După o pauză de mai bine de 20 de ani, orașul nostru este astăzi, 11 mai, din nou gazda unui Campionat Național de kick-boxing la ring și tatami.
Astăzi, 24 aprilie 2019, în miercurea săptămânii patimilor, Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a împărțit pachete cu ocazia Sărbătorilor de Paște familiilor nevoiașe ce locuiesc în modulele de pe strada Tisa din Focșani.
Handbal - CSM 2007 Focșani - Potaissa Turda 34 - 29
Fotbal - CSM 2007 Focșani - Ceahlăul Piatra Neamț 1 - 1
Joi, 9 mai 2019, Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a participat la ceremonia depunerii de coroane de flori de la Monumentul Independenței și la recitalul spectacol susținut, ca în fiecare an cu ocazia acestei zile, în Parcul "Schuman", de artistii Ansamblului Folcloric "Țara Vrancei" și ai Corului "Pastorala".
Manifestările dedicate zilei de 9 Mai au continuat ieri în Piața Unirii din Focșani cu deschiderea "Târgului Ofertelor Școlare".
În cadrul ședinței de astăzi, 08.05.2019, a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, membrii comisiei au fost informați cu privire la faptul că s-a semnat Contractul de prestări servicii privind finalizarea lucrării pentru completarea și aprobarea "Planului Urbanistic General" a municipiului Focșani.
După finalizarea proiectării, termenul de execuție este de 10 luni de la data emiterii ordinului de începere, până la recepția la terminarea lucrărilor executate în baza documentațiilor elaborate de prestator.
Astăzi turnăm primul strat de asfalt pe cel de-al doilea tronson al străzii Gheorghe Magheru din Focșani, și anume cel cuprins între Unirea Principatelor și Piața Victoriei.
Înainte de ședința Consiliului Local de astăzi, 25 aprilie 2019, Primarul Cristi Valentin Misăilă, consilierii locali şi angajaţii Primăriei Focșani au fost încântaţi de minunatele voci ce alcătuiesc Corul de copii "Pastia" al Ateneului Popular, condus de dirijorii Dumitru Săndulachi, Simona Safta și Ionut Drilia.
Miercuri, 24 aprilie 2019, la sediul Primăriei
Municipiului Focșani, Primarul Cristi Valentin Misăilă s-a întâlnit cu reprezentantul firmei care a câștigat licitația pentru finalizarea lucrării la "Planul Urbanistic General" al municipiului Focșani, pentru semnarea contractului de prestări servicii. Durata acestuia este de 6 luni de la comunicarea ordinului de începere a lucrărilor.
Târgul Educațional 2019 organizat de Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, cu sprijinul Primăriei municipiului Focşani și al Instituției Prefectului Vrancea, și-a deschis în acest weekend porțile pentru a treia sa ediție.
Ca în fiecare an, în sâmbăta Floriilor, în spiritul credinței și al rugăciunii, am avut plăcerea să particip, alături de sfinții părinți și mii de credincioși din Focșani, la Procesiunea de Florii devenită deja o tradiție pentru orașul nostru.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți!
Primăria Municipiului Focșani și Consiliul Județean Vrancea, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, Garnizoana Focșani și Protoieria II Focșani au organizat, astăzi, 18 aprilie 2019, la "Mausoleului Eroilor" din Focșani, evenimentul intitulat "Omagiu la Monumentul Eroilor Regimentului 11 Artilerie", cu scopul de a marca finalizarea lucrărilor de strămutare și restaurare a Monumentului Eroilor Regimentului 11 Artilerie, a Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, dar și a Zilei Forțelor Terestre.
Victorie uriașă obținută de băieții noștri, astăzi, în etapa a 22-a, împotriva fostei campioane a României la fotbal din sezonul 2010-2011 și actualmente ocupantei locului doi în clasament, Oțelul Galați.
În perioada 11-12 aprilie 2019, la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" Focșani, are loc ediția a X-a a Târgului Național al Firmelor de Exercițiu.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017