Când vine toamna, familia se concentrează pe cel mai important membru al său, COPILUL, însoțindu-l și îndrumându-l către ceea ce îi va deveni, pentru o mare parte din timp, a doua familie: ȘCOALA.
Cu promisiunea că le vom fi aproape, atât eu, cât și colegii mei, în derularea proiectelor care să le aducă mai bune condiții de învățare în școli, le-am comunicat tuturor despre faptul că ne preocupăm și suntem mai aproape să finalizăm contractele care vor avea ca rezultat reabilitarea unor unități școlare, din fonduri europene.
Cu multă emoție în suflet și în glas, m-am alăturat și eu dascălilor, părinților, bunicilor, urându-le din toată inima succes și rezultate foarte bune în anul școlar care a început azi.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017