De mâine, 5 ianuarie 2024, puteți evita cozile la ghișee și achita atât on-line taxele și impozitele locale dar și cu ajutorul următoarelor metode de plată implementate de Primăria Municipiului Focșani.
Plata on-line a taxelor și impozitelor locale poate fi realizată rapid de acasă sau de oriunde v-ați afla, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro care funcționează 24 ore pe zi.
Pentru a vizualiza toate datele de la rolul dumneavoastră fiscal și pentru a putea face plăți electronice, trebuie să accesați site-ul www.ghiseul.ro și să urmați pașii indicați: solicită date de acces - introduceți CNP-ul - validare card - trimitere e-mail.
Odată ce ați obținut user-ul și parola, puteți plăti on-line.
Dacă apare cumva mesajul că nu sunt încărcate datele dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați la telefon 0237/236000, interior 310.
Infochioșcurile montate de Primăria Municipiului Focșani sunt o altă metodă prin intermediul căreia pot fi achitate taxele, amenzile sau impozitele locale.
Infochioșcurile sunt amplasate la sediul Primăriei Municipiului Focșani, Palatul de Justiție, Piața Moldovei, Centrul Comercial Promenada Focșani.
Locuitorii Municipiului Focșani pot alege să plătească impozitele locale și la oricare dintre cele 9.000 de Stații de Plată SelfPay din țară.
44 dintre stațiile SelfPay sunt disponibile în Municipiul Focșani, amplasate în reţelele de magazine de retail modern (Paco, Profi, Kaufland, Carrefour, Penny, Mega Image), benzinării și CEC Bank.
Stațiile de Plată SelfPay sunt disponibile în fiecare zi, în intervalul orar în care respectivele locații sunt deschise.
Pentru plata integrală, până la 31 martie 2024, a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate pentru întregul an de către contribuabili, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice şi de 5% pentru persoanele juridice!
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017