Poliţia Locală curăță Focșaniul de rable
2018-06-06 14:35:05

Poliţia Locală curăță Focșaniul de rable

Poliţia Locală curăță Focșaniul de rable



În urma activităților desfașurate de către Poliția Locală a Municipiului Focșani pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale, au fost identificate 188 vehicule abandonate si 29 vehicule fără stăpân.
Ca urmare a somațiilor afișate pe caroseria vehiculelor, 159 vehicule au fost ridicate de către proprietarii sau deținătorii acestora, trei au fost ridicate de către reprezentanții D.D.S.P Focșani ca urmare a finalizării procedurii conform Legii 421/2002, șapte vehicule nu mai fac obiectul aplicării acestei legi, iar 48 de vehicule sunt în procedura de inventariere, expertizare, ridicare, transport și depozitare.
Pe această cale, adresăm cetățenilor Municipiului Focșani rugamintea de a sesiza la numărul de telefon 0237/215005 de la dispeceratul Poliţiei Locale Focşani cazurile de vehicule care pot face obiectul aplicării prevederilor Legii 421/2002, respectiv vehicule abandonate sau fără stăpân.

 

 

Director executiv,
Alecsandrescu Florin Dorian

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect