Anunţ de recrutare și selecţie pentru ocuparea a două posturi de Administrator în cadrul S.C. ENET S.A.
Consiliul Local a Municipiului Focsani, în calitate de autoritate publică tutelară a S.C. ENET S.A. prin expertul independent S.C. Pluri Consultants Romania S.R.L. organizează, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări ulterioare și Hotărârea de Guvern nr. 722/2016, procedura de recrutare și selecție pentru ocuparea a 2 posturi de Administrator în cadrul S.C. ENET S.A..
Această procedură de recrutare și selecție se va desfășura la sediul Primăriei Municipiului Focsani din municipiul Focșani, Bd. Dimitrie Cantemir nr.1bis. în perioada 27.04 - 31.07.2018.
A. Procesul de recrutare și selecție are următoarele etape:
1.Depunerea dosarelor la Registratura Primăriei Municipiului Focsani și pe e-mail.
2.Evaluarea conformității administrative a dosarelor şi a eligibilității candidaților;
3.Comunicarea către candidați a rezultatelor evaluării dosarelor;
4.Susținerea probelor etapei de selecție inițială - interviu telefonic și centru de evaluare - la o dată și o oră ce vor fi comunicate ulterior fiecărui candidat;
5.Comunicarea către candidați a rezultatelor selecției inițiale;
6. Depunerea, de către candidații nominalizați pe lista scurtă, la Registratura Primăriei Municipiului Focșani și pe e-mail, a declarațiilor de intenție.
7.Susținerea interviului de selecție finală la o dată și o oră ce vor fi comunicate ulterior fiecărui candidat.
8.Comunicarea către candidați a rezultatelor selecției finale.
9.Aprobarea de către Adunarea Generala a Acționarilor ENET S.A. a propunerilor de nominalizare pe cele 2 posturi de administrator, formulate de către comisia de selecție.
B. La procesul de recrutare si selecție se pot înscrie candidații care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
1. au cetățenie româna sau cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene, cu condiția să aibă domiciliul in România.
2. cunosc foarte bine limba română (scris și vorbit),
3. sunt apți din punct de vedere medical, au capacitate deplina de exercițiu;
4. sunt absolvenți(te) ai (ale) unui program de studii de lunga durata finalizat cu diplomă de licență (sau echivalent) în cadrul unei instituții de învățământ superior după cum urmează : pentru 1 post de administrator neexecutiv studii economice iar pentru celalalt post studii din domeniul științelor inginerești;
5. au cel puțin 10 ani de vechime în muncă si cel puțin 4 ani de experiență în management, consultanță în management sau coordonare proiecte de infrastructură urbana dobândită în companii, unități administrativ teritoriale şi structuri asociate acestora sau unități/ autorități de implementare - acest criteriu este aplicabil candidaților care au studii în domeniul științelor inginerești.
6. au cel puțin 5 ani experiență in domeniul economic în cadrul societăților private; acest criteriu e aplicabil candidaților care au studii economice;
7. nu au fost destituiți(te) dintr-o funcție din cadrul unor instituții publice sau al unor întreprinderi cu capital majoritar de stat sau să nu fi avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare in ultimii 7 ani;
8.nu se află in conflict de interese care să îi(le)facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de Administrator in Consiliul de Administrație al S.C. ENET S.A..
9.nu au fost condamnați(te) definitiv printr-o hotărâre judecătorească pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție si de serviciu, infracțiuni contra înfăptuirii justiției, infracțiunii de fals, infracțiunii contra patrimoniului, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sancționarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finanțării terorismului, cu modificările si completările ulterioare;
10.nu au făcut politie politica, așa cum este definită prin lege;
11.îndeplinesc criteriile cerute prin OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare si Hotărârea de Guvern nr. 722/2016;
12. nu fac parte din rândul funcționarilor publici sau al altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice.
C. Conținutul dosarului de candidatură:
Dosarele candidaților care aplică pentru postul de Administrator trebuie să conțină:
a. Opis documente;
b. Cererea de înscriere;
c. Curriculum vitae, potrivit modelului comun european;
d. Adeverință medicală;
e. Cazierul judiciar;
f. Copii:
a. Copia actului de identitate;
b. Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar in cazul in care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;
c. Copia diplomei de licenta sau echivalenta;
d. Copii ale documentelor care dovedesc experiența cerută ( obligatoriu extras Reges/Revisal și copie carnet de muncă, contracte de mandat/management, adeverințe eliberate de angajatori, etc.)
g. Formulare:
1. Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor si informațiilor prezentate in dosar, lipsa conflictului de interese si a situațiilor de incompatibilitate.
2. Acordul cu privire la obținerea de date in vederea verificării informațiilor.
3. Consimțământ de prelucrare a datelor cu caracter personal.
4. Declarația de interese.
Întreg dosarul va fi trimis și în format electronic la adresa 109@pluri.ro
D. Criterii de selecție:
- Competențe profesionale specifice sectorului energetic
- Competențe profesionale de importanță strategică / tehnica
- Competențe de guvernanță corporativă
- Competențe sociale și personale
- Experiența pe plan local si național
- Independență
- Expunere politică
- Reputația personala si profesionala
- Integritate
- Aliniere cu scrisoarea de așteptări a acționarilor
E. Alte informații
Dosarele de candidatură, cu documentele solicitate, se depun la Registratura Primăriei Municipiului Focsani, din Focsani, B-dul. Dimitrie Cantemir, nr, 1bis, în perioada 27.04 - 30.05.2018, până la ora 16,30 în plic închis sau prin posta la adresa Primărei Municipiului Focsani si prin e-mail la adresa 109@pluri.ro . Pe plic se vor menţiona: „Candidatură pentru Consiliul de Administraţie al S.C. ENET S.A../ Nume şi Prenume candidat/ Postul pentru care se aplica/A nu se deschide până la data stabilită pentru evaluarea conformităţii administrative a dosarelor şi a eligibilităţii candidaţilor". Mesajele pe e-mail vor avea titlul : „Candidatura CA ENET__Nume__Prenume__".
Comunicarea cu candidații se va face, pe întreg procesul de recrutare și selecție, telefonic și pe e-mail.
Conform prevederilor legale în vigoare, rezultatele etapelor procesului de recrutare și selecție sunt confidențiale și în consecință nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate direct candidaților.
Durata de depunere a declaratiilor de intentie de catre candidatii nominalizati pe lista scurta este de 15 zile calendaristice de la data primirii de catre acestia a anuntului de nominalizare pe lista scurta.
Perioadele aferente desfasurarii fiecarei etape in parte se regasesc in planul de selectie de pe site-ul www.focsani.info precum si www.enetsa.ro , plan care poate fi revizuit pe perioada procesului de recrutare si selectie prin versiuni succesive publicate la randul lor pe aceleasi site-uri.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017