Strategiile de dezvoltare 2021-2027, discutate la Consiliul pentru Dezvoltare Regională
2021-11-10 13:51:22

Strategiile de dezvoltare 2021-2027, discutate la Consiliul pentru Dezvoltare Regională

Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă a participat miercuri, 10 noiembrie 2021, la ședința Consiliul pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, care s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean Buzău.
În cadrul întâlnirii au avut loc discuții legate de stadiul implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 în regiunea noastră. "Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost cel legat de viitoarele finanțări venite de la Uniunea Europeană prin intermediul Programului Operațional Regional 2021-2027.
În Regiunea de Dezvoltare Sud-Est strategia POR 2021-2027 trebuie să fie legată de creșterea competitivității economice, iar administrațiile locale trebuie să dezvolte cu banii europeni infrastructura și serviciile care să sprijine și dezvoltarea accelerată a mediului de afaceri", a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă în cadrul lucrărilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională.

 


Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect