Galerie Foto Carte de oaspeți {GALERIE_VIDEO}

149 de nonagenari premiați în 2020
2020-12-10 16:18:00

De-a lungul acestui an, Primarul Cristi Valentin Misăilă a avut plăcerea și onoarea de a premia nu mai puțin de 149 de focșăneni de peste 90 ani.
Exemple vii de cumpătare și decență, seniorii premiați au primit în dar de ziua lor un buchet de flori, o diplomă de longevitate și un premiu de 500 lei, în semn de apreciere din partea municipalității focșănene.
Cu respect deosebit pentru tot ceea ce au făcut acești bunici de-a lungul vieții lor pentru comunitatea noastră, Primarul Misăilă le transmite, atât în nume personal cât și în numele tuturor focșănenilor, să aibă parte de clipe fericite alături de copii, nepoți și strănepoți, în mijlocul cărora Sărbătorile de Iarnă să îi găsească sănătoși și bucuroși.
Și pentru că anul acesta a împlinit 99 de ani, fiind de altfel și cea mai în vârstă sărbătorită, domna Emilia Iorgu primește o urare specială din partea edilului Municipiului Focșani, Primarul Cristi Valentin Misăilă declarând că își dorește din toată inima ca în 2021 să o poată premia personal cu ocazia aniversării unui secol de viață.
Dragii noștri, pentru tot ceea ce ați făcut pentru Focșani și pentru fiecare dintre noi în parte, vă mulțumim și vă iubim!
La Mulți Ani!


Biroul de presă

 

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect