Joi, 26 august 2021, am participat la conferința de presă care prefațează deschiderea oficială de mâine seară a Festivalului de Book-Trailere Boovie 2021.
Astfel, în perioada 27-29 august 2021, Focșaniul va găzdui cea de-a VI-a ediție a evenimentului, care aduce în Orașul Unirii peste 500 de participanți din întreaga țară, dar și de peste hotare.
De-a lungul celor cinci ediții, festivalul a evoluat prin entuziasmul pe care l-au arătat profesorii și elevii, dar și prin suportul unor oameni și instituții de seamă, până ce a ajuns la un nivel internațional, fiind recunoscut și apreciat până la cel mai înalt nivel.
Prin intermediul acestui concurs, orașul nostru este astăzi pe toate canalele media, acest lucru datorându-se și celor care au dovedit că își doresc să aducă plus valoare actului educațional - Colegiul Național Pedagogic "Spiru Haret" Focșani, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Consiliul Județean Vrancea și Primăria și Consiliul Local al Municipiului Focșani, cărora li s-au alăturat zeci de sponsori din mediul privat și din mass-media locală și centrală.
Tocmai de aceea, vreau să urez un călduros - Bun venit! tuturor celor care vor fi în aceste zile la Focșani, spunându-le totodată că apreciez din plin spiritul creativ și capacitatea lor de filtrare, cu care au transformat sute de pagini de proză în câteva minute de adevărată artă cinematografică.
Așa cum bine știm, scopul principal al acestui festival este de a crea și este o capacitate care poate fi descoperită în fiecare dintre noi, important este să avem și voință deoarece, așa cum bine știm, totul a pornit de la inimoasa doamnă profesor de limba română, Carmen Ion, care le-a propus elevilor să citească romane și apoi să le transforme în trailere.
Este o activitate de creație, de talent și de imaginație. Și sunt bucuros că am putut promova aceste valori și împreună cu Consiliul Local vom fi de fiecare dată alături de acest festival și de cei care îl organizează.
De asemenea, vom susține în continuare aceste activități, dar și altele care sunt cu și pentru tineri, pentru că numai așa putem sprijini într-adevăr noua generație.
Iar celor care pentru cateva zile ne vor fi oaspeți dragi, le adresez invitația de a vizita, printre picături, Orașul Unirii, unde vor găsi cu siguranță cel puțin câteva locuri interesante și importante, în primul rând din punct de vedere istoric, dar și cultural sau arhitectural.
Mult succes tuturor participanților și fie ca cel mai bun să câștige! Oricum, daca ati ajuns până în această etapă, sunteți cu toții câștigători
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017