Contractele încheiate de CSM Focsani 2007 TREBUIE să fie LEGALE
2021-07-27 18:42:07

În cursul zilei de marți, 27 iulie 2021, am efectuat, împreună cu doamna Director de la CSM Focșani 2007, o vizită de lucru la Stadionul Milcovul din Cartierul Sud, la sediul secției de fotbal din cadrul clubului.
Nu mică mi-a fost mirarea să văd pe terenul de antrenament că echipa de fotbal seniori este în plină activitate de pregătire cu antrenori care nu sunt sub contract cu CSM Focșani 2007. Menționez faptul că Regulamentul FRF prevede că antrenamentele pot fi conduse doar de antrenorii care au un contract valabil încheiat cu clubul/secția de fotbal, iar contractul respectiv a fost înregistrat în 48 de ore de la semnarea sa la Federația Română de Fotbal.
M-a îngrijorat foarte tare că la ora antrenamentului temperatura era una deja caniculară și mi-am pus, în mod firesc, întrebarea - cum oare pot unele persoane, care nu au fost legal angajate de clubul sportiv, să conducă această sesiune de pregătire?!
Dorind să aflu un răspuns la această întrebare, am intrat în sediul secției de fotbal, unde am descoperit altă anomalie: deși Președintele secției de fotbal este domnul Nicuță Oprea, al cărui mandat se încheie pe data de 6 august 2021, în biroul acestuia s-a instalat, cu de la sine putere, domnul Mircea Lazăr, profesor de sport, fost expert în achiziții publice la Consiliul Județean Vrancea, fără ca acesta să poata justifica în mod legal prezența sa în incintă și în birou.
În aceste condiții, am solicitat ca un echipaj al Poliției Municipale și o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea să intervină la fața locului, astfel încât lucrurile să intre în făgașul lor normal. În urma discuțiilor purtate cu persoanele respective, dar și cu domnul Liviu Macovei, Președintele Comitetului Director al CSM Focșani 2007, a reieșit faptul că domnul Mircea Lazăr autorizase acel antrenament, din punctul meu de vedere nelegal, domnul antrenor Marius Bratu neavând o calitate oficială în acest sens.
Dată fiind această situație ÎN AFARA LEGII, am solicitat conducerii CSM Focșani 2007, Comitetului Director și sectiei de fotbal ca, în perioada imediat următoare, să facă toate demersurile necesare, astfel încât TOATE contractele să fie încheiate cu respectarea legii și a regulamentelor fotbalistice!
Totodată, voi solicita organelor de anchetă să verifice modul în care au fost întocmite aceste contracte, pentru că nu am de gând să tolerez încălcări ale legii care pot pune în pericol sănătatea și chiar viața sportivilor legitimați la CSM Focșani 2007!

 

Primar
Cristi Valentin Misăilă

 

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect