Anunț privind declarațiile pentru taxa de salubrizare
Având în vedere că până la data de 31.03.2019 declarațiile privind taxa de salubrizare au fost depuse în număr foarte mic, Primăria Municipiului Focșani reamintește persoanelor fizice și juridice că, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 510/2018 privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitelor şi taxelor locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzilor aplicabile în anul fiscal 2019, au obligația depunerii declarației de stabilire a taxei speciale de salubrizare.
În situația în care dețineți contract cu un operator autorizat este necesar să completați declarația și să precizați datele solicitate.
Declarația completată se va depune la registratura Serviciului taxe și impozite locale, registratura generală a Primăriei Focșani sau poate fi comunicată on-line la adresa de e-mail primarie@focsani.info.
În cazul în care nu dețineți contract încheiat cu un operator autorizat pentru serviciul de salubrizare (gunoi menajer) precum și pentru nerespectarea celor de mai sus, se va proceda la emiterea deciziei de impunere din oficiu, calcularea făcându-se cu un tarif de 14.71 lei/persoană/lună pentru persoanele fizice și de 3.85 lei/mp/lună pentru persoanele juridice.
Persoanele fizice/juridice aflate în această situație pot încheia contract cu operatorul S.C. CUP SALUBRITATE S.A. FOCȘANI (singurul operator licențiat ANRSC pentru Municipiul Focșani) care va fi depus în copie la Serviciul impozite și taxe locale în vederea scăderii din evidența fiscală, scădere ce va produce efecte cu data de 01 a lunii următoare depunerii documentelor.
Servicii electronice
Obtine un certificat de urbanism on-line
Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei
Posibilitatea de a plati alte servicii online
valabilă din 10 iulie 2017