COMUNICAT DE PRESĂ - 340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene
2019-09-17 12:11:27

COMUNICAT DE PRESĂ - 340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene

340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor" din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanțare în valoare totală de 1.348.988 de euro, dintre care 340 de solicitări în valoare de 497.311 euro au fost selectate în vederea rambursării unui procent consistent din valoarea primelor de asigurare aferente. Precizăm că prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 euro.
„Sesiunea curentă are adresabilitate pentru culturile de primăvară și vom deschide o nouă sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret și în cel mai scurt timp vom aproba și cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obținere a finanțării este facil și, pe această cale, îi încurajez pe toți fermierii să încheie polițe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă.", a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.
Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.
AFIR a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanțării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă. Astfel, la nivelul unui grup de lucru se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obținere a sprijinului financiar ținând cont de experiența de până acum în implementarea acestei submăsuri, precum și de opiniile beneficiarilor.
Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1.

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect