Direcția de Asistență Socială Focșaniorganizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante
2023-05-18 15:22

ANUNȚ


Direcția de Asistență Socială Focșani, județul Vrancea, organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic medicină generală/ medicină de familie și 2 posturi de medic specialist Medicină generală/ medicină de familie, pe perioadă nedeterminată, 7 ore/zi, în cadrul Compartimentului Cabinete medicale școlare și de medicină dentară- unități de învățământ, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 166 din 26 ianuarie 2023

Concursul va fi sustinut în data de 19.06.2023, ora 09:00 (proba scrisă) și 22.06.2023, ora 09:00 proba clinică/practică.

Condițiile generale de participare sunt:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției publice contractuale stabilite pe baza atribuțiilor corespunzătoare fișei postului sunt:
- la concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști confirmați în specialitatea respectivă în care se publică postul.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele documente:
a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice ;
b) copia de pe diploma de licență și/sau certificatul de specialist;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
k) curriculum vitae, model comun European;
l) dosar cu șină.
Documentele prevăzute la lit d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.
La depunerea dosarelor de înscriere, candidații vor prezenta documentele în original pentru a fi certificate pentru conformitate.
Dosarele se depun la Compartimentul Resurse Umane din cadrul D.A.S. Focșani, str. Cuza-Vodă, nr.43, Vrancea. Relații suplimentare se pot obține de la sediul instituției sau la telefon 0337/101055.

În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv perioada 16.05.2023 -29.05.2023, ora 15.00.
În termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare și de a consemna în borderoul individual rezultatul selecției, precum și al punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.
Rezultatele selecției dosarelor de concurs și punctajul rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D) se afișează cu mențiunea „admis" sau „respins", însoțită, după caz, de motivul respingerii, la sediul unității organizatoare a concursului, precum și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru selecție.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afișarea acestora la sediul și pe pagina de internet a instituției organizatoare a concursului, după caz, în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei. Lista cu rezultatele conține atât punctajul obținut, cât și mențiunea „admis" sau „respins", după caz.
După comunicarea rezultatelor pentru proba scrisă, respectiv proba clinică/practică, candidații nemulțumiți pot depune contestație, în scris, în termen de o zi lucrătoare, sub sancțiunea decăderii din acest drept. Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se comunică tot în scris de către comisia de soluționare a contestațiilor, în termen de o zi lucrătoare de la depunerea acestora.
Bibliografia si tematica de concurs vor fi afișate la avizierul de la sediul D.A.S. Focșani, str. Cuza-Vodă, nr. 43, Focșani, Vrancea.
BIBLIOGRAFIE
1. Ordinul nr. 438/4.629/2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos
2. Ordinul MS nr. 1456 din 25 august 2020, pentru aprobarea Normelor de igiena din unitatile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna si recreerea copiilor si tinerilor.
3. Ordinul 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate prescolarilor, scolarilor si a principiilor care stau la baza unei alimentarii sanatoase pentru copii si adolescenti, actualizat, cu modificarile si completarile ulterioare.
4. Ordinul nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia
5. ,,Tratat de Pediatrie" - Prof. Dr.Ciofu E. - Dr. Ciofu C. - ed. Ed. Med. București 2001

TEMATICA
1. Ordinul nr. 438/4.629/2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos
- capitolul I : art. 3, art, 4 ; capitolul III : art. 10, art.11;
- anexa nr.1 ( atributiile medicului scolar/ mediculi din gradinite ) ;
2. Ordinul MS nr. 1456 din 25 august 2020, pentru aprobarea Normelor de igiena din unitatile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna si recreerea copiilor si tinerilor.
- anexa 1 : capitolul I : art.3, art. 5, art. 18 ; capitolul II : art. 23.
3. Ordinul 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate prescolarilor, scolarilor si a principiilor care stau la baza unei alimentarii sanatoase pentru copii si adolescenti, actualizat, cu modificarile si completarile ulterioare.
- anexa nr. 1 ( lista alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor )
4. Ordinul nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia
- anexa nr.1 - capitolul I : art. 1, capitolul II : art.3, art.4, art.6, capitolul III : art.8, art.9, art.18, art.19, capitolul IV : art.44


5. ,,Tratat de Pediatrie" - Prof. Dr.Ciofu E. - Dr. Ciofu C. - ed. Ed. Med. Bucuresti 2001
Cap. 5 - Nutritie si alimentatie :
- Principii de nutritie la copil
Cap. 6 - Tulburari de nutritie si boli asociate :
- Malnutritia, cauze de malnutritie si aprecierea cantittiva a starii de nutritie a unui copil :
- Rahitismul carential - obezitatea
Cap. 8 - Bolile aparatului respirator :
- Infectii ale cailor respiratorii superioare
- pneumonii
- bronsiolita acuta
- astmul bronsic la copil
Cap. 9 - Bolile aparatului cadio - vascular
- Sincopa vasodepresoare ( vasovagala ) ;
- Socul in pediatrie
Cap. 10 - Bolile aparatului digestiv :
- Stomatita aftoasa ;
- Ulecerul gastro-duodenal ;
- Boli diareice acute ;
- Alergia alimentara ;
- Boala celiaca ;
- Boala inflamatorie intestinala;
- Hepatita cronica la copil
Cap. 11 - Bolile aparatului reno - urinar :
- Infectia tractului urinar
Cap. 13 - Boli hematologice :
- Diagnosicul unei anemii in practica pediatrica
- Anemii megaloblastice ;
- Anemii feriprive ;
- Alte anemii hipocrome si microcitare la copil ;
- Trombofilia ;
- Trombocitopenii
Cap. 14 - Boli oncologice :
- Leucemii acute si cronice la copil ;
- Limfoame
Cap. 15 - Boli reumatice si boli iflamatorii sistemice
- Reumatismul articular acut
Cap. 17 - Boli ale sistemului nervos central :
- Hipertensiunea intracraniana ;
- Epilepsii ;
- Convulsiile febrile ;
- Retardul mintal
Cap. 18 - Psihologia si psihiatria copilului si adolescentului:
- Devoltarea cognitiva ;
- Dezvoltarea limbajului ;
- Examenul psihologic al copilului ;
- Tulburari de limbaj ;
- Tulburari de invatare ;
- Sindromul hiperchinetic.
Cap. 19 - Patologia endocrina a copilului :
- Diabetul insipid ;
- Endocrinologia obezitatii la copil
Cap. 20 - Diabetul zaharat
Cap. 23 - Boli ale pielii :
- Urticaria si angioedemul ;
- Reactii urticariene la medicamente ;
- Dermatita atopica;
- Dermatita de contact alergica.
Cap.24 - Boli infectioase si parazitare :
- Tuberculoza copilului ;
- Scarlatina ;
- Salmoneloza ;
- Rujeola ;
- Rubeola ;
- Oreionul ;
- Varicela ;
- Hepatitele virale acute ;
- Giardioza ;
- Oxiuroza.
Cap. 25 - Intoxicatii acute la copil :
- Conduita practica într-o intoxicatie acuta ;
- Intoxicatia acuta cu monoxid de carbon

Relaţii suplimentare se pot obtin la sediul Directiei de Asistenţă Socială Focşani, str. Cuza Vodă, nr. 43, judeţul Vrancea, Compartiment resurse umane, telefon 0337.10.10.55.
Calendarul de desfășurare a concursului:

- 16.05.2023 - anunț concurs
- 16.05.2023 - 29.05.2023, ora 15ºº - Perioada de înscriere a candidaților
- 30.05.2023- 31.05.2023, ora 15ºº - Selecția dosarelor de înscriere
- 06.06.2023, ora 15ºº - Afișarea rezultatelor selecției dosarelor
- 07.06.2023, ora 15ºº - Depunerea contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere,
- 08.06.2023, ora 15ºº - Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor
- 19.06.2022, ora 09ºº - Desfășurarea probei scrise (proba B)
- 19.06.2023, ora 15ºº - Afișarea rezultatelor la proba scrisă
- 20.06.2023, ora 15ºº - Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă
- 21.06.2023, ora 13ºº - Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba scrisă
- 22.06.2023, ora 09ºº - Susținerea probei practice (proba C)
- 22.06.2023, ora 15ºº - Afișarea rezultatelor probei practice
- 23.06.2023, ora 13ºº - Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba practică
- 26.06.2023, ora 15 ºº - Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba practică
- 27.06.2023, ora 16ºº - Afișarea rezultatelor concursului;


Rezultatele selecției dosarelor de înscriere, cu menţiunea „admis" sau „respins", se vor afişa la avizierul şi pe site-ul instituției, DAS Focșani, în data de 06.06.2023, ora 15:00.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se va face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii "admis" sau "respins", prin afișarea la sediul și pe pagina de internet a instituției, în termen de maximun o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Rezultatele finale se afișează la sediul și pe pagina de internet a instituției, DAS Focșani, în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii "admis" sau "respins".

F I Ș A P O S T U L U I
Denumirea postului: medic medicină generală/medicină de familie- COD COR - 221101
Nivelul postului: contractual de execuţie
Punctajul postului: maxim
Descrierea postului:
1. Pregătirea profesională impusă ocupantului postului:
1.1. Pregătirea de bază: diploma de medic sau diploma de licenţă în medicină și drept de liberă practică.
1.2. Pregătire de specialitate:
1.3. Perfecţionări periodice necesare menţinerii competenţei cerute de post: - periodic.
2. Experienţa necesară executării operaţiunilor specifice postului:
2.1. Experienta in muncă:
2.2. Experienţa în specialitate cerută de post:
2.3. Perioada necesară iniţierii în vederea executării atribuţiilor specifice postului: -
3. Dificultatea atribuţiilor specifice postului:
3.1. Complexitate medie, cu o diversificare majoră a operaţiilor de efectuat
3.2. Gradul de autonomie în acţiune
3.2.1. subordonare directă directorului executiv al Direcției de Asistenţă Socială Focşani
3.2.2. colaborează cu: - Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în domeniul igienei alimentare şi şcolare, a realizării unor programe, etc.
- conducerea unităţii şcolare.
3.3. Efortul intelectual caracteristic efectuării operaţiilor specifice postului: - mediu
3.4. Necesitatea unor aptitudini deosebite.
3.5. Tehnologii speciale care trebuie cunoscute.

4. Responsabilitatea implicată de post:
4.1.Responsabilitatea de conducere şi coordonare a asistenţilor medicali din subordine.
4.2. Păstrarea confidenţialităţii.
4.3. Responsabilitatea luării unor decizii în situaţii de urgenţă medico-chirurgicale în limita cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.
5. Sfera de relaţii:
5.1. Grad de solicitare din partea structurilor interne ale compartimentului;
5.2. Grad de solicitare din partea structurilor externe.
5.3. Grad de solicitare din partea elevilor şi aparţinătorilor lor.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR CORESPUNZATOARE POSTULUI
Medicul are în principal următoarele atribuții:
A. Servicii de asigurare a unui mediu sănătos pentru comunitatea de preşcolari şi/sau elevi
I. Identificarea și managementul riscurilor pentru sănătatea colectivității
a) Semnalează directorului şcolii şi instituţiilor publice cu atribuţii de control încălcările legislative vizând determinanţii comportamentali ai stării de sănătate (vânzarea de produse din tutun, alcool, droguri, substanţe etnobotanice, alimente şi băuturi restricţionate la comercializare în şcoli).
b) Semnalează nevoile de amenajare şi dotare a cabinetelor directorului unităţii de învăţământ şi comunităţii locale.
c) Controlează respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ, de cazare şi alimentaţie din unităţile de învăţământ arondate.
d) Supraveghează recoltarea de produse biologice pentru investigaţiile de laborator, în vederea depistării afecţiunilor infectocontagioase la subiecţi şi contacţi.
e) Urmăreşte modul de respectare a normelor de igienă a procesului instructiv-educativ (teoretic, practic şi la orele de educaţie fizică).
f) Controlează, prin sondaj, igiena individuală a preşcolarilor şi şcolarilor.
g) Verifică efectuarea periodică a examinărilor medicale ale personalului didactic şi administrativ-gospodăresc din unităţile arondate, conform reglementărilor de sănătate şi securitate în muncă.
II. Gestionarea circuitelor functionale
a) Evaluează circuitele funcţionale şi propune toate măsurile pentru conformarea la standardele şi normele de igienă.
b) Prezintă măsurile necesare directorului unităţii de învăţământ.
3.6. Sprijină conducerea unităţii de învăţământ în menţinerea condiţiilor igienico-sanitare în conformitate cu normele în vigoare.
3.7. Verifică implementarea măsurilor propuse.
III. Verificarea respectarii reglementărilor de sănătate publică
a) Constată abaterile de la normele de igienă şi antiepidemice.
b) Informează, în scris, directorul şcolii şi/sau reprezentanţii direcţiei de sănătate publică judeţene, în legatura cu aceste abateri.
c) Supervizează corectarea abaterilor.
d) Raportează la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, toate cazurile şi/sau focarele de boli transmisibile, efectuează ancheta epidemiologică în colectivitate sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi implementează măsurile necesare, stabilite conform metodologiilor elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
IV. Verificarea conditiilor si a modului de preparare si servire a hranei
a) Vizează întocmirea meniurilor din grădiniţe şi cantine şcolare.
b) Supraveghează efectuarea anchetelor alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii sănătoase.
c) Verifică starea de sănătate a personalului blocului alimentar din grădiniţe şi cantine şcolare, în vederea prevenirii producerii de toxiinfecţii alimentare.
d) Dispune măsurile necesare pentru rezolvarea imediată a eventualelor nereguli constatate.
e) Informează operativ directorul unităţii de învăţământ despre neregulile constatate şi despre măsurile ce trebuie adoptate.

B. Servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective
I. Servicii curente
În vederea asigurării aprovizionării cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenţă, material sanitare şi cu instrumentar medical (în colaborare cu medicul coordonator, după caz), medicul întocmeşte şi înaintează Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Scolară Focşani necesarul materialelor şi medicamentelor.
II. Imunizari
a) Efectuează triajul epidemiologic, la intrarea şi revenirea în colectivitate după vacanţele şcolare, precum şi realizarea de imunizări în situaţii epidemiologice speciale, stabilite prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
b) Verifică antecedentele vaccinale ale copiilor la înscrierea în colectivitate şi pe întreg parcursul procesului de învăţământ, informează şi îndrumă părinţii/aparţinătorii legali către medicul de familie pentru efectuarea vaccinărilor în cazul în care acestea nu au fost efectuate corespunzător vârstei, conform recomandărilor prevăzute în Calendarul de vaccinări, din cadrul Programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.
c) Eliberează, la cererea părinţilor sau a tutorelui legal instituit al copiilor, fişa cu vaccinările efectuate până la data de 1 mai 2015 în unitatea de învăţământ, în vederea transmiterii către medicul de familie a informaţiilor complete privind vaccinarea copiilor.
d) Organizează activitatea de vaccinare în situaţii epidemiologice speciale, respectând condiţiile de igienă şi de siguranţă.
e) Colaborează cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în vederea aprovizionării cu vaccinurile necesare în situaţii epidemiologice speciale.
f) Se îngrijeşte de întocmirea corectă a evidenţelor necesare şi de raportarea activităţilor de imunizare realizate în situaţii epidemiologice speciale, conform normelor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
g) Eliberează părinţilor sau tutorilor legali instituiţi ai copiilor adeverinţe de vaccinare în cazul efectuării vaccinărilor în situaţii epidemiologice speciale, în vederea transmiterii către medicul de familie.
III. Triaj epidemiologic
a) Iniţiază supravegherea epidemiologică a preşcolarilor din grădiniţe şi a elevilor. b) Depistează, izolează şi declară orice boală infectocontagioasă, în funcţie de grupă.
c) Participă la efectuarea de acţiuni de investigare epidemiologică a elevilor suspecţi sau contacţi din focarele de boli transmisibile, sub îndrumarea metodologică a medicilor epidemiologi.
d) Aplică tratamentele chimioprofilactice în focare, la indicaţia medicilor epidemiologi.
e) Iniţiază acţiuni de dezinfecţie-dezinsecţie şi deparazitare în cazul focarelor parazitare (pediculoză, scabie), virale sau microbiene (tuberculoză, infecţii streptococice, boli diareice acute etc.) din grădiniţe şi şcoli, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
f) Iniţiază acţiuni de supraveghere epidemiologică a virozelor respiratorii în sezonul epidemic.
g) Efectuează triajul epidemiologic după vacanţele şcolare sau ori de câte ori este nevoie.
h) Depistează activ, prin examinări periodice, anginele streptococice şi urmăreşte tratamentul cazurilor depistate.

C. Servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor
I. Evaluarea stării de sănătate
a) Participă la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de copii şi tineri arondate.
b) Asigură asistenţă medicală pe perioada desfăşurării examenelor naţionale.
c) Prezintă în consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ arondate o analiză anuală a stării de sănătate a copiilor.
d) Examinează elevii care vor fi supuşi imunizărilor profilactice, pentru stabilirea eventualelor contraindicaţii, şi supraveghează efectuarea vaccinărilor şi apariţia reacţiilor adverse postimunizare (RAPI).
e) Examinează toţi preşcolarii din grădiniţe şi elevii - examenul medical de bilanţ al stării de sănătate din clasele I, a IV-a, a VIII-a, a XII-a/a XIII-a şi ultimul an al şcolilor profesionale, pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizică şi neuropsihică şi pentru depistarea precoce a unor eventuale afecţiuni.
f) Selecţionează, din punct de vedere medical, elevii cu probleme de sănătate, în vederea orientării lor şcolare şi profesionale la terminarea învăţământului gimnazial şi liceal.
g) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la concursuri, olimpiade şcolare (cu excepţia celor sportive) şi în vacanţe, în diferite tipuri de tabere, eliberând avizul epidemiologic, în care se va menţiona şi patologia cronică a copilului.
h) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la activităţi/lecţii de educaţie fizică şi la concursuri/competiţii sportive cu caracter de masă, eliberând avizul medical cu specificaţia "clinic sănătos", menţionându-se, după caz, şi patologia cronică a copilului. Pentru participările la evenimentele sportive destinate elevilor care practică sportul de performanţă este necesar avizul medicilor specialişti de medicină sportivă.
i) Vizează documentele medicale pentru obţinerea de burse medicale şcolare.
II. Monitorizarea copiilor cu afectiuni cronice
Dispensarizează elevii din toate clasele, cu probleme de sănătate, aflaţi în evidenţa specială, în scop recuperator.
III. Elaborarea raportărilor curente pentru sistemul informational din sănătate
Completează împreună cu cadrele medicale medii din subordine raportările curente privind morbiditatea înregistrată şi activitatea cabinetelor medicale din grădiniţe şi şcoli.
IV. Eliberarea documentelor medicale necesare
Eliberează adeverinţe medicale la terminarea grădiniţei, şcolii generale, şcolii profesionale şi a liceului.

D. Servicii de asigurare a stării de sănătate individuale
I. Acordarea de bilete de trimitere
Eliberează bilete de trimitere simple.
II. Acordarea de scutiri medicale.
a) Eliberează pentru elevii cu probleme de sănătate documente medicale în vederea scutirii parţiale de efort fizic şi de anumite condiţii de muncă, în cadrul instruirii practice în atelierele şcolare.
b) Eliberează scutiri medicale de prezenţă la cursurile şcolare pentru elevii bolnavi.
c) Eliberează scutiri medicale, parţiale sau totale, de la orele de educaţie fizică şcolară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
d) Vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absenţelor de la cursurile şcolare.
III. Acordarea de ingrijiri pentru afectiuni curente
a) Acordă, la nevoie, primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate medicilor, în limitele competenţelor.
b) Examinează, tratează şi supraveghează medical preşcolarii şi elevii, inclusiv pe cei izolaţi, până la preluarea lor de către familie/reprezentantul legal sau până la trimiterea la medicul specialist/de familie.

E. Servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos
I. Educatia pentru sanatate
a) Medicul, împreună cu directorul unităţii de învăţământ, iniţiază, desfăşoară şi colaborează la organizarea diverselor activităţi de educaţie pentru sănătate în cel puţin următoarele domenii:
(i) nutriţie sănătoasă şi prevenirea obezităţii;
(ii) activitate fizică;
(iii) prevenirea fumatului, a consumului de alcool, de droguri (inclusiv substanţe etnobotanice);
(iv) viaţa de familie, inclusiv boli cu transmitere sexuală (BTS);
(v) prevenirea accidentelor rutiere;
(vi) pregătirea pentru acţiune în caz de dezastre;
(vii) instruirea grupelor "Sanitarii pricepuţi";
(viii) orice alte teme privind stilul de viaţă sănătos.
(ix) prevenirea bolilor transmisibile, inclusiv prin imunizare.
b) Iniţiază şi participă, după caz, la lecţiile de educaţie pentru sănătate.
c) Participă la lectoratele cu părinţii ale căror teme vizează sănătatea copiilor.
d) Ţine prelegeri, în consiliile profesorale, pe teme privind sănătatea copiilor.
e) Organizează instruiri ale personalului didactic şi administrativ în probleme de sănătate a copiilor.
f) Consiliază cadrele didactice în legătură cu principiile promovării sănătăţii şi ale educaţiei pentru sănătate, în rândul preşcolarilor şi elevilor.
g) Participă la programe de educaţie medicală continuă, conform reglementărilor în vigoare.

Alte atribuţii

• Respectă programul de lucru stabilit și afiseaza programul de functionare la usa cabinetului medical;
• Informează conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani asupra activităţii cabinetului;
• Răspunde de completarea şi păstrarea tuturor documentelor medicale;
• Răspunde de ţinerea evidenţei primare, aşa cum este aceasta stabilită prin baremul minim pentru dotarea unui cabinet de medicină dentară şcolară;
• Colaborează cu Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în activitatea de asistenţă medicală preventivă cat şi în cadrul controalelor acestei instituţii, punand la dispoziţie documentele medicale;
• Participă la toate convocările de instruire şi actualizare a normativelor privind activitatea medicală din reţeaua şcolară;
• Intocmeşte lunar foaia colectivă de prezenţă (pontajul), pe baza datelor înscrise în condica de prezență pentru personalul din subordine până la data de 2 a lunii următoare şi îl înaintează Compartimentului resurese umane din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani;
• Face propuneri privind includerea personalului din subordine în planul de perfecţionare profesională;
• Supraveghează şi controlează activitatea defăşurată de personalul din subordine;
• Răspunde de crearea condiţiilor necesare prestării unor acte medicale şi/sau servicii de calitate de către personalul din subordine;
• Intocmește referate de necesitate privind necesarul de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți și alte materiale necesare în cabinetele medicale școlare din unitatile de învîțământ în care își desfășoară activitatea;
• Ȋn colaborare cu compartimentul resurse umane, ȋntocmeste fisele de post pentru personalul de specialitate pe care il coordoneaza;
• Realizează evaluarea performanţelor profesionale a personalului din subordine;
• Numeşte un înlocuitor pentru perioadele de absenţă din unitate;
• Participa la intocmirea programului de lucru centralizat al serviciului de asistenta medicala, alaturi de personalul de la resurse umane;
• Face propuneri de redistribuire a personalului medical din subordine in institutiile de invatamant in care este deficit de personal;
• Respectă regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor sau a situaţiilor de urgenţă, conform Legii 307/2006 - privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• Respectă atribuţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, conform Legii nr.319/2006 prevăzute în Instrucţiunile interne pentru securitatea şi sănătatea în muncă;
• Respectă prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de conduită etică și profesională emise la nivelul instituției. Respectă normele de etică și deontologie profesională în relațiile cu colegii de muncă și beneficiarii serviciilor medicale și cu personalul din cadrul unității de învățământ;
• Asigură confidenţialitatea datelor precum şi aplicarea prevederilor Legii 190/18.07.2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului UE 2016/679 si a prevederilor Regulamentului UE 2016/679 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date ;
• Face propuneri fundamentale pentru elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli a unităţilor de învăţămant din subordine;
• Avizează cererile de concediu de odihnă, concediu fără plată, etc. pentru personalul sanitar din subordine care îsi desfăşoară activitatea în cabinetele medicale scolare;
• Are obligaţia verificării prezenţei personalului din subordine şi consemnarea prezentei acestuia în condica de prezenţă; datele înscrise în condica de prezență trebuie să corespundă și să respecte întocmai programul școlar aprobat anual;
• Răspunde material, disciplinar sau penal, după caz, pentru nerespectarea atribuţiilor şi obligaţiilor prevăzute de prezenta fişă a postului;
• Prezentarea avizulului anual pentru autorizarea exercitării profesiei si asigurarea de malpraxis in baza carora are dreptul sa își exercite profesia, in momentul expirării celor anterior emise la compartimentului resurse umane ;
• Indeplineşte orice alte atribuţii stabilite de directorul executiv şi medicul coordonator în limitele competenţelor funcţiei.

 

F.Sfera relaţională a titularului postului

1. Sfera relaţională internă:
a) Relaţii ierarhice:
- subordonat faţă de: medicul coordonator, directorului executiv al Directiei de Asistenţă Socială Focşani
- superior pentru: asistentele medicale din cabinetele medicale școlare din subordine
b) Relaţii funcţionale: - de colaborare în cadrul cabinetului și cu celelalte compartimente din cadrul Direcției de Asistență Socială
c) Relaţii de control: nu este cazul
d) Relaţii de reprezentare: nu este cazul

2. Sfera relaţională externă:
a) cu autorităţi şi instituţii publice: : - Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în domeniul igienei alimentare şi şcolare, a realizării unor programe, etc.
- conducerea unităţii şcolare.

b) cu organizaţii internaţionale: - nu este cazul
c) cu persoane juridice private: - nu este cazul
3. Delegarea de atribuţii şi competenţă*****):

F I Ș A P O S T U L U I
Denumirea postului: medic specialist medicină generală/medicină de familie- COD COR - 221201
Nivelul postului: contractual de execuţie
Punctajul postului: maxim
Descrierea postului:
1. Pregătirea profesională impusă ocupantului postului:
1.1. Pregătirea de bază: diploma de medic sau diploma de licenţă în medicină și drept de liberă practică.
1.2. Pregătire de specialitate: diploma de specialist
1.3. Perfecţionări periodice necesare menţinerii competenţei cerute de post: - periodic.
2. Experienţa necesară executării operaţiunilor specifice postului:
2.1. Experienta in muncă: 5 ani vechime
2.2. Experienţa în specialitate cerută de post:
2.3. Perioada necesară iniţierii în vederea executării atribuţiilor specifice postului: -
3. Dificultatea atribuţiilor specifice postului:
3.1. Complexitate medie, cu o diversificare majoră a operaţiilor de efectuat
3.2. Gradul de autonomie în acţiune
3.2.1. subordonare directă directorului executiv al Direcției de Asistenţă Socială Focşani
3.2.2. colaborează cu: - Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în domeniul igienei alimentare şi şcolare, a realizării unor programe, etc.
- conducerea unităţii şcolare.
3.3. Efortul intelectual caracteristic efectuării operaţiilor specifice postului: - mediu
3.4. Necesitatea unor aptitudini deosebite.
3.5. Tehnologii speciale care trebuie cunoscute.

4. Responsabilitatea implicată de post:
4.1.Responsabilitatea de conducere şi coordonare a asistenţilor medicali din subordine.
4.2. Păstrarea confidenţialităţii.
4.3. Responsabilitatea luării unor decizii în situaţii de urgenţă medico-chirurgicale în limita cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.
5. Sfera de relaţii:
5.1. Grad de solicitare din partea structurilor interne ale compartimentului;
5.2. Grad de solicitare din partea structurilor externe.
5.3. Grad de solicitare din partea elevilor şi aparţinătorilor lor.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR CORESPUNZATOARE POSTULUI
Medicul are în principal următoarele atribuții:
A. Servicii de asigurare a unui mediu sănătos pentru comunitatea de preşcolari şi/sau elevi
I. Identificarea și managementul riscurilor pentru sănătatea colectivității
a) Semnalează directorului şcolii şi instituţiilor publice cu atribuţii de control încălcările legislative vizând determinanţii comportamentali ai stării de sănătate (vânzarea de produse din tutun, alcool, droguri, substanţe etnobotanice, alimente şi băuturi restricţionate la comercializare în şcoli).
b) Semnalează nevoile de amenajare şi dotare a cabinetelor directorului unităţii de învăţământ şi comunităţii locale.
c) Controlează respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ, de cazare şi alimentaţie din unităţile de învăţământ arondate.
d) Supraveghează recoltarea de produse biologice pentru investigaţiile de laborator, în vederea depistării afecţiunilor infectocontagioase la subiecţi şi contacţi.
e) Urmăreşte modul de respectare a normelor de igienă a procesului instructiv-educativ (teoretic, practic şi la orele de educaţie fizică).
f) Controlează, prin sondaj, igiena individuală a preşcolarilor şi şcolarilor.
g) Verifică efectuarea periodică a examinărilor medicale ale personalului didactic şi administrativ-gospodăresc din unităţile arondate, conform reglementărilor de sănătate şi securitate în muncă.
II. Gestionarea circuitelor functionale
a) Evaluează circuitele funcţionale şi propune toate măsurile pentru conformarea la standardele şi normele de igienă.
b) Prezintă măsurile necesare directorului unităţii de învăţământ.
3.6. Sprijină conducerea unităţii de învăţământ în menţinerea condiţiilor igienico-sanitare în conformitate cu normele în vigoare.
3.7. Verifică implementarea măsurilor propuse.
III. Verificarea respectarii reglementărilor de sănătate publică
a) Constată abaterile de la normele de igienă şi antiepidemice.
b) Informează, în scris, directorul şcolii şi/sau reprezentanţii direcţiei de sănătate publică judeţene, în legatura cu aceste abateri.
c) Supervizează corectarea abaterilor.
d) Raportează la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, toate cazurile şi/sau focarele de boli transmisibile, efectuează ancheta epidemiologică în colectivitate sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi implementează măsurile necesare, stabilite conform metodologiilor elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
IV. Verificarea conditiilor si a modului de preparare si servire a hranei
f) Vizează întocmirea meniurilor din grădiniţe şi cantine şcolare.
g) Supraveghează efectuarea anchetelor alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii sănătoase.
h) Verifică starea de sănătate a personalului blocului alimentar din grădiniţe şi cantine şcolare, în vederea prevenirii producerii de toxiinfecţii alimentare.
i) Dispune măsurile necesare pentru rezolvarea imediată a eventualelor nereguli constatate.
j) Informează operativ directorul unităţii de învăţământ despre neregulile constatate şi despre măsurile ce trebuie adoptate.

B. Servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective
I. Servicii curente
În vederea asigurării aprovizionării cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenţă, material sanitare şi cu instrumentar medical (în colaborare cu medicul coordonator, după caz), medicul întocmeşte şi înaintează Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Scolară Focşani necesarul materialelor şi medicamentelor.
II. Imunizari
a) Efectuează triajul epidemiologic, la intrarea şi revenirea în colectivitate după vacanţele şcolare, precum şi realizarea de imunizări în situaţii epidemiologice speciale, stabilite prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
b) Verifică antecedentele vaccinale ale copiilor la înscrierea în colectivitate şi pe întreg parcursul procesului de învăţământ, informează şi îndrumă părinţii/aparţinătorii legali către medicul de familie pentru efectuarea vaccinărilor în cazul în care acestea nu au fost efectuate corespunzător vârstei, conform recomandărilor prevăzute în Calendarul de vaccinări, din cadrul Programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.
c) Eliberează, la cererea părinţilor sau a tutorelui legal instituit al copiilor, fişa cu vaccinările efectuate până la data de 1 mai 2015 în unitatea de învăţământ, în vederea transmiterii către medicul de familie a informaţiilor complete privind vaccinarea copiilor.
d) Organizează activitatea de vaccinare în situaţii epidemiologice speciale, respectând condiţiile de igienă şi de siguranţă.
e) Colaborează cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în vederea aprovizionării cu vaccinurile necesare în situaţii epidemiologice speciale.
f) Se îngrijeşte de întocmirea corectă a evidenţelor necesare şi de raportarea activităţilor de imunizare realizate în situaţii epidemiologice speciale, conform normelor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
g) Eliberează părinţilor sau tutorilor legali instituiţi ai copiilor adeverinţe de vaccinare în cazul efectuării vaccinărilor în situaţii epidemiologice speciale, în vederea transmiterii către medicul de familie.
III. Triaj epidemiologic
a) Iniţiază supravegherea epidemiologică a preşcolarilor din grădiniţe şi a elevilor. b) Depistează, izolează şi declară orice boală infectocontagioasă, în funcţie de grupă.
c) Participă la efectuarea de acţiuni de investigare epidemiologică a elevilor suspecţi sau contacţi din focarele de boli transmisibile, sub îndrumarea metodologică a medicilor epidemiologi.
d) Aplică tratamentele chimioprofilactice în focare, la indicaţia medicilor epidemiologi.
e) Iniţiază acţiuni de dezinfecţie-dezinsecţie şi deparazitare în cazul focarelor parazitare (pediculoză, scabie), virale sau microbiene (tuberculoză, infecţii streptococice, boli diareice acute etc.) din grădiniţe şi şcoli, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
f) Iniţiază acţiuni de supraveghere epidemiologică a virozelor respiratorii în sezonul epidemic.
g) Efectuează triajul epidemiologic după vacanţele şcolare sau ori de câte ori este nevoie.
h) Depistează activ, prin examinări periodice, anginele streptococice şi urmăreşte tratamentul cazurilor depistate.

C. Servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor
I. Evaluarea stării de sănătate
a) Participă la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de copii şi tineri arondate.
b) Asigură asistenţă medicală pe perioada desfăşurării examenelor naţionale.
c) Prezintă în consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ arondate o analiză anuală a stării de sănătate a copiilor.
d) Examinează elevii care vor fi supuşi imunizărilor profilactice, pentru stabilirea eventualelor contraindicaţii, şi supraveghează efectuarea vaccinărilor şi apariţia reacţiilor adverse postimunizare (RAPI).
e) Examinează toţi preşcolarii din grădiniţe şi elevii - examenul medical de bilanţ al stării de sănătate din clasele I, a IV-a, a VIII-a, a XII-a/a XIII-a şi ultimul an al şcolilor profesionale, pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizică şi neuropsihică şi pentru depistarea precoce a unor eventuale afecţiuni.
f) Selecţionează, din punct de vedere medical, elevii cu probleme de sănătate, în vederea orientării lor şcolare şi profesionale la terminarea învăţământului gimnazial şi liceal.
g) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la concursuri, olimpiade şcolare (cu excepţia celor sportive) şi în vacanţe, în diferite tipuri de tabere, eliberând avizul epidemiologic, în care se va menţiona şi patologia cronică a copilului.
h) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la activităţi/lecţii de educaţie fizică şi la concursuri/competiţii sportive cu caracter de masă, eliberând avizul medical cu specificaţia "clinic sănătos", menţionându-se, după caz, şi patologia cronică a copilului. Pentru participările la evenimentele sportive destinate elevilor care practică sportul de performanţă este necesar avizul medicilor specialişti de medicină sportivă.
i) Vizează documentele medicale pentru obţinerea de burse medicale şcolare.
II. Monitorizarea copiilor cu afectiuni cronice
Dispensarizează elevii din toate clasele, cu probleme de sănătate, aflaţi în evidenţa specială, în scop recuperator.
III. Elaborarea raportărilor curente pentru sistemul informational din sănătate
Completează împreună cu cadrele medicale medii din subordine raportările curente privind morbiditatea înregistrată şi activitatea cabinetelor medicale din grădiniţe şi şcoli.
IV. Eliberarea documentelor medicale necesare
Eliberează adeverinţe medicale la terminarea grădiniţei, şcolii generale, şcolii profesionale şi a liceului.

D. Servicii de asigurare a stării de sănătate individuale
I. Acordarea de bilete de trimitere
Eliberează bilete de trimitere simple.
II. Acordarea de scutiri medicale.
a) Eliberează pentru elevii cu probleme de sănătate documente medicale în vederea scutirii parţiale de efort fizic şi de anumite condiţii de muncă, în cadrul instruirii practice în atelierele şcolare.
b) Eliberează scutiri medicale de prezenţă la cursurile şcolare pentru elevii bolnavi.
c) Eliberează scutiri medicale, parţiale sau totale, de la orele de educaţie fizică şcolară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
d) Vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absenţelor de la cursurile şcolare.
III. Acordarea de ingrijiri pentru afectiuni curente
a) Acordă, la nevoie, primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate medicilor, în limitele competenţelor.
b) Examinează, tratează şi supraveghează medical preşcolarii şi elevii, inclusiv pe cei izolaţi, până la preluarea lor de către familie/reprezentantul legal sau până la trimiterea la medicul specialist/de familie.

E. Servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos
I. Educatia pentru sanatate
a) Medicul, împreună cu directorul unităţii de învăţământ, iniţiază, desfăşoară şi colaborează la organizarea diverselor activităţi de educaţie pentru sănătate în cel puţin următoarele domenii:
(i) nutriţie sănătoasă şi prevenirea obezităţii;
(ii) activitate fizică;
(iii) prevenirea fumatului, a consumului de alcool, de droguri (inclusiv substanţe etnobotanice);
(iv) viaţa de familie, inclusiv boli cu transmitere sexuală (BTS);
(v) prevenirea accidentelor rutiere;
(vi) pregătirea pentru acţiune în caz de dezastre;
(vii) instruirea grupelor "Sanitarii pricepuţi";
(viii) orice alte teme privind stilul de viaţă sănătos.
(ix) prevenirea bolilor transmisibile, inclusiv prin imunizare.
b) Iniţiază şi participă, după caz, la lecţiile de educaţie pentru sănătate.
c) Participă la lectoratele cu părinţii ale căror teme vizează sănătatea copiilor.
d) Ţine prelegeri, în consiliile profesorale, pe teme privind sănătatea copiilor.
e) Organizează instruiri ale personalului didactic şi administrativ în probleme de sănătate a copiilor.
f) Consiliază cadrele didactice în legătură cu principiile promovării sănătăţii şi ale educaţiei pentru sănătate, în rândul preşcolarilor şi elevilor.
g) Participă la programe de educaţie medicală continuă, conform reglementărilor în vigoare.

Alte atribuţii

• Respectă programul de lucru stabilit și afiseaza programul de functionare la usa cabinetului medical;
• Informează conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani asupra activităţii cabinetului;
• Răspunde de completarea şi păstrarea tuturor documentelor medicale;
• Răspunde de ţinerea evidenţei primare, aşa cum este aceasta stabilită prin baremul minim pentru dotarea unui cabinet de medicină dentară şcolară;
• Colaborează cu Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în activitatea de asistenţă medicală preventivă cat şi în cadrul controalelor acestei instituţii, punand la dispoziţie documentele medicale;
• Participă la toate convocările de instruire şi actualizare a normativelor privind activitatea medicală din reţeaua şcolară;
• Intocmeşte lunar foaia colectivă de prezenţă (pontajul), pe baza datelor înscrise în condica de prezență pentru personalul din subordine până la data de 2 a lunii următoare şi îl înaintează Compartimentului resurese umane din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani;
• Face propuneri privind includerea personalului din subordine în planul de perfecţionare profesională;
• Supraveghează şi controlează activitatea defăşurată de personalul din subordine;
• Răspunde de crearea condiţiilor necesare prestării unor acte medicale şi/sau servicii de calitate de către personalul din subordine;
• Intocmește referate de necesitate privind necesarul de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți și alte materiale necesare în cabinetele medicale școlare din unitatile de învîțământ în care își desfășoară activitatea;
• Ȋn colaborare cu compartimentul resurse umane, ȋntocmeste fisele de post pentru personalul de specialitate pe care il coordoneaza;
• Realizează evaluarea performanţelor profesionale a personalului din subordine;
• Numeşte un înlocuitor pentru perioadele de absenţă din unitate;
• Participa la intocmirea programului de lucru centralizat al serviciului de asistenta medicala, alaturi de personalul de la resurse umane;
• Face propuneri de redistribuire a personalului medical din subordine in institutiile de invatamant in care este deficit de personal;
• Respectă regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor sau a situaţiilor de urgenţă, conform Legii 307/2006 - privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• Respectă atribuţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, conform Legii nr.319/2006 prevăzute în Instrucţiunile interne pentru securitatea şi sănătatea în muncă;
• Respectă prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de conduită etică și profesională emise la nivelul instituției. Respectă normele de etică și deontologie profesională în relațiile cu colegii de muncă și beneficiarii serviciilor medicale și cu personalul din cadrul unității de învățământ;
• Asigură confidenţialitatea datelor precum şi aplicarea prevederilor Legii 190/18.07.2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului UE 2016/679 si a prevederilor Regulamentului UE 2016/679 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date ;
• Face propuneri fundamentale pentru elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli a unităţilor de învăţămant din subordine;
• Avizează cererile de concediu de odihnă, concediu fără plată, etc. pentru personalul sanitar din subordine care îsi desfăşoară activitatea în cabinetele medicale scolare;
• Are obligaţia verificării prezenţei personalului din subordine şi consemnarea prezentei acestuia în condica de prezenţă; datele înscrise &

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect