Anunț privind introducerea unei stații suplimentare de călători pe traseul Autogara Focșani – Tișița – Adjud
2021-02-23 16:36:13

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Adjud anunță în mod public faptul că a solicitat administrației publice județene introducerea unei stații suplimentare de călători în localitatea Burcioaia, pe traseul 069 și retur.

Legea nr. 92/2007 privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, precizează la art. 35, alin. (2), lit. h) faptul că: „Principalele drepturi ale utilizatorilor sunt următoarele:
h)să fie consultați, direct sau prin intermediul unor organizații neguvernamentale reprezentative, în procesul de elaborare și adoptare a deciziilor, strategiilor și reglementărilor privind serviciul public de transport local și județean;"
În aceste condiții, având în vedere aspectele de fapt și dispozițiile legale anterior menționate, precum și necesitatea apărării intereselor legitime ale cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale deservite de traseul 069 (Autogara Focșani - Tișița - Adjud), Primăria Focșani aduce la cunoștința cetățenilor cu domiciliul sau reședința în municipiu această propunere privind introducerea unei stații suplimentare de călători în localitatea Burcioaia, pe traseul 069 (Autogara Focșani-Tișița-Adjud).
În cazul în care sunt focșăneni care doresc să își exprime puncte de vedere sau obiecțiuni cu privire la propunerea mai sus menționată, aceștia trebuie să știe că au termen de 30 de zile în care pot formula opiniile vizavi de înființarea unei noi stații pe traseul județean 069.

 

 

Biroul de presă

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect