Clubul Sportiv Municipal Focșani 2007 organizează concurs/examen în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr.1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului - cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, la sediul instituției din Focșani, str.Bld.Unirii, nr.3A, jud.Vrancea în vederea ocupării următoarelor posturi contractuale vacante unice de execuție, pe durată nedeterminată:
- 1 post Inspector de specialitate, studii superioare (S), gradul I - Compartiment marketing si comunicare
- 1 post Referent sportiv (S), gradul III - Compartiment metodologie -
II. Pentru participarea la concurs, candidații trebuie să îndeplineasca următoarele condiții :
a) Condiții generale de ocupare a posturilor :
- să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și să aibă domiciliul în România ;
- să aibă cunoștințe de limba română, scris și vorbit;
- să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- să îndeplinească condițiile de studii și după caz de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- să nu fi fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
-să nu execute o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfasura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infractiunii sau față de aceasta nu s-a luat masura de sigurantă a interzicerii ocupării unei funcții sau a executării unei profesii ;
b) Condiții specifice :
inspector de specialitate (S) I:
- studii superioare universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de Marketing sau comunicare;
- minimum 3 ani vechime în muncă;
- Limba engleză avansat ;
referent sportiv (S) III:
- studii superioare universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în ramura de Educatie fizica și sport;
- minimum 2 ani vechime în specialitate;
III. Componența dosarului de concurs:
Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a) Formular de înscriere la concurs,conform modelului prevazut în anexa nr.2 la H.G. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare, postat și pe pagina de internet a clubului.
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate
în termen de valabilitate ;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume,după caz ;
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă , a adeverintei eliberate de angajatori pentru perioadele lucrate, care să ateste vechimea în muncă si în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului ( modelul orientativ al adeverintei, prevăzut în Anexa nr.3 la HG nr. 1336/2023 și postat pe pagina de internet a clubului).
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează. Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului ;
g) adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului ;
h) curriculum vitae ( model comun european)
Copiile de pe actele prevăzute la lit.b)-e), se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea ,,conform cu originalul,, de către secretarul comisiei de concurs.
IV. Concursul pentru posturile enumerate se va desfășura după următorul calendar:
Anunț concurs : 27.12.2023
- Depunere dosare concurs: 27.12.2023 - 11.01.2024- ora 14,00
- Selecție dosare și afișare rezultate : 15.01.2024 - ora 14,00
- Depunere contestații dosare concurs: până la 16.01.2024 - ora 14,00
- Soluționare contestații și afișare rezultate contestații : 17.01.2024 - ora 14,00
- Susținere proba scrisă: 22.01.2024 - ora 10,00 la sediul clubului
- Afișare rezultate proba scrisă : 22.01.2024 - ora 16,00
- Depunere contestații proba scrisă: 23.01.2024 - ora 16,00
- Soluționare contestații și afișare rezultate contestații :25.01.2024 - ora 14,00
- Proba interviu: 26.01.2024 - ora 10,00 la sediul clubului
- Afișare rezultate probă interviu: 26.01.2024-ora 14,00
- Depunere contestații probă interviu: 29.01.2024 - ora 16,00
- Soluționare contestații și afișare rezultate contestații : 30.01.2024 - ora 14,00
- Afișare rezultate finale: 31.01.2024- ora 14,00
Bibliografie și tematică -inspector de specialitate I (S)
1.-Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare text integral;-
2.- Legea 32/1994 privind sponsorizarea cu modificările și completările ulterioare - Beneficiari ; Facilități ( art.4,art.6);
3.- Regulamentul de organizare si funcționare al C.S.M.Focșani 2007 aprobat prin HCL nr.99/2023- Dispozitii generale; Scopul și obiectivele clubului;
4- Legea 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare-Finanțarea activitătii sportive ( art.67-77);
5- Marketing în sport- Daniel Adrian Gârdan-Editura Universitară Bucuresti 2016; Cap.I-Rolul marketingului în sport.
Bibliografie și tematică -referent sportiv III (S)
1- Legea 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare- Finanțarea activității sportive ( art.67-77); Baza materială pentru activitatea sportivă( art.78-83)
2- Regulamentul de organizare și funcționare al C.S.M.Focșani 2007 aprobat prin HCL nr.99/2023- Dispoziții generale; Scopul și obiectivele clubului;
3- H.G.1447/2007 cu modificările și completările ulterioare pentru aprobarea normelor privind reglementarea unor probleme financiare în activitatea sportivă- Categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate pentru realizarea acţiunilor sportive (art.9-24);
4. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare text integral;-
Date de contact
Dosarele de concurs se vor depune la secretariatul C.S.M Focșani 2007 până pe data de 11.01.2024 ora 14:00.
Persoană de contact: Gurguiatu Carmen-Veronica - secretar concurs, telefon:0237231483/ 0787511036.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017