moculescu. Membrii juriului vor ține cont de calitățile vocale și interpretative ale participantului, de prezența scenică, succesul la public și de costumație.
Organizatorii arată că, pentru înscrierea la preselecție, negativul orchestral poate conține voci de susținere, adică un grup vocal, cu condiția ca acestea să nu includă dublaje la linia vocală principală. Pentru preselecție vor putea fi trimise înregistrări folosind camera video, telefoane mobile sau orice alte mijloace audio-video prin care să fie dovedite abilitățile proprii de interpretare live, pentru a fi jurizați de către juriul de specialitate.
Doar muzică ușoară românească
Fiecare concurent va trebui să prezinte câte două melodii de muzică ușoară din repertoriul exclusiv românesc, live, cu suport orchestral asigurat de organizator, respectiv Viorel Gavrilă Band. Una dintre cele două piese alese de tinerii artiști poate fi din repertoriul compozitorului Florentin Delmar. Pentru menținerea vie a repertoriului componistic Florentin Delmar, organizatorii vor oferi spre alegere concurenților piese ale compozitorului, reorchestrate și adaptate muzicii ușoare moderne. Acestea se vor putea găsi pe site-ul Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia", începând cu data de 1 septembrie.
Pentru cei selectați în concurs, repetițiile cu suport orchestral live se vor desfășura la București, conform planificării, anunțul fiind făcut în timp util de către organizator.
„Repertoriul pentru concurs al celor admişi în finală se va stabili de aşa manieră încât se va evita interpretarea aceleiaşi piese de mai multe ori. De aceea, fiecare concurent va prezenta trei titluri şi, în cazul în care o piesă va fi menţionată de mai mulţi concurenţi, se va proceda la tragerea la sorţi, urmând ca ea să fie interpretată de cel care a câştigat, iar ceilalţi să prezinte cea de a treia melodie aleasă. Dacă mai există o situaţie similară, se va recurge la acelaşi procedeu. Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi. Concurenţii vor respecta întocmai precizările organizatorilor cu privire la intrarea în concurs şi repetiţii", se arată în Regulamentul Festivalului.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017