Primarul Cristi Valentin Misăilă va convoca o întâlnire cu reprezentanții CUP Focșani precum și cu proprietarii terenurilor din zonă pentru a discuta despre proiectele de investiții care vor fi implementate pentru extinderea rețelei de utilități în această zonă a Municipiului Focșani aflată în plină dezvoltare imobiliară.
La acest moment sunt în diferite faze de execuție proiecte imobiliare care cuprind atât blocuri cu sute de apartamente dar și locuințe individuale.
În cadrul ședinței de astăzi, 23 februarie 2023, a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) Focșani, Primarul Cristi Valentin Misăilă a explicat că, în zona de nord a Municipiului Focșani, trebuie să fie realizată o rețea nouă de canalizare.
Rețea care să deservească locuitorii noilor cartiere dar care să corespundă și configurației terenului. Însă aceste investiții pot fi realizate doar pe terenuri aflate în domeniul public, condiție impusă pentru accesarea fondurilor europene.
Singura soluție este ca proprietarii terenurilor din zonă să fie de acord ca drumurile de acces din interiorul noilor cartiere de locuințe să fie trecute în domeniul public.
Primarul Cristi Valentin Misăilă a subliniat că, pentru aceste cartiere aflate în construcție, dezvoltatorii imobiliari trebuie să identifice și soluții prin care să fie construite unități școlare care să deservească sutele de familii din zonă.
Pe ordinea de zi a ședinței CTATU din 23 februarie s-au aflat 8 documentații.
Membrii comisiei au aprobat în unanimitate primul proiect pentru care s-a solicitat avizul CTATU respectiv "Construire magazin pe teren proprietate publică în suprafață de 109,48 m² - în vederea obținerii contractului de închiriere".
A fost aprobată emiterea avizului final, cu condiția modificării regimului de înălțime la P+5+6 retras dar și a procentului de ocupare a terenului, pentru proiectele :
-Raport al informării și consultării publicului pentru PUZ „Elaborare PUZ și construire ansamblul de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7E";
-PUZ „Elaborare PUZ și construire ansamblul de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7E".
ℹ️A fost aprobată emiterea avizului final CTATU pentru proiectele unde au fost făcute modificările solicitate la ședința anterioară :
-Raport al informării și consultării publicului pentru PUZ „Elaborare PUZ în vederea construirii imobil de locuințe colective D+P+4E+5 retras";
-PUZ „Elaborare PUZ în vederea construirii imobil de locuințe colective D+P+4E+5 retras".
ℹ️A fost aprobată emiterea avizului de oportunitate pentru proiectele:
-"Elaborare PUZ pentru construire imobil de locuințe colective P+2E+3R";
-"Creare capacitate nouă de producție energie electrică din energie solară".
A fost amânat avizul CTATU pentru o documentație pentru care s-a solicitat avizul de oportunitate, respectiv „PUZ modificator pentru construire locuințe individuale", unde trebuie completat cu noul amplasament al spațiului verde.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017