Mesajul Domnului Primar Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Naționale a României
2017-12-01 00:00

Mesajul Domnului Primar Cristi Valentin Misăilă, cu ocazia Zilei Naționale a României

Suntem cu doar un an înainte de Marea Aniversare a poporului nostru și consider că este o ocazie în plus de a ne bucura de darul libertății și unității naționale și totodată de a aduce omagiul nostru de recunoștință memoriei făuritorilor Unirii de la 1 decembrie 1918.

 

Să nu uităm nicicând că ceea ce s-a înfăptuit atunci a fost plătit de poporul român cu multe jertfe de vieți omenești și imense eforturi spirituale și materiale. Iar plata n-a fost una singură, ci, de-a lungul secolelor, și de către nenumărate generații, care au luptat pentru realizarea acestor mari idealuri.

 

Tocmai de aceea, se cuvine să aducem cinstire tuturor ostașilor și luptătorilor români, eroi peste timp, care s-au jertfit întru apărarea țării și a credinței strămoșești, visând la ziua în care întregirea neamului românesc va deveni realitate. Și acea zi a venit. Acum 99 de ani, peste 100.000 de români adunați la Alba Iulia, din toate colțurile țării, au trăit momentul de maximă împlinire, libertate și demnitate a poporului nostru.

 

Iată că timpul a trecut, la fel și multe generații, iar noi, românii, suntem încă aici și la fel de liberi și mândri. Precum bravii noștri înaintași, avem și noi datoria, față de cei ce ne vor urma, să păstram integritatea României și demnitatea poporului român. Fiecare în parte și toti împreună! Pentru că doar astfel vom duce mai departe darul scump al libertății și unității naționale.

 

Totodată însă, prinosul de recunoștință adus memoriei părinților Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 trebuie să fie astăzi sursa de inspirație pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, sex, meserie sau culoare politică. Pentru că astăzi, dar și în fiecare zi, înainte de a fi orice altceva, suntem români și mi-ar plăcea să fim cu toții și români patrioți. Și în fapte, nu doar în vorbe.

 

Astăzi, mai mult ca în orice altă zi, auzim cuvinte precum libertate, unitate și demnitate națională. Nu sunt simple cuvinte. După ele s-au ghidat cei ce au făcut Mica Unire de aici, de la Focșani. Și tot aceste cuvinte au fost călăuze către Marea Unire. Precum și ori de câte ori românii au traversat momente grele de-a lungul anilor ce au urmat, de la al doilea război mondial și până la Revoluția din decembrie '89.

 

Dragi focșăneni,

 

În aceste clipe de înaltă trăire spirituală, aniversarea de 99 de ani de la Unirea cea Mare, ne cheamă și ne obligă să fim mai aproape unii de alții.

Și pentru că aici, la Focșani, s-a strigat pentru prima oară - Trăiască Unirea!, îmi doresc să fim uniți și să ne asumăm cu toții responsabilitatea unei vieți mai bune pentru noi și copiii noștri.


Trebuie să fim însă conștienți că și acum, ca și atunci, mai sunt unii care nu vor să fim uniți pentru că ei nu știu decât să dezbine... și care nu vor decât să dărâme pentru că ei nu știu să construiască.


Acum aproape două săptămâni, am reușit să sădim într-o singură zi 50 de mii de stejari. Și acolo, la Parcul Memoriei Naționale de la Mărășești, am fost doar câteva mii de vrânceni. Vă dați seama ce am putea face câteva zeci de mii de focșăneni dacă am cultiva împreună, zi de zi, ceas de ceas, libertatea, unitatea și demnitatea națională? Sunt atât de multe lucruri bune și frumoase pe care vreau să le facem împreună! Și le vom face!

 

Dragii mei focșăneni,

 

Vă doresc să fiți mândri că sunteți români și să vă iubiți orașul și țara. Iar pentru cei care s-au jertfit pentru c această Țara să fie România de astăzi, plecăciune și un gând de pioasă cinstire. Ei ne-au construit prezentul, noi vom construi viitorul!

 

Vă mulțumesc și vă spun din toată inima

 

La Mulți Ani, focșăneni!
La Mulți Ani, vrânceni!
La Mulți Ani, români!

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect